Codruța Filip pare că înflorește după divorțul de Valentin Sanfira. Artista este într-o formă de zile mari, însă asta nu vine fără efort. Deși în ultima perioadă are un program extrem de aglomerat, cântăreața are grijă să facă loc și pentru mișcare fizică. Este vară, așa că silueta de plajă trebuie să arate impecabil. Cum se menține în formă Codruța Filip?
Codruța Filip a luat prin surprindere pe toată lumea anunțând despărțirea de Valentin Sanfira. Aceștia aveau o relație de aproximativ opt ani, iar în anul 2022 și-au unit destinele și în mod oficial. Deși părea că relația lor este una solidă, se pare că s-a ajuns la divorț, iar acesta a fost unul extrem de dureros, cel puțin pentru Codruța Filip.
Acum, după ce perioada grea a trecut, Codruța Filip se concentrează pe ea și pe cariera sa. Alergă între sesiuni în studio, concerte și evenimente, însă nu uită nici de ea. Vara este la început, așa că artista nu își dorește niciun kilogram în plus.
În această perioadă, programul Codruței Filip este unul extrem de încărcat. Însă, chiar și așa vedeta are grijă ca în fiecare zi să treacă și pe la sala de fitness. Are o siluetă impecabilă, pe care își dorește să o mențină. Astfel că, indiferent cât de obosită ar fi, nu sare peste antrenamente.
„Cred că am avut o ușoară retenție de apă, dar asta s-a rezolvat în câteva zile. Adică s-a dus imediat. Dar sunt ok. Să știi că, uite, săptămâna asta n-am reușit să ajung deloc la sală. Pentru că nu am avut timp să respir, dar mă țin de sport.
Măcar atât, da. De sport mă țin. Cam de 4-5 ori pe săptămână ajung la sport. Aproape în fiecare zi, da. Dacă mă trezesc, de exemplu, la 7 dimineața și termin programul la 22.00 seara, la 22.30 sunt în sala de sport. Indiferent de cât de obosită aș fi”, a declarat Codruța Filip.

În ceea ce privește alimentația, artista recunoaște că mai are scăpări și asta din cauza programului încărcat. Aceasta încearcă să mănânce sănătos, însă în alergătura dintre concerte mai calcă strâmb, iar benzinăriile sunt dușmanul numărul unu al siluetei sale.
„Alimentația este un pic haotică. Încerc, mă străduiesc să mănânc sănătos, dar având în vedere că sunt mereu pe drumuri și alerg la evenimente și concerte, îmi încurcă un pic planurile.
Îmi cumpăr din benzinării numai plăcintuțe, numai prăjiturele, cornuri cu ciocolată. Mai simt câteodată nevoia de dulce. Și atunci mă ajută un pic și îmi dă un plus de energie. Dar, în general, nu sunt o persoană căreia îi place foarte mult dulcele. Eu mănânc mai mult sărat, picant, oțetit”, a mai spus Codruța Filip.
CITEȘTE ȘI:
Codruța Filip, gata pentru un nou început? Răspunsul ei despre o posibilă relație
Foto: Instagram