Irisha a dat cărțile pe față după ce CANCAN.RO a surprins-o cu doi bărbați în aceeași seară. Cum îi scoate din schemă pe pretendenți: „Sunt prințesa ghostingului!”

Irisha este una dintre cele mai efervescente prezențe din showbizul românesc. Cu un stil aparte bine conturat, vedeta nu poate trece neobservată oriunde s-ar afla. Abia ce s-a întors în România după o vacanță petrecută în Italia cu familia ei, că bruneta a onorat un eveniment monden. A atras numeroase priviri și acolo, așa cum se întâmplă de multe ori. În urmă cu o săptămână, Irisha a fost surprinsă de paparazzii noștri cu doi masculi (separat, ce-i drept) în aceeași seară, iar acum aceasta explică episodul care a stârnit reacții. Așa cum știm, seara s-a încheiat singurică pentru ea, căci bruneta e destul de pretențioasă când vine vorba de viața ei amoroasă și chiar recunoaște că are un stil brusc prin care încheie o legătură atunci când realizează că bărbatul respectiv nu este pentru ea. Deși unii ar blama-o pentru asta, Irisha spune că nu are nicio problemă în a dispărea fără urmă atunci când își dă seama că nu se potrivește cu cineva. Despre toate acestea, dar și despre proiectul secret la care lucrează de jumătate de an, ne-a vorbit Irisha în interviul exclusiv pe care l-a oferit pentru CANCAN.RO

Irisha a participat la un eveniment monden acolo unde a avut parte de atenție, iar camerele fotografilor au fost pe ea. Ce-i drept, vedeta arată foarte bine și este adepta unui stil îndrăzneț care o scoate mereu din anonimat. Printre fotografii și discuții, Irisha a oferit un interviu site-ului nostru îm care a vorbit despre familia ei, afacerea la care lucrează de peste jumătate de an, dar a explicat și episodul controversat în care a fost surprinsă cu doi masculi (separat, ce-i drept) în aceeași seară (vezi aici imaginile).

După ce a fost surprinsă cu doi bărbați în aceeași seară, Irisha recunoaște: „Sunt Prințesa ghostingului”

CANCAN.RO: Irisha, țin să zic că te-am admirat de când am intrat și mă uitam că ai o ținută îndrăzneață. 

Irisha: Da, după cum știi, nu mă oprește nimic, nici părerile oamenilor, să mă îmbrac cum îmi stă bine și să îmi scot în evidență ce am eu mai frumos: picioarele în cazul de față.

CANCAN.RO: Ce ai făcut în ultima perioadă? 

Irisha: Abia m-am întors din vacanță ieri, am fost în Italia și am stat 4 zile pentru că nu îmi permit mai mult, din păcate.

CANCAN.RO: Cu cine ai fost în vacanță? 

Irisha:  Am fost cu familia în vacanță, cu mama, sora, nepoții, cel mai des merg cu familia. Avem vieți foarte agitate și uităm de cei apropiați. Timpul petrecut în familie te încarcă într-un fel în care un amic nu o să poată să facă niciodată.

Irisha este una dintre cele mai atrăgătoare femei din România

Irisha este una dintre cele mai atrăgătoare femei din România

CANCAN.RO: Familia ta stă o parte în Chișinău, nu? 

Irisha: Da, familia mea este împărțită, o parte stă în Chișinău, o parte în Italia, da. Suntem în mai multe părți, dar rudele de gradul I sunt împărțite între Italia și Moldova.

CANCAN.RO: Bănuiesc că se crează dorul de familie? 

Irisha: Da, cum să nu, dar pentru mine acasă este mama, tata, nu contează unde suntem, important e să fim împreună.

CANCAN.RO: Apari la noi destul de des în ultima perioadă. Ce s-a întâmplat în seara aceea? 

Irisha: Am ieșit niște prieteni acum două săptămâni și a apărut un articol că am împușcat cu două gloanțe în aceeași seară. Eu am foarte mulți clienți bărbați, fac styling pentru mulți clienți bărbați.

CANCAN.RO: Care sunt limitele pe care le impui în momentul în care realizezi că cineva nu e pentru tine? Cum îi tai omului macaroana? 

Irisha: Eu mă retrag, nu dau explicații. Adică, rar dau explicații dacă vreau să-mi pierd timpul, dar în general, nu mă mai interesează. Pur și simplu plec și gata.

CANCAN.RO: Dai ghosting (n.r. dispare fără urmă)? 

Irisha: Da, sunt Prințesa ghostingului, mă pricep foarte bine la ghosting.

Vedeta se pregătește de jumătate de an să ne dea vestea: „Este `copilul` meu”

CANCAN.RO: Și părinții nu îți spun: Când ni-l aduci pe Făt-Frumos?

Irisha: Să știi că nu-mi mai spun, îmi spuneau acum câțiva ani. Le-am explicat cum stau lucrurile și pe ce este focusul meu în momentul de față, din contră, îmi spune mama să fac ce simt, să fac exact ce-mi place și simte-te bine, trăiește-ți viața din plin. Noi am trăit cum am știut noi, voi trăiți cum știți voi. Sfatul numărul unu al părinților mei este să fac ce simt, ce vreau și să nu țin cont de nimeni, să fac exact ceea ce mă face fericită și probabil de aia sunt așa solară.

CANCAN.RO: Ce te face fericită? 

Irisha: Shoppingul, mâncarea, prietenii, jobul, călătoriile, sunt multe lucruri care mă împlinesc.

La ce proiect lucrează Irisha de jumătate de an

La ce proiect lucrează Irisha de jumătate de an

CANCAN.RO: E ceva ce ți-ai dori să faci pe viitor și nu ai avut încă curajul? 

Irisha: E un proiect pe care vreau să-l fac, este ceva legat de modă, l-am început, este în desfășurare. Nu vreau să vorbesc prea mult pentru că eu cred în energii care se manifestă într-un anumit fel și nu vreau să-mi facă rău. Dar da, lucrez la un proiect care sper să prindă viață în curând și atunci vă voi povesti cu lux de amănunte. Lucrez la el de jumătate de an.

CANCAN.RO: Ești singură în această afacere? 

Irisha: Da, sunt singură în afacere, este 100% „copilul” meu.

CANCAN.RO: Dar în viața sentimentală? Ești singură? 

Irisha: Va rămâne un mister, nu spun nimic, o las așa. Promit solemn că dacă sunt cu cineva oficial, vă anunț!

CITEȘTE ȘI: Irisha a intrat „la bărbați”, dar alt detaliu a dat-o pe spate. Și-a găsit inspirația printre umerașe

ACCESEAZĂ ȘI: Decizia luată de Irisha,  după ultima relație: „Acesta este planul meu!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!