Acasă » Știri » Schimbare importantă la Survivor 2026. Competiția nu va mai fi ca până acum

Schimbare importantă la Survivor 2026. Competiția nu va mai fi ca până acum

De: Elisa Tîrgovățu 24/04/2026 | 14:00
Schimbare importantă la Survivor 2026. Competiția nu va mai fi ca până acum
Schimbare importantă la Survivor 2026. Competiția nu va mai fi ca până acum / Sursa foto: Social media

Competiția Survivor se pregătește să intre într-o etapă esențială: Unificarea. După patru luni în care au trecut prin probe solicitante și condiții dificile, concurenții rămași ajung în fața unui moment decisiv al parcursului lor.

Într-o premieră, Adi Vasile va merge direct pe insulele participanților pentru a le da vestea mult așteptată, aceea că au ajuns la etapa la care visau încă din prima zi. Ediția din această seară promite emoții puternice, bucurie, dar și multă tensiune legată de ceea ce urmează.

„Nu credeam că voi ajunge până la Unificare. Mă bucur că sunt încă în competiție, printre cei mai buni”, va spune Patricia Vizitiu. La rândul său, Cristi Boureanu va completa: „Faptul că am ajuns la Unificare înseamnă că mi-am îndeplinit un obiectiv important”.

Alți concurenți din ambele triburi vor evidenția că acest moment a fost în mintea lor încă de la plecarea din București. „Simt că toată lumea așteaptă cu nerăbdare această etapă”, va spune Aris. Ramona Micu va adăuga: „Cred că mulți dintre noi ne-am propus acest obiectiv. Sunt foarte entuziasmată”.

Sursa foto: Social media

Doi concurenți urmează să părăsească competiția

Faimoșii și Războinicii, pentru ultima dată sub aceste denumiri, vor avea parte de câteva momente de respiro: haine curate, o masă consistentă și dușuri bine meritate. Totuși, liniștea nu va dura mult, deoarece seara va aduce și o răsturnare de situație.

„Vreau să vă reamintesc că sunteți într-o competiție. Am o veste foarte importantă pentru voi: pregătiți-vă, pentru că veți merge cu toții la duel”, va anunța Adi Vasile.

Prima eliminare a săptămânii va avea loc chiar la finalul acestei ediții, însă tensiunea va continua. Un al doilea concurent va părăsi competiția duminică, în urma unui duel intens, care va pune la încercare limitele tuturor.

CITEȘTE ȘI: Cum se epilează concurentele de la Survivor România, de fapt. O fostă Faimoasă a recunoscut chinul prin care trec femeile în jungla dominicană

Cine i-a plătit operația lui Nicu Grigore în Viena, după ce s-a accidentat la Survivor 2026: ”Am plătit doar hotelul și transportul”

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News