Laura Cosoi este una dintre cele mai de succes vedete de la noi, soție și mamă, poate cel mai important rol din viața ei. Își adoră copilele, alocă timp de calitate alături de ele, le duce la diverse activități în timpul liber pentru a-și descoperi abilitățile, practic ele fiind centrul universului ei și al lui Cosmin Curticăpean. Soțul îi este un real sprijin, precum și bunicii copiilor care participă activ la creșterea și educația lor. Totul este împărțit exact la ei în casă pentru a nu exista dezechilibre. E și normal, când sunt atâția membri în familie să fie și responsabilități, dar și organizare exactă. Și, pentru că tot am vorbit despre familie, Laura este nerăbdătoare să aducă pe lume cel de-al cincelea copil. După ce Cosmin Curticăpean s-a „scăpat” în cadrul unui podcast și a spus că a cincea fetiță este pe drum, avem confirmarea oficială, chiar din partea actriței în interviul pe care l-a oferit exclusiv pentru CANCAN.RO.
Vara aceasta va fi plină pentru Laura Cosoi. Actrița va da naștere celui de-al cincelea copil al ei și al lui Cosmin Curticăpean, astfel că emoțiile sunt la cote maxime. Cu experiență deja în domeniu, vedeta spune că această sarcină nu i-a dat atât de multe bătăi de cap și totodată, nici vedeta nu a mai pus presiune pe ea. A făcut fix ce i-a spus corpul și sufletul, iar acest lucru a împlinit-o. În plus, actrița a avut parte și de ajutor, atât de la soț, cât și de la socrii, astfel că se poate declara o norocoasă. Ce pofte a avut graviduța Laura Cosoi, dar și cum își organizează ea și soțul treburile în această perioadă, aflăm de la ea.
CANCAN.RO: Cum ești în această perioadă a vieții?
Laura Cosoi: Sunt într-o perioadă plină, dar foarte frumoasă. Încerc să mă bucur de fiecare etapă, cu tot ce vine ea și cu energie, și cu oboseală, și cu emoții.
CANCAN.RO: Spuneai în trecut că la primele două sarcini nu ai avut grețuri sau amețeli, însă la a treia și a patra, da. Cum decurge sarcina aceasta?
Laura Cosoi: Așa este, fiecare sarcină a fost diferită. De data aceasta e undeva la mijloc. Ba chiar înclin să spun că este mai mult ușoară decât grea. Am învățat însă să îmi ascult mai mult corpul și să nu mai pun presiune pe mine.

CANCAN.RO: A fost ceva anume la care ai poftit? Ce mănânci cel mai des în perioada asta?
Laura Cosoi: Nu pot spune că am pofte foarte neobișnuite, dar am perioade în care simt nevoia de lucruri simple. Mănânc destul de echilibrat, dar recunosc că uneori mă întorc la gusturi din copilărie.
CANCAN.RO: Cât de implicat este Cosmin în viața de familie și cum vă împărțiți sarcinile în casă?
Laura Cosoi: Cosmin este foarte implicat, ca de fiecare dată. Suntem o echipă și lucrurile se împart natural între noi, fără calcule rigide. Fiecare face ce poate, când poate, și cred că asta ne ajută cel mai mult.
CANCAN.RO: Știu că tu, soțul și bunicii copiilor vă ocupați de tot, dar, ținând cont că se mărește, din nou, familia, v-ați gândit să angajați o bonă care să vă ajute?
Laura Cosoi: Deocamdată ne descurcăm în formula actuală și suntem norocoși că avem și ajutorul din partea familiilor.
CANCAN.RO: Știu că atunci când ai fost însărcinată cu cea de-a patra fetiță, ai filmat în avans pentru emisiunea “Vacanță de vedetă”. Este cazul și acum?
Laura Cosoi: Da, încerc să organizez lucrurile din timp, tocmai pentru a avea mai multă liniște în perioada de după. Experiența anterioară m-a ajutat să înțeleg cât de important este acest echilibru.

CANCAN.RO: Îmi poți spune ce vacanță ți-a rămas în minte și de ce?
Laura Cosoi: Sunt multe vacanțe frumoase, dar cele care îmi rămân cel mai aproape de suflet sunt cele în care am fost cu familia, fără grabă, fără program strict. Momentele simple devin, de fapt, cele mai valoroase.
CANCAN.RO: Dacă tot am deschis subiectul vacanță, ne poți dezvălui dacă ai avut vreodată o experiență neplăcută în vreun concediu și cum ai remedia situația?
Laura Cosoi: Sigur că au existat și mici situații neprevăzute, dar am învățat să le privesc cu mai multă relaxare. Până la urmă, ține de cum alegi să reacționezi cu calm și cu puțin umor, de cele mai multe ori lucrurile se așază.
CANCAN.RO: Fetițele tale sunt pregătite pentru a îl cunoaște pe noul membru al familiei?
Laura Cosoi: Da, sunt foarte implicate și curioase. Vorbim des despre asta și simt că așteaptă cu bucurie să își cunoască noua surioară. Pentru noi, e important să le includem în tot acest proces.
CITEȘTE ȘI: Laura Cosoi, probleme în cea de-a cincea sarcină: ”Mi se pare că nu-mi ajunge”
ACCESEAZĂ ȘI: Atenție, vedete, Laura Cosoi a ieșit la tablă! Actrița și-a pus relația pe tapet: 13 ani de iubire!