O nouă eliminare la Survivor 2026! În cea mai recentă ediție a emisiunii de la Antena 1, din data de 26 aprilie, Alberto a pierdut duelul pentru eliminare și a părăsit competiția. De ce a fost, de fapt, eliminat fostul Războinic? Fanii au luat foc când au văzut deznodământul.
La consiliul tribal din ediția Survivor din data de 26 aprilie 2026 s-au decis primii dueliști din tribul unificat. Așadar, doi concurenți au luptat pentru a rămâne în competiție, însă numai unul a putut merge mai departe. Ca de fiecare dată, primul participant nominalizat spre duel a fost desemnat de concurenți, iar cel de-al doilea a fost ales de cel care a obținut imunitatea.
Astfel s-a hotărât ca duelul să se dea între Lucian Popa și Alberto
Lucian Popa a ajuns la duelul de eliminare în urma votului concurenților. Iar Marian Godină, câștigătorul colanului de imunitate, l-a nominalizat pe Alberto pentru a intra în confruntare. Se pare că la mijloc a fost vorba și de o strategie bine pusă la punct.
Mai exact, strategia a fost să se voteze doi concurenți puternici, care au adus multe puncte de-a lungul competiției.
„Marian a fost deschis cu mine. Mi-a spus că scopul primului duel este să scoată pe unul dintre mine și Luci“, a declarat Alberto Hangan la Survivor.
Concurenții au jucat până la trei, iar cel care a ajuns primul la acest scor a fost Lucian Popa. Alberto Hangan a pierdut cu 3-1 în fața antrenorului, fiind nevoit să părăsească Survivor 2026.
„Toate emoțiile mă încearcă. Sunt foarte mulțumit de parcursul meu de până acum. Am fost scos afară de Ironman. Sper să câștige concursul, dacă tot m-a scos”, a declarat Alberto, în urma duelului.

Ei bine, eliminarea lui Alberto a stârnit nemulțumire printre fanii Survivor. Mulți îl consideră unul dintre cei mai buni jucători, având în vedere rezultatele de până acum, și acuză strategia concurenților. Fanii s-au revoltat când au văzut că fostul Războinic părăsește competiția.
„La toate sezoanele m-am uitat dar atâta nedreptate nu a fost în niciun sezon. Am avut lacrimi în ochi, pentru bani au uitat de omenie”; „Sunt importanți banii dar totuși”; „Pleacă Alberto dar rămâne Ramona”, „Alberto a avut colanul în trecut dar în loc să o elimine pe ea, l-a eliminat pe Beleut, de atunci și-a semnat plecarea”
„Îmi pare rău că a plecat Alberto”; „Alberto așa îți trebuie că ai cărat iepele în spate!”; „Păcat că în fiecare ediție Survivor ne este dat să ne întâlnim cu sărutul lui Iuda și Războinicii o demonstrează cu vârf și îndesat”; „Dacă erau corecți azi se putea duela un Războinic cu un Faimos, dar trădarea e la ea acasă”;
„Păcat de Alberto că a luptat și a oferit Războinicilor hrană și relaxare câștigând jocurile eliminatorii”; „Proastă strategia Războinicilor! Trebuia votat un Faimos și nu ajungea Alberto la duel! Lasă că urmează ei unul câte unul pentru că sunt mai mulți Faimoși!”, au fost doar câteva din comentariile fanilor nemulțumiți.
CITEȘTE ȘI:
Probleme serioase de sănătate pentru Bianca Stoica! Cum se simte acum concurenta de la Survivor