Ian a ajuns de râsul maneliștilor, după ce iubita lui l-a înșelat la Insula iubirii: ”Băi, fraților”

Ian, unul dintre concurenții sezonului actual al emisiunii „Insula Iubirii”, a ajuns în centrul atenției pe rețelele de socializare, însă nu neapărat din motivele pe care și le-ar fi dorit. După imaginile care au surprins-o pe iubita sa, Mira, în ipostaze apropiate de Jaguarul, reacțiile sale au devenit subiect de discuție în mediul online, iar acum au atras inclusiv atenția manelistului Lele.

Artistul a publicat un videoclip pe TikTok în care a comentat, într-o notă ironică, unul dintre momentele difuzate în cadrul emisiunii. Acesta a făcut referire la reacția lui Ian după ce a văzut imaginile cu partenera sa, remarcând faptul că tânărul ar fi fost preocupat de un detaliu neașteptat din ceea ce urmărea pe ecran. Momentul a stârnit amuzamentul manelistului.

Ian a ajuns de râsul maneliștilor, după ce iubita lui l-a înșelat la Insula iubirii

Ian și Mira au decis să participe împreună la „Insula Iubirii”, cu scopul de a-și testa relația și de a afla dacă sentimentele dintre ei sunt suficient de puternice pentru a rezista tentațiilor. Cu toate acestea, încă din primele zile petrecute în Thailanda, cei doi au început să se apropie de ispite.

Manelistul Lele nu a trecut cu vederea momentul controversat de la „Insula Iubirii” și a făcut haz de reacția lui Ian, după ce concurentul a urmărit imaginile în care iubita sa, Mira, se apropia de ispite. Artistul a ironizat faptul că Ian ar fi remarcat mai degrabă că partenera lui fuma, deși știa că aceasta nu are obiceiul, decât să se concentreze asupra apropierii dintre ea și un alt bărbat. Situația l-a amuzat pe Lele, care a comentat întregul episod într-un videoclip publicat pe TikTok, stârnind reacții și printre internauți.

„Băi, fraților, mă uit la Insula Iubirii și unul dintre băieți a primit niște imagini cu iubita lui înșelând-ul și întrebarea lui a fost că de ce fumează, că ea nu fumează. M-a rupt ăsta, m-a distrus. Problema lui era că de ce fumează, nu că aia…”, a spus Lele.

Ian de la Insula Iubirii, reacție bizară după ce Mira și Jaguarul s-au pupat de mama focului: „Eu făceam de zece ori, dar tonul ei, limbajul corpului erau…”

Dovada că Ian și Mira nu sunt un „cuplu fals” la Insula Iubirii. Concurentul a scos la iveală secretul de pe corpul iubitei sale

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Gandul.ro
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!