Acasă » Știri » Recorduri, trofee și o moștenire uriașă: legenda Braves care a cucerit America a murit

Recorduri, trofee și o moștenire uriașă: legenda Braves care a cucerit America a murit

De: Paul Hangerli 11/05/2026 | 06:30
Recorduri, trofee și o moștenire uriașă: legenda Braves care a cucerit America a murit
Antrenorul legendar al echipei Braves a decedat, sursa-colaj CANCAN.RO

Lumea baseballului american este în doliu după moartea lui Bobby Cox, unul dintre cei mai mari manageri din istoria MLB și omul care a condus Atlanta Braves spre titlul World Series din 1995.

Cox s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, iar vestea a venit la doar câteva zile după moartea fostului proprietar al clubului, Ted Turner, omul care a transformat Braves în celebra „Echipă a Americii”.

Atlanta Braves, mesaj emoționant după moartea lui Bobby Cox

Atlanta Braves a transmis un comunicat amplu și emoționant după confirmarea decesului lui Bobby Cox:

„Suntem copleșiți de emoție după dispariția lui Bobby Cox, antrenorul nostru de suflet. Bobby a fost cel mai bun manager care a purtat vreodată uniforma Braves. El a condus echipa către 14 titluri consecutive de divizie, cinci fanioane ale Ligii Naționale și memorabilul titlu World Series din 1995. Moștenirea lui ca manager al Braves nu va putea fi egalată niciodată”

Mesajul a continuat cu un omagiu dedicat impactului uriaș pe care l-a avut asupra baseballului american.

„Bobby era iubit de întreaga comunitate a baseballului, mai ales de cei care au jucat pentru el. Cunoștințele sale despre dezvoltarea jucătorilor și complexitatea conducerii jocului au fost răsplătite cu cea mai mare onoare a sportului în 2014, introducerea în Baseball Hall of Fame.”

Reprezentanții clubului au vorbit și despre omul Bobby Cox, nu doar despre antrenor.

„Și, deși pasiunea lui Bobby pentru joc era fără egal, dragostea lui pentru baseball era depășită doar de dragostea pentru familia sa. Cu cele mai grele inimi, transmitem sincere condoleanțe iubitei sale soții, Pam, precum și copiilor și nepoților lor.”

Omul care a construit dinastia Braves din anii ’90

Bobby Cox a rămas pentru mulți simbolul epocii de aur a celor de la Atlanta Braves.

El a condus echipa între 1978 și 1981, apoi a antrenat Toronto Blue Jays între 1982 și 1985. În Canada a ajutat franciza să obțină primele sezoane cu bilanț pozitiv din istoria clubului, iar în 1985 Blue Jays au încheiat sezonul cu 99 de victorii și titlul în AL East.

După acea perioadă, Cox s-a întors la Braves ca manager general și a avut un rol esențial în construirea echipei dominante din anii ’90.

În acei ani au ajuns la Atlanta jucători precum John Smoltz, Tom Glavine, David Justice sau Chipper Jones.

În 1990, Bobby Cox a revenit pe banca tehnică a Braves și a început una dintre cele mai impresionante perioade din istoria baseballului american.

14 titluri consecutive și triumful suprem din 1995

Sub conducerea lui Bobby Cox, Braves au dominat Liga Națională ani la rând.

Echipa a câștigat divizia NL East în fiecare sezon între 1995 și 2005 și a ajuns de cinci ori în World Series.

După finalele pierdute în 1991 și 1992, marea revanșă a venit în 1995, când Atlanta Braves a cucerit World Series după victoria împotriva celor de la Cleveland Indians.

Braves au mai ajuns în finală și în 1996 și 1999, însă au fost învinși de New York Yankees.

Bobby Cox a rămas manager până în 2010 și și-a încheiat cariera cu un bilanț impresionant: 2.504 victorii, cinci fanioane ale Ligii Naționale, un titlu World Series și patru premii de Manager al Anului.

Astăzi, el este al patrulea cel mai de succes manager din istoria MLB.

Recordul neașteptat al lui Bobby Cox

Pe lângă performanțele istorice, Bobby Cox a rămas celebru și pentru temperamentul său exploziv.

În cele 4.508 meciuri conduse ca manager, acesta a fost eliminat de arbitri de 162 de ori, un record absolut în baseballul american și cu 41 mai multe eliminări decât legendarul John McGraw.

O săptămână neagră pentru Atlanta Braves

Moartea lui Bobby Cox vine la doar câteva zile după dispariția lui Ted Turner, fostul proprietar al clubului și fondatorul CNN.

Braves i-au dedicat și acestuia un mesaj special:

„Bunul nostru prieten și fost proprietar, Ted Turner, a fost unic, un om de afaceri strălucit, un showman desăvârșit și un fan pasionat al iubiților săi Braves.”

Clubul a subliniat că viziunea lui Turner a schimbat definitiv istoria clubului:

„Viziunea lui Ted și abordarea sa inovatoare în televiziune au transformat Braves în ‘Echipa Americii’. Ne va lipsi, Ted. Ne-ai ajutat să devenim ceea ce suntem astăzi, iar Atlanta Braves îți va fi mereu recunoscătoare pentru impactul pe care l-ai avut asupra organizației și comunității noastre.”

La final, reprezentanții echipei au transmis că „gândurile noastre se îndreaptă către familiile Cox și Turner.”

CITEȘTE ȘI:  Bucuria titlului s-a transformat în lacrimi la Inter Milan! Clubul și-a pierdut una dintre marile legende

Moarte neașteptată în SUA: una dintre cele mai influente femei din televiziune s-a stins la numai 65 de ani

Recomandarea video