Galați, sub proceduri de urgență după căderea unei drone. Oamenii au fost îndrumați să iasă din case: „S-a zguduit puţin pământul”

Galați, sub proceduri de urgență după căderea unei drone. Oamenii au fost îndrumați să iasă din case: „S-a zguduit puţin pământul”
Galați, sub proceduri de urgență după căderea unei drone. Oamenii au fost îndrumați să iasă din case: „S-a zguduit puţin pământul”. Foto: Pixabay

Atacurile efectuate în Ucraina, în apropierea graniței cu România, au avut consecințe și pe teritoriul românesc sâmbătă dimineață. Fragmente provenite de la o dronă au fost descoperite în mai multe zone din municipiul Galați, iar o anexă gospodărească și un stâlp de electricitate au suferit avarii minore.

Echipe de intervenție și specialiști au fost mobilizați imediat pentru verificări, iar accesul pe străzile din perimetru a fost restricționat. Locuitorii au primit mesaje Ro-Alert, iar la operațiuni participă și reprezentanți ai Serviciului Român de Informații.

Galați, sub proceduri de urgență după căderea unei drone

Ministerul Apărării a anunțat că radarele au detectat drone aflate foarte aproape de spațiul aerian românesc, motiv pentru care două aeronave Eurofighter Typhoon au fost ridicate de urgență de la Baza 86 Aeriană Fetești.

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Din primele evaluări, rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din Ministerul Apărării Naţionale”, a declarat Daniel Nistor, purtător de cuvânt al instituției.

Oamenii din zonă spun că au fost alarmați de zgomotele puternice și au ieșit imediat din case.

„M-am trezit pur şi simplu că m-am speriat. Şi am văzut că era poliţie, erau pompierii”,

„A avut o flacără pe cer aşa şi a căzut şi s-a zguduit puţin pământul”,

„Bine că nu a căzut pe casă”, au povestit localnicii.

Oamenii au fost îndrumați să iasă din case

Compania Distrigaz Sud Rețele a anunțat că alimentarea cu gaze naturale a fost oprită temporar în zona afectată, la solicitarea ISU, după ce drona a căzut în curtea unui imobil de pe strada Sulfinei.

„Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale pe mai multe străzi, din localitatea Galați, județul Galați: În urma prăbușirii unei drone în curtea unui imobil amplasat pe strada Sulfinei, din localitatea Galați, județul Galați, la solicitarea reprezentanților ISU, Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă, astăzi, 24 aprilie 2026, începând cu ora 07:45. În urma acestei întreruperi neplanificate, vor fi afectați cca. 555 clienți casnici și non-casnici situați pe străzile Arcașilor, Zimbrului, Traian, Salcâmului, Iordan Chimet, Aurel Manolache, Aleea Meteo, Dănăilă Negoiță, Sulfinei, Răchitei, Privighetorii, Zambilei, Tufănelelor, Graurului, Pescărușului, Egretei, Malul Brateș, Libelului, Dropiei și Căprioarei, din localitatea Galați, județul Galați. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face după ce reprezentanții ISU și ai unităților de specialitate vor elimina eventualele riscuri legate de prăbușirea dronei. După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, se arată în comunicat.

CITEŞTE ŞI: Dronă rusească în spațiul aerian românesc. MApN avertizează populația

Alertă în Marea Neagră: Un petrolier turcesc care transporta petrol rusesc a fost atacat cu drone

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine cântă în casele fraților Dolănescu, găina sau cocoșul? „Ne înțelegem aproape perfect”. Ce meserii au soțiile lor
Click.ro
Cine cântă în casele fraților Dolănescu, găina sau cocoșul? „Ne înțelegem aproape perfect”. Ce meserii au soțiile lor
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Digi 24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Digi24
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
Promotor.ro
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Cine este Siegfried Mureșan, desemnat premier de Nicușor Dan. Omul Elenei Udrea, a fost finanțat de afaceristul „Pinalty” în campania alegerilor europarlamentare din 2014. Din poziția de europarlamentar, l-a atacat pe fiul lui Donald Trump
Gandul.ro

IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist
Mediafax Spania
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist