Vești emoționante din lumea serialelor: una dintre actrițele îndrăgite din „Glee” își mărește familia. Becca Tobin a anunțat că așteaptă al doilea copil, după o perioadă dificilă plină de provocări personale și momente sensibile.
Anunțul actriței a bucurat fanii, aceștia adresând urări pline de iubire pe contul de instagram al vedetei.
Actrița din „Glee”, în vârstă de 40 de ani, așteaptă al doilea copil, o fetiță, la sfârșitul verii, alături de soțul ei, Zach Martin. Ea a împărtășit vestea pe Instagram și într-un episod al podcastului BabyGang, o serie specială în șase părți găzduită de Tobin.
În clipul de anunț de pe rețelele sociale, viitoarea mamă, care își va întâmpina fetița prin intermediul unei mame surogat, și-a sunat cea mai bună prietenă, Megan, pentru a-i da vestea, spunând că „inima îi explodează de bucurie că poate în sfârșit să o împărtășească”.
„O sun pe cea mai bună prietenă a mea, Megan, cu o veste MARE!! Am așteptat mult acest moment și inima îmi explodează de bucurie că pot în sfârșit să o împărtășesc!”, a scris ea în descriere. „Mulțumiri speciale @bobbie pentru că face parte din acest anunț special. Formula lor organică l-a hrănit pe Ford de la prima sticlă până la prima aniversare și abia așteptăm să facă același lucru și pentru bebelușul #2! #bobbiepartner.”
În episodul de miercuri, 29 aprilie, al podcastului său, unde a fost însoțită de mama surogat Katie, Tobin a spus că ea și Martin sunt atât „încântați”, cât și „speriați” de ideea de a mai avea un copil. Cuplul îl are deja pe fiul Rutherford „Ford” Thomas, în vârstă de 4 ani, născut în februarie 2022 tot prin surogație. Actrița a dat vestea spunând:
„Am și o veste minunată. Eu și Zach vom avea o fetiță la sfârșitul verii, prin surogație, și suntem extrem de fericiți”Suntem și speriați. Am avut un singur copil până acum. A fost incredibil, minunat, magic și o luăm de la capăt. Runda a doua.”
Actrița din „A Song for Christmas” a mai dezvăluit că încă nu i-au spus fiului lor că va avea un frate sau o soră mai mare rugându-și ascultătorii să nu îi dea vestea înainte ca ei să o facă. De asemenea, a cerut sugestii despre cum ar putea să-i comunice acest lucru, explicând de ce a ales să fie mai deschisă cu privire la a doua sarcină.
„Prima dată, când venea Ford, am fost foarte discreți și secretoși în legătură cu venirea lui, din mai multe motive. Lumea poate fi uneori un loc urât, iar oamenilor le place să își dea cu părerea despre cum îți întemeiezi familia, iar asta poate strica experiența.”
Tobina povestit în cadrul aceluiași podcast și că au trecut prin mai multe încercări eșuate:
„Am fost emoționați pentru că am avut foarte multe încercări eșuate.Dar de data aceasta am pielea mai groasă când vine vorba de oameni care judecă deciziile și alegerile mele. Așa că… de ce nu?”
În februarie 2022, Tobin, care este co-prezentatoare a podcastului LadyGang alături de Keltie Knight și Jac Vanek, a anunțat pe Instagram că ea și Martin au devenit părinții unui băiețel, născut prin surogație. Ea a împărtășit vestea alături de o fotografie emoționantă în care Martin ieșea din spital ținând copilul în scoică. Atunci Tobin posta:
„Bine ai venit pe lume, Ford. 💙 Rutherford ‘Ford’ Thomas Martin este aici și viața este deja mult mai dulce. Ne-a luat cinci ani să ajungem aici, dar a meritat fiecare minut. Mulțumim mamei noastre surogat extraordinare pentru că l-a adus pe lume în siguranță, înconjurat de atât de multă iubire.”