Scandal de proporții în lumea bună din Capitală! Fiul unui regretat miliardar a intrat într-un conflict monstruos cu ospătarul șef de la un local faimos. Totul a început pe fondul unei neînțelegeri în trafic, însă de acolo până la amenințări și implicarea mai multor persoane, inclusiv un celebru interlop, nu a mai fost decât un pas. CANCAN.RO vă prezintă toate detaliile!
Protagoniștii celui mai recent scandal din lumea bună sunt Răzvan, fiul lui Doru Morcovescu, și Cătălin, ospătarul șef de la Prestige. Așa cum știm, Răzvan nu este străin de astfel de evenimente, căci a intrat de-a lungul timpului în numeroase conflicte. Amator de senzații tari, acesta a atras atenția în urmă cu câțiva ani după ce la doar câteva zile de la moartea tatălui său s-a filmat într-unul dintre bolizii săi în timp ce conducea cu 315 km/h.
Milionar în euro, Doru Morcovescu era considerat unul dintre bogații României cu afaceri în turism și comerț. Deținea în mai multe orașe din țară cinci hoteluri, două restaurante, două baze de agrement și un centru comercial. În decembrie 2022, omul de afaceri a luat o decizie ireversibilă: Acesta a fost găsit decedat într-o cameră a unui hotel pe care îl deținea. Potrivit anchetei de la acea vreme, acesta ar fi decis să își pună capăt zilelor pe fondul unor probleme. La patru ani de la moartea sa, fiul lui continuă să fie protagonistul unor evenimente scandaloase.
Recunoscut ca un tip excentric și amator de senzații tari, nu o dată Răzvan a fost surprins etalându-și bolizii de lux pe șoselele din Prahova sau din Capitală. Băiatul de bani gata a intrat într-un conflict în trafic cu ospătarul șef de la Prestige, Cătălin. Bărbatul se afla într-o situație disperată și gonea pe stradă pentru a ajunge la spital. Se afla cu fiul său în mașină care ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale urgente. Cătălin și Răzvan au avut un schimb de replici și ceva șicane în trafic, iar pe fiul lui Morcovescu l-ar fi deranjat atitudinea ospătarului, dar, cel puțin pentru moment, conflictul s-a oprit acolo.

Doar că, la scurt timp după acest incident, ospătarul șef Cătălin ar fi fost abordat de bodyguardul fiului lui Morcovescu, pe nume Dorel. Garda de corp l-a avertizat pe ospătar să se potolească și să stea departe de Răzvan. Inițial, ospătarul ar fi evitat conflictul, însă, ulterior nu a lăsat lucrurile așa. Cătălin a apelat pentru a „rezolva” această situație tensionată la un cunoscut interlop din Capitală: Rașpa, recent eliberat din închisoare.
Interlopul Rașpa a luat atitudine și a mers imediat la Dorel, bodyguradul lui Răzvan, pe care l-a avertizat să se potolească și să-l lase în pace pe Cătălin de la Prestige. Nici bine nu a terminat cu avertizările că acesta a ajuns să se întoarcă împotriva lui. Sursele CANCAN.RO spun că ospătarul ar fi avut un schimb de replici cu Dorel, iar bodyguardul a decis să ia totul în mâinile sale. Așadar, a ajuns la locul de muncă al lui Cătălin și l-ar fi altoit pentru a se potoli cu discuțiile. Doar că, acest gest a fost fix picătura care a umplut paharul și a declanșat bătaia.

Se pare că, în urma intervenției bodyguardului lui Morcovescu, Cătălin nu a stat cu mâinile-n sân. Acesta l-a contactat, din nou, pe interlopul Rașpa ( care se pare că i-ar fi apropiat) pentru a-i rezolva, de data aceasta, situația. Așadar, interlopul nici nu a mai stat pe gânduri și a ajuns imediat la bodyguardul Dorel căruia i-ar fi „aplicat o corecție”. Rămâne de văzut dacă după seria de amenințări, intervenții și reglări de conturi, conflictul se va încheia aici sau va escalada!
CITEȘTE ȘI: Patronul unui cunoscut hotel din Ploiești s-a sinucis! De ce a recurs bărbatul la gestul incredibil
ACCESEAZĂ ȘI: Interlopul Rașpa, arestat după ce și-a uitat borseta într-un mall din Capitală: “Nu avea acte, nu avea autorizație, nimic!”