După două luni de filmări și drumuri obositoare prin Asia, Irina Fodor (37 de ani) a revenit în România și a dispărut complet din online.
Fanii au observat imediat lipsa prezentatoarei, iar acum aceasta a spus adevărul despre perioada în care a ales să stea departe de rețelele sociale.
Ajunsă acasă după experiența Asia Express, Irina Fodor nu s-a grăbit să revină în lumina reflectoarelor. Din contră! Prezentatoarea TV a vrut să recupereze timpul pierdut cu familia și să se bucure de liniștea de acasă, după două luni în care viața ei a fost pe fugă.
Prezentatoarea a povestit că, imediat după întoarcere, și-a creat propriul ritual de relaxare. Fără evenimente mondene și fără apariții spectaculoase, Irina și-a petrecut serile pe terasa casei, alături de cei dragi.

„M-am întors de o săptămână din Asia Express și… liniște pe aici, prin online. Scuze, dar am intrat direct în ritualul de readaptare la viața reală. După două luni plecată, tot ce am vrut a fost să stau cu ai mei.
Și parcă nici acum nu mă satur să îi privesc și să îi ascult. În fiecare seară am stat pe terasă, cu toate luminile aprinse în grădină, câte un pahar de vin și povești fără sfârșit. Serile alea care îți repară tot“, a scris Irina pe Instagram.
Prezentatoarea a povestit și cum a fost întâlnirea dintre Irina și Răzvan Fodor după două luni de separare. Cu umorul care a consacrat-o, șatena a lăsat să se înțeleagă că soțul ei a fost extrem de fericit să o vadă din nou.
Mai mult, adevăratul „spectacol” s-a dat chiar la poarta casei, acolo unde Luna, cățelușa familiei, aproape că a pus-o la pământ de bucurie.
„M-am bucurat de toate lucrurile mici:
– că l-am găsit pe Fodor la fel de îndrăgostit… Și suspectez că i-a fost și lui puțin dor de mine. Foarte puțin. Aproape insesizabil.
– că Luna era să mă spulbere când am intrat pe poartă. Ea încă are convingerea fermă că e bichon. Un bichon de peste 50 de kilograme“, a mai scris Irina.
VEZI ȘI: Irina Fodor, dezvăluiri din culisele noului sezon Asia Express! Au ieșit scântei între concurenți: „Atât de brutal”
Chinul prin care trece Răzvan Fodor, în timp ce soția lui filmează pentru Asia Express: ”Nu pot să funcționez!”