Începutul lunii mai vine cu vești bune din punct de vedere amoros. Astrologii spun că anumite zodii vor resimți schimbări importante în plan sentimental. Unii dintre ei ar putea cunoaște pe cineva, iar alții își vor consolida relația de iubire.
Luna Plină din 1 mai aduce noi începuturi și oportunități neașteptate în dragoste. Astrele susțin toate semnele zodiacale, însă trei dintre ele vor resimți mai puternic influențele astrologice. Mulți oameni care au fost singuri mai mult timp își vor putea cunoaște sufletul pereche. Pe de altă parte, cei care sunt deja într-o relație de lungă durată vor comunica mai deschis și totul va merge ca pe roate.
Specialiștii în astrologie vorbesc despre următoarea perioadă ca fiind una benefică pentru cei care își doresc schimbări în dragoste. Luna Plină, care va avea loc chiar pe data de 1 mai, vine cu transformări majore. Unii nativi vor experimenta asta pe plan personal, iar alții pe plan amoros. Experții spun că trei zodii vor resimți mai mult fluturi în stomac. Dacă vorbim de cei care nu și-au găsit încă jumătatea, astrele îi duc pe drumuri potrivite pentru asta. Cei care au parteneri de viață vor fi mai deschiși, vor comunica mai bine, iar unii dintre ei ar putea trece la nivelul următor. Zodiile predispuse la aceste schimbări sunt Taur, Rac și Săgetător.
Taurii vor avea parte de o energie puternică de redescoperire personală. Până în prezent s-au concentrat pe stabilitate și retragere emoțională, dar acum este momentul oportun să își schimbe perspectiva și vor deveni mai deschiși la ce este în jurul lor. Deschiderea le va aduce persoane noi care le vor oferi exact ce aveau nevoie: echilibru emoțional.
Cei născuți sub semnul racului intră într-o perioadă de transformare emoțională. Lucrurile se vor îndrepta în favoarea lor și pot apărea întâlniri neașteptate sau conversații care le vor schimba perspectiva asupra iubirii. În plus, nativii vor comunica mai ușor și vor crea conexiuni mult mai autentice.
Pentru Săgetători, luna mai vine cu o perioadă de eliberare de tipare vechi în dragoste. Experiențe diferite pot aduce cunoașterea unei persoane, iar relația se va închega numaidecât. De asemenea, este esențial ca aceștia să își urmeze instinctul.