Marian Godină a fost eliminat din competiția „Survivor România 2026”, fiind a doua oară în acest sezon când concurentul este scos din joc. De această dată, însă, spre deosebire de alte situații în care participanții ajungeau în exil, el a fost nevoit să părăsească definitiv Republica Dominicană și să se întoarcă în România.
Eliminarea sa a venit în urma unui duel direct cu Gabi Tamaș. Cei doi s-au confruntat într-o probă solicitantă care a pus la încercare rapiditatea și coordonarea. Aceștia au fost nevoiți să doboare totemuri și cuburi într-un timp cât mai scurt. În final, Godină a pierdut confruntarea, parcursul său în competiție ajungând la final.
Momentul despărțirii de colegi a fost unul încărcat emoțional. Fostul concurent a adresat un mesaj amplu și apreciativ celor rămași în competiție. Discursul său a scos în evidență respectul față de efortul depus de toți cei rămași în concurs, în special față de femeile din show. Fostul polițist le-a lăudat pentru rezistența și determinarea lor în condițiile dificile ale competiției.
„Sunteți cu toții foarte tari. Mai ales fetele, mi se pare incredibil ceea ce voi reușiți să faceți aici. Mi-aș dori ca cei de acasă să poată simți măcar o mică parte din ceea ce trăiți voi aici. Desigur, și băieții trec prin aceleași greutăți, dar la voi parcă totul este și mai intens. Sunteți extrem de puternici și sper să vă împliniți toate obiectivele în viață. Vouă, războinicilor, vă doresc să deveniți chiar mai cunoscuți decât noi, cei pe care voi îi numiți ‘faimoși’.
Am ajuns să țin la fiecare dintre voi și să mă atașez profund, dar este momentul să mă întorc la familia mea. Sunt convins că vă veți descurca la fel de bine și fără mine, pentru că nimeni nu este de neînlocuit. Pot spune că vă iubesc într-un fel, pentru că am împărțit împreună zile foarte grele, iar tocmai aceste momente ne-au apropiat. Îmi sunteți dragi tuturor și, deși îmi doresc să rămâneți cât mai mult aici, abia aștept să ne revedem acasă”, a spus el în discursul de despărțire.

Reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară. Una dintre internaute a fost profund impresionată de mesajul transmis de fostul polițist. Aceasta a mărturisit că nu se aștepta să vadă o asemenea abordare sinceră și emoționantă, mai ales într-un context competițional atât de dur.
„Când un bărbat spune deschis adevărul despre cât de mult duc femeile, se face liniște. Și sincer, nu credeam că voi auzi așa ceva tocmai la Survivor România. Discursul de final al lui Marian Godină m-a impresionat enorm. Nu îl urmăream, nu știam prea multe despre el din mediul online și nu aveam o opinie formată.
Au existat și momente la început în care a avut mici glume mai tăioase legate de PATRICIA sau remarci ușor ironice la adresa ANDREEI, dar până la urmă jungla își pune amprenta asupra tuturor. Important este cum pleci dintr-un astfel de loc – cu demnitate sau nu. Iar el a plecat cu capul sus. A vorbit calm, cu respect și echilibru, fără ironii sau superioritate. Mi-a lăsat o impresie foarte puternică, mai ales prin felul în care a recunoscut efortul femeilor și greutățile prin care trec”, a scris aceasta în mediul online.