Ana Pîrvulescu a făcut mărturisiri emoționante, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre cea mai grea perioadă din viața familiei sale. Soția fostului fotbalist Paul Pîrvulescu a dezvăluit că, după retragerea din activitate, acesta s-a confruntat cu atacuri de panică și depresie. Sprijinit necondiționat de familie, Paul Pîrvulescu a urmat ședințe de terapie, a apelat la psihologi și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și recăpăta echilibrul și a depăși această încercare.
Paul și Ana Pîrvulescu formează unul dintre cele mai discrete cupluri din lumea mondenă. Cei doi s-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii. Paul a avut o carieră de aproape 18 ani în fotbalul profesionist. A jucat la Gaz Metan Mediaș și Steaua București, alături de care a câștigat trei titluri de campion al României. Acum, cumnatul artistei Elena Gheorghe, s-a dedicat carierei de antrenor. Fostul fotbalist nu se aștepta să se confrunte cu episoade de atac de panică, iar perioada de aproximativ șase luni în care a încercat să își revină a fost, după cum a mărturist soția acestuia, o „a doua carantină”.
CANCAN: Cum este soțul tău?
Ana Pîrvulescu: Am împărtășit și cu comunitatea mea experiența asta, pentru că sunt genul de persoană care păstrează legătura și în privat cu fetele din comunitate. Observ că aceeași problemă apare tot mai des: anxietatea și depresia. Și soțul meu a trecut prin asta. Nici eu și nici el nu ne-am fi imaginat vreodată că i se poate întâmpla. Totul a început după ce s-a retras din fotbal, sportul pe care l-a practicat încă din copilărie. Atunci a descoperit această vulnerabilitate. Am încercat să gestionăm situația cât mai repede. Am citit foarte mult, am discutat cu oameni care au trecut prin experiențe similare, iar el a fost extrem de deschis. A mers inclusiv la psiholog, lucru pe care înainte nu l-ar fi făcut și nici nu ar fi crezut că va avea vreodată nevoie. A încercat diferite forme de terapie, am petrecut foarte mult timp împreună, în familie, și nu a renunțat nicio secundă la sport. A continuat să alerge în parc, să aibă un stil de viață sănătos și să mănânce echilibrat. Toate acestea l-au ajutat foarte mult. Pentru mine a fost o experiență complet nouă. Eu am avut, de-a lungul timpului, atacuri de panică doar în perioadele în care eram extrem de obosită, când ajungeam la burnout și nu mai reușeam să dorm. Atunci simțeam că îmi bate inima foarte tare și aveam impresia că nu mai pot respira. Diferența este că eu sunt conștientă de aceste stări și știu când trebuie să mă opresc, să las totul deoparte și să mă odihnesc. Pentru el, însă, totul era nou. Nu înțelegea ce i se întâmplă. După atâția ani în care viața lui a fost organizată în jurul sportului și știa exact ce are de făcut, s-a trezit într-un moment în care nu mai știa încotro să o ia profesional. Deși este un om foarte inteligent și ar putea face multe lucruri, eu știam că își dorește să rămână în lumea fotbalului. A fost un an și jumătate în care am stat mai mult împreună acasă și exact atunci au apărut aceste dificultăți.

CANCAN: Cum s-a declanșat?
Ana Pîrvulescu: Îmi amintesc perfect momentul. Urma să zburăm la Bruxelles, la un turneu al celui mic. Până să ajungem la aeroport m-a întrebat cât durează zborul. I-am spus că aproximativ trei ore și jumătate. În clipa aceea parcă s-a declanșat ceva. Mi-a spus că îi este foarte cald și a tras mașina pe dreapta. Nu m-am gândit nicio secundă că ar putea fi un atac de panică. Am ajuns în aeroport, iar aglomerația l-a copleșit. Mi-a spus că el nu mai urcă în avion. Nu-mi venea să cred, pentru că zburase de foarte multe ori și nu avusese niciodată o astfel de problemă. I-am spus că rămân și eu acasă, dar Luca s-a supărat, pentru că își dorea să fim amândoi alături de el la turneu.În clipa aceea parcă s-a declanșat ceva. Mi-a spus că îi este foarte cald și a tras mașina pe dreapta”
CANCAN: Ce ai făcut?
Ana Pîrvulescu: Soțul meu mi-a spus că este în regulă să plec eu. Interesant este că, în momentul în care a ieșit din aeroport și s-a îndepărtat de aglomerație, starea lui s-a liniștit. Atunci am început să înțelegem că era vorba despre atacuri de panică. Au urmat șase-șapte luni în care am făcut tot ce am putut: psiholog, terapie, timp petrecut cu familia și multe activități care îi făceau plăcere și îl ajutau să se simtă mai bine. Astăzi suntem bine. Între timp s-a apucat și de antrenorat și și-a regăsit direcția. Cred că mesajul important nu este că oamenii fac depresie sau atacuri de panică pentru că au prea mult timp liber. Sunt persoane care au două sau trei joburi și tot ajung să se confrunte cu anxietate sau atacuri de panică. De aceea cred că nu ar trebui să judecăm niciodată pe cineva care trece prin astfel de momente. Mai degrabă ar trebui să fim alături de acei oameni, să îi ascultăm și, atunci când putem, să le întindem o mână de ajutor.