Acasă » Știri » Ce spune zodia ta în Uranus despre personalitatea pe care o ai. Ce fel de om ești?

Ce spune zodia ta în Uranus despre personalitatea pe care o ai. Ce fel de om ești?

De: Irina Maria Daniela 23/07/2026 | 13:16
Ce spune zodia ta în Uranus despre personalitatea pe care o ai. Ce fel de om ești?
Ce spune zodia ta în Uranus despre personalitatea ta. Sursa foto: Shutterstock

În astrologie, Uranus este planeta revoluției, a inovației, a surprizelor și a schimbărilor bruște. A fost descoperită în 1781 și este una dintre cele trei planete identificate în epoca modernă, alături de Neptun și Pluto. Află ce spune Uranus despre zodia ta!

Cum afli în ce zodie se află Uranus în astrograma ta

În harta natală, semnul în care se află Uranus arată felul în care poți influența și schimba lumea din jurul tău. Pentru a afla unde se află în astrogramă, poți consulta un astrolog sau un calculator astrologic online al hărții natale.

Tot ce trebuie să faci este să cunoști cu exactitate ora nașterii, data și locul. Dacă nu cunoști toate aceste informații, poți folosi și un calculator dedicat zodiei în Uranus.

Ce simbolizează Uranus în astrologie

Această planetă este asociată cu revolta, libertatea, inovația și schimbările radicale. Când astrologii analizează evenimentele globale, Uranus este asociat cu progresul în știință și tehnologie. Este planeta care guvernează zodia Vărsător.

Uranus petrece între șapte și opt ani în fiecare zodie și are nevoie de aproximativ 84 de ani pentru a parcurge întreg zodiacul. Din acest motiv este considerată o planetă generațional. Ea influențează transformările sociale și tendințele unei generații, nu trăsăturile individuale ale unei persoane.

Ce spune Uranus din harta natală despre tine

De exemplu, cei născuți între 1988 și 1995 aparțin generației cu Uranus în Capricorn, iar cei născuți între 1995 și 2003 au Uranus în Vărsător.

Uranus în Berbec

Când vine vorba despre schimbări, ești un lider înnăscut. Iei atitudine imediat și lupți pentru lucrurile în care crezi. Pe tine te definesc la perfecție curajul, îndrăzneala și spontaneitatea. Acționezi pe moment de cele mai multe ori și te lași ghidat de instinct. Nu prea ești adeptul planurilor complicate.

Uranus în Taur

Pe tine te preocupă des latura economică a societății. Ești conștient că marile schimbări pornesc de la modul în care sunt distribuite resursele. Dorința ta mare este să transformi sistemele financiare pentru ca astfel să reduci sărăcia prin soluții gândite și sustenabile. Acționezi calculat și strategic.

Uranus în Gemeni

Ești un om al cuvintelor! Comunicarea este punctul tău forte și poți să convingi oamenii să facă ce le zici. Mesajele tale au impact asupra celor din jur. Ești o fire curioasă, lucru care te împinge mereu spre cunoaștere. Vrei să înveți mereu lucruri noi. Cauți metode originale pentru a împărtăși cu cei din jur tot ce ai acumulat la nivel intelectual.

Uranus în Rac

Îți place să redefinești noțiunile de familie și cămin. Poți să-ți compui o familie și în baza afinităților, nu doar a legăturilor de sânge. Simți nevoia să-ți explorezi rădăcinile pentru a înțelege mai bine trecutul și mediul din care provii. Ești deschis la schimbarea rolurilor tradiționale din familie și societate.

Uranus în Leu

Ești genul de persoană care știe cum să atragă mereu atenția, pe care o și folosești în avantajul tău. Ești o fire carismatică, talentată și plină de creativitate. Aceste atuuri te ajută să inspiri oamenii din jurul tău și să conduci. Înțelegi care este puterea opiniei publice și știi mereu cum să o atragi de partea ta.

Uranus în Fecioară

Ești posesorul unei minți analitice și ai o capacitate de organizare invidiată de unii. Îți place să găsești soluții practice când vine vorba de schimbarea sistemelor de lucru și a rutinei zilnice. Ești genul de om care susține schimbări ca săptămâna de lucru de patru zile sau work from home. Încurajezi forme moderne de organizare a companiilor sau proiecte dedicate sănătății publice.

Uranus în Balanță

Pentru tine, dreptatea și echitatea sunt cele mai importante valori în viață. Rezolvarea unui lucru nu este suficientă pentru tine. Ești ca un avocat ce nu se mulțumește doar cu rezolvarea unui caz, ci își dorește reformarea întregului sistem de justiție. Îți place să lupți pentru egalitate și împotriva discriminării. Pui mereu la îndoială normele tradiționale din relații.

Uranus în Scorpion

Pe tine te atrag schimbările profunde ale structurilor de putere. Visezi să schimbi modul în care funcționează societatea actuală. Ai o minte deschisă când vine vorba despre sexualitate, intimitate și relații. Nu ești genul de persoană care să accepte că normalul definit de societate trebuie să rămână astfel.

Uranus în Săgetător

Ești conștient că locul în care te-ai născut, precum și convingerile cu care ai crescut – ale tale sau ale celor din jur – nu trebuie să definească întreaga viață a unui om. Vrei să fii liber ca să poți explora toată lumea, lucru pe care-l spui și celor din jurul tău. Filosofia, culturile diferite și schimbul de idei te fascinează.

Uranus în Capricorn

Tu ești omul care pune la îndoială autoritatea, mai ales în mediul profesional. Nu prea ești adeptul modelelor clasice de carieră și preferi să-ți faci singur drumul spre succes. Vei schimba mai multe domenii de activitate de-a lungul vieții. Este posibil să alegi și antreprenoriatul, cum un program obișnuit de lucru nu te prea tentează.

Uranus în Vărsător

Ești o fire rebelă, care pune la îndoială cele mai multe reguli. Nu accepți explicațiile de genul „pentru că așa trebuie” sau „așa s-a făcut dintotdeauna”, potrivit elle.com. Nu privești spre trecut, știi deja că nu mai poate fi schimbat, dar ești preocupat mereu de construirea unui viitor mai bun. Știința, tehnologia și inovația te atrag în mod deosebit.

Uranus în Pești

Ești o persoană empatică și plină de compasiune față de cei din jur. Speri ca aceste calități să te ajute să schimbi lumea din jurul tău. Vrei ca societatea să fie mai bună pentru toți, nu doar pentru unii. Crezi că progresul este menit să ajute, nu să rănească oamenii. Te interesează vindecarea, sprijinul emoțional și soluțiile care aduc bunăstare și echilibru în viața tuturor.

CITEȘTE ȘI:

Ce spune semnul zodiacal al lui Saturn despre fiecare zodie și cum îi afli poziția în harta natală

Trei zodii dau lovitura pe 24 august. Universul le deschide poarta fericirii și le schimbă viața

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video