Cine este Roșca Dima de la Insula Iubirii 2026. Cu ce sportivă s-a iubit? „Lumea crede că suntem frați”

Cine este Roșca Dima de la Insula Iubirii 2026. Sursa foto: Instagram / Antena 1

Sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii” va debuta anul acesta pe 20 iunie, după finala Campionatului Mondial din 2026. Printre ispitele masculine se numără și Roșca Dima, care are o meserie total atipică. Află mai multe detalii în rândurile următoare!

Filmările au debutat în Thailanda în luna martie și concurenții au petrecut 21 de zile în compania ispitelor masculine și feminine. Anul acesta, se pare că producătorii de la Antena 1 au ales bărbați unul mai lucrat decât altul, dacă aruncăm un ochi pe rețelele sociale.

Cine este Roșca Dima de la Insula Iubirii

Una dintre ispitele masculine care are o meserie total atipică este Roșca Dima sau Dumitru, pe numele său real. Tânărul este acrobat de meserie și antrenor de gimnastică, originar din Chișinău. Și-a extins domeniul de activitate și în pole dance, dans la bară și aerial coach în România. Tânărul se recomandă și creator digital, dispus la diverse colaborări în fashionul masculin sau produse destinate modelării corporale.

Potrivit paginii sale de Instagram, deține titlul de IPSF World Champion și World Record. Încă din luna mai 2023, Dumitru Roșca face parte din cadrul Federației Române de Pole Fitness și Sport, organizație care a câștigat premiul pentru „National Federation of the Year” în anul 2022.

Cine este Roșca Dima de la Insula Iubirii 2026. Sursa foto: Facebook

„Bun venit, Dumitru Roșca!
Artistic Pole
Professional
Doubles 18+”, este mesajul de bun venit postat de oficiali pe Instagram.

În același an, Federația Română de Pole Fitness & Sport anunța că Roșca Dima va mai participa la un nou Campionat Mondial de Pole și Aerial Sports.

„Dumitru Roșca, Vicecampion Mondial la Pole Sports în 2022, va reprezenta România 🇷🇴 și anul acesta în cadrul Campionatelor Mondiale de Pole și Aerial Sports organizate de International Pole and Aerial Sports Federation! Este al doilea sezon când Dima concurează la Campionatele Mondiale, iar anul acesta va participa cu 4 numere sportive”, a scris FRPFS pe Facebook.

Roșca Dumitru scrie istorie în pole dance

Cine este Roșca Dima de la Insula Iubirii 2026. Sursa foto: Facebook

Potrivit Federației Române de Pole Fitness și Sport, ispita masculină deține recordul pentru medaliile obținute în urma competițiilor la care a participat la categoriile single, double sau groups. Această performanță a fost atinsă de Roșca în ultimii 3 ani.

Majoritatea medaliilor au fost obținute în cadrul Campionatului Mondial de Pole & Aerial Sports din 2024, desfășurat în Suedia și găzduit de IPSF. Aici, peste 3.000 de atleți au concurat pentru a obține o medalie la una din cele 60 de categorii ale competiției.

Ce studii are Roșca Dima de la Insula Iubirii

Cine este Roșca Dima de la Insula Iubirii 2026. Sursa foto: Facebook

Potrivit paginii sale de Facebook, ispita a urmat cursurile Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv (LIMPS), o instituție de învățământ preuniversitar cu program specializat din Chișinău, Republica Moldova. Instituția susține că „este specializată în educație sportivă de performanță și instruire școlară.”

După care s-a mutat în România, unde a urmat cursurile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București. În prezent, pasiunea lui pentru sport se vede și pe trupul său sculptat intens la sala de fitness, cu care reușește să obțină și colaborări în fashion.

Nu este prima lui apariție la TV

Pentru cine nu știe, Insula Iubirii nu este prima apariție la TV a lui Roșca Dima. Acesta a fost prezent în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP” a lui Cristi Brancu, de la PRIMA TV în 2024.

Atunci a executat un număr de pole dance alături de Rebecca Marinof, colega și iubita sa, alături de care a câștigat Campionatul Mondial de Pole & Aerial Sports. Momentul face parte din cadrul unei piese de teatru care îmbină actoria cu dansul și acrobațiile.

Acrobatul apare și în diverse spectacole inedite în România. Este vorba despre trendul FETNO, „un concept de dans care îmbină elemente din folclorul românesc cu ritmuri moderne și structuri coregrafice inspirate din aerobic.”

Cu cine s-a iubit Roșca Dima de la Insula Iubirii

Cu cine s-a iubit Roșca Dima de la Insula Iubirii 2026. Sursa foto: Facebook

În cadrul unui alt interviu acordat ETNO TV, cei doi colegi de spectacole au mărturisit faptul că formează un cuplu și în viața privată. Relația celor doi a debutat după ce el a făcut primul pas: i-a adus prăjituri la micul dejun, într-o dimineață. Cum Rebecca nu este o fire matinală, ispita masculină a sunat-o pe mama ei pentru a-l lăsa să intre.

„Cred că a fost primul meu pas, când la 7 dimineața am fost să îi duc micul dejun acasă și noi încă nu eram împreună”, a spus Roșca Dima.

„Amuzant este că, de multe ori, lumea crede că suntem frați. De cele mai multe ori, toată lumea crede că mama mea este mama lui Dima. Dar da, suntem un cuplu și în viața reală, pe lângă scenă. Mi-a făcut două surprize de Valentine’s Day: flori, balonașe și o cină romantică. După care am fost la Micul Paris și ne-am costumat în stilul anilor 1920 și am făcut o ședință foto drăguță”, a mărturisit Rebecca Marinof pentru ETNO, în februarie 2024.

Cine este Rebecca Marinof și ce studii are

Rebecca Marinof este multiplă campioană națională și mondială la Pole și Aerial Sports, cu 16 medalii câștigate și 4 recorduri mondiale la Pole și Aerial Sports. Potrivit CV-ului ei, mai este și actriță, moderatoare și realizatoare de emisiuni TV.

Aceasta a urmat cursurile Facultății de Arte – Universitatea Hyperion – Specializarea Arta Actorului și Facultății de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii FSUN– Specializarea Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Engleză (promoția 2025) din cadrul aceleiași universități din București.

Roșca Dumitru s-a accidentat în 2023

Potrivit unui interviu acordat postului ETNO, ispita masculină a suferit o accidentare în urmă cu 3 ani la picior, mai exact la călcâi. Acest lucru l-a făcut să stea pe bară o scurtă perioadă de timp și revenirea în spectacolele cu elemente de dans popular au reprezentat o reală provocare pentru Dima.

„Pentru mine a fost o provocare. Stăteam seara acasă, cu Rebecca, și mă ajuta pas cu pas la dans, la coregrafie, și eram ca un copil care nu știe să danseze. Mă enervam că nu reușesc”, a spus Roșca Dumitru.

CITEȘTE ȘI:

Cine este Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii 2026. Cu ce se ocupă acum și legătura lui cu Cătălin Botezatu

Cine este ispita Alberto Grecu de la Insula Iubirii 2026 și câți ani are. Unii fani susțin că este însurat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Click.ro
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Zelenski a făcut ANUNȚUL! E pentru prima dată de la începutul războiului!
Gandul.ro
Zelenski a făcut ANUNȚUL! E pentru prima dată de la începutul războiului!
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...