Accident în lanț pe Valea Oltului! Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident ce a avut loc pe DN7, în zona localității Robești, județul Vâlcea. În urma celor întâmplate, două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma impactului, circulația pe Valea Oltului a fost blocată pentru mai multe ore.
Un accident în lanț s-a produs ieri, 15 iunie, pe DN7, în zona localității Robești, comuna Câineni, județul Vâlcea. După producerea accidentului, alarma a fost dată imediat, iar polițiștii și echipajele de salvare s-au deplasat la fața locului. Din primele informații, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței.
Potrivit oamenilor legii, accidentul în care au fost implicate cinci autoturisme s-a produs pe fondul nepăstrării distanței. În urma celor întâmplate, două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, acestea sunt în afara oricărui pericol.
Având în vedere că a fost vorba despre un accident în lanț, circulația în zonă a fost blocată pentru mai multe ore. De asemenea, toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest. Rezultatele au arătat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool înainte de producerea impactului.
„Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, pe raza localității Robești. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că, pe fondul nepăstrării distanței, ar fi avut loc o coliziune în care au fost implicate 5 autovehicule.
În urma evenimentului rutier, două persoane au suferit leziuni. Testarea conducătorilor auto cu aparatul alcooltest a indicat rezultate negative. Traficul rutier este blocat”, a transmis IPJ Vâlcea.
Accidentul petrecut pe Valea Oltului a blocat complet traficul. Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că traficul a fost blocat complet în zona localității Robești, ceea ce a generat întârzieri semnificative pentru numeroși șoferi. În acest caz, polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
CITEȘTE ȘI:
Accident urmat de un incendiu în Sectorul 3 din București! Un Logan a luat foc pe mijlocul șoselei