Acasă » Știri » Furtuni, grindină și ploi torențiale în aproape toată țara. Meteorologii sunt în alertă

Furtuni, grindină și ploi torențiale în aproape toată țara. Meteorologii sunt în alertă

De: Emanuela Cristescu 04/06/2026 | 13:56
Furtuni, grindină și ploi torențiale în aproape toată țara. Meteorologii sunt în alertă
Furtuni. Sursa foto Social media

Vremea face ravagii începând de astăzi în mai multe zone din țară, inclusiv în Capitală. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, iar fenomenele anunțate nu sunt deloc de ignorat: ploi torențiale, vijelii puternice, descărcări electrice și posibilă grindină.

Avertizarea intră în vigoare joi, 4 iunie, de la ora 12:00 și rămâne valabilă până seara, la ora 23:00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, cele mai afectate regiuni sunt: Muntenia, estul Olteniei și sud-vestul Moldovei.

Vremea se schimbă radical

Sub Cod galben intră inclusiv Bucureștiul, dar și județe precum Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. Meteorologii avertizează că vremea va deveni extrem de instabilă, iar episoadele de furtună pot apărea brusc și violent.

Sunt anunțate: averse torențiale, fulgere și descărcări electrice frecvente, vijelii cu rafale de 50–70 km/h și grindină. În scurt timp, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat chiar și la 30–40 l/mp, ceea ce poate duce la acumulări rapide de apă pe străzi.

furtuni
Furtuni. Sursa foto Social media

Și Capitala intră complet sub influența acestui val de instabilitate atmosferică. Pe parcursul zilei, cerul va fi acoperit de nori, iar ploile își vor face apariția în mai multe reprize.

În București sunt așteptate: ploi de scurtă durată, dar intense, descărcări electrice, rafale de vânt de până la 70 km/h și posibile episoade de grindină. Temperatura maximă va fi de 25–26 de grade.

O lună iunie cu multe ploi

Meteorologii au anunțat precipitații aproape toată luna iunie. În săptămâna 08.06.2026 – 15.06.2026, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, estice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare.

În săptămâna 15.06.2026 – 22.06.2026, temperaturile vor fi ridicate, în special în regiunile vestice și nord-vestice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în regiunile sudestice, dar și deficitar în cele intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.

Recomandările IGSU

Autoritățile le cer oamenilor să fie atenți și să evite expunerea în timpul furtunilor. IGSU recomandă:

  • evitarea deplasărilor în timpul fenomenelor periculoase
  • fixarea obiectelor care pot fi luate de vânt
  • adăpostirea în clădiri solide pe durata furtunii
  • evitarea copacilor, stâlpilor și cablurilor electrice
  • parcarea mașinilor în zone sigure.

VEZI ȘI: Furtuni, ploi torențiale și vijelii în mai multe zone din țară. Care sunt județele lovite de cod galben
 Prima zi de caniculă în București. Pe ce dată va fi, potrivit meteorologilor Accuweather

Recomandarea video