Unul dintre cei mai vechi angajați din PRO TV a dat în judecată postul din Pache Protopopescu după ce a fost concediat în primăvara anului 2024. Acesta a susținut că devenise o persoană incomodă, după mai multe sesizări, fiind invocat inclusiv un episod de agresiune în proces. Acum, Tribunalul București a întors spectaculos situația: a anulat concedierea, a obligat postul de televiziune să-l readucă pe vechea funcție și să-i dea și banii din urmă! CANCAN.RO are detalii!
Radu-Simion Besoiu a dat în judecată PRO TV SRL, contestând decizia prin care contractul său de muncă a încetat la data de 15 aprilie 2024. Bărbatul lucra în departamentul de operațiuni-producție, ca editor video în zona de sport, și susținea că avea o experiență totală de 18 ani în televiziune, însă asta nu ar mai fi contat după ce a ajuns în dizgrația șefilor.
”Consideră că din întreg probatoriul administrat în cauza rezultă fără putere de tăgadă de faptul că a devenit o persoană incomodă pentru conducerea societății, urmare a sesizărilor repetate pe care acesta le-a efectuat”, susține acesta în apărarea sa.
Surpriză totală însă. Pe 17 iulie 2026, Tribunalul București i-a admis în parte cererea și a anulat decizia de concediere. Instanța a dispus reintegrarea lui Besoiu pe postul și în funcția ocupate anterior, dar și plata salariilor din urmă.
”Anulează decizia de concediere nr.1/15.04.2024 emisa de parata. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul si in functia detinute anterior concedierii. Obliga parata la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, inclusiv cu dobanda penalizatoare aferenta, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul in lipsa masurii concedierii, de la momentul incetarii raporturilor de munca si pana la reintegrarea efectiva.
Respinge cererea de chemare in judecata in rest ca neintemeiata. Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 7000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata reduse și parțiale. Executorie provizoriu de drept. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București”.
Cum perioada dintre concediere și pronunțarea hotărârii depășește doi ani, nota de plată ar putea ajunge la zeci de mii de euro, în funcție de salariul pe care îl avea, de beneficiile aferente, dar și de data la care va fi reintegrat efectiv.
Scandalul a început după ce, în martie 2024, Besoiu a fost informat că unul dintre cele patru posturi de editor video din departamentul de sport urma să fie desființat. Compania și-a motivat decizia prin reducerea volumului de activitate din ultimii doi ani și prin necesitatea eficientizării echipei.

Reprezentanții PRO TV au susținut în instanță că cei patru editori lucrau, în realitate, cât trei oameni, fiecare având în medie aproximativ 14 zile de activitate pe lună, în loc de 20. Potrivit televiziunii, după concedierea lui Besoiu nu ar mai fi fost angajat niciun editor video în departamentul sport, iar postul ar fi dispărut efectiv din structura echipei.
”S-a constatat, pe baza programului pe care îl aveau în departamentul sport, că cei 4 făceau, în realitate, munca a 3 oameni, iar lucrul acesta a fost arătat prin depunerea programului pe cele 51 de săptămâni. Și a arătat care a fost cauza, pentru că, în mod real, cei 4, fiecare dintre ei lucra în medie 14 zile pe lună în loc de 20”, se arată în motivarea depusă de avocații postului.
Fostul angajat a prezentat însă o versiune total diferită. Acesta a susținut că reorganizarea ar fi fost doar un paravan și că adevărata țintă nu era postul, ci chiar persoana sa.
Unul dintre punctele-cheie ale acestui proces a fost modul în care s-a făcut evaluarea. Avocații lui Besoiu au susținut că examinarea ar fi fost realizată ad-hoc, după criterii netransparente, în care aspectele personale și comportamentale ar fi cântărit mai mult decât performanțele profesionale.
Mai mult, evaluările depuse la dosar purtau datele de 5 și 6 martie 2024, deși angajații ar fi fost informați abia pe 7 martie că urma să aibă loc o procedură de departajare. Apărarea reclamantului a susținut astfel că rezultatul fusese stabilit înainte ca oamenilor să li se explice oficial în ce consta evaluarea.
Înregistrările depuse ca probe ar fi arătat și că reprezentanții companiei i-au transmis angajatului că, profesional, nu aveau ce să-i reproșeze. Besoiu ar fi obținut chiar cel mai bun punctaj profesional dintre cei patru, însă ar fi fost tras în jos de evaluarea comportamentală.
În mijlocul disputei a apărut și un episod extrem de delicat. Potrivit susținerilor formulate de avocatul reclamantului, la dosar fusese depusă o plângere internă referitoare la o agresiune, precum și decizia prin care persoana indicată drept agresor ar fi fost sancționată.
Cu toate acestea, la evaluarea folosită pentru alegerea salariatului concediat, presupusul agresor ar fi primit un punctaj comportamental mai mare decât angajatul prezentat drept victima incidentului.
Apărarea fostului angajat a folosit situația pentru a susține că evaluarea nu fusese una obiectivă și că persoana care reclamase agresiunea ajunsese, paradoxal, mai prost notată la capitolul comportament decât cel sancționat în urma scandalului.
Besoiu a mai arătat că, după concedierea sa, compania ar fi angajat nu mai puțin de 16 editori video, unii chiar în perioada imediat următoare desființării postului său.
PRO TV a respins acuzația și a precizat că niciunul dintre cei 16 angajați nu fusese încadrat în departamentul sport. Televiziunea a susținut că editorii care lucrează pentru materialele sportive trebuie să aibă cunoștințe specifice, diferite de cele necesare unui editor din departamentul de știri.
Compania a mai arătat că Besoiu fusese informat despre existența altor posturi vacante și putea candida pentru acestea, însă aplicațiile sale ar fi urmărit, în opinia reprezentanților PRO TV, mai degrabă obținerea unor informații utile procesului.
Pe lângă reintegrare și salariile pierdute, angajatul solicitase și 500.000 de lei cu titlu de daune morale. El susținea că imaginea, sănătatea și șansele sale de a-și găsi un alt loc de muncă fuseseră grav afectate.
Besoiu a invocat inclusiv agravarea unor probleme medicale pe fondul stresului provocat de concediere și de perioada în care a rămas fără venituri.
Tribunalul a respins însă restul cererii ca neîntemeiat, ceea ce înseamnă că despăgubirile morale de 500.000 de lei nu au fost acordate. Hotărârea este executorie provizoriu de drept, astfel că măsurile dispuse de tribunal pot fi puse în aplicare înainte de soluționarea definitivă a procesului. PRO TV poate formula apel în termen de zece zile de la comunicarea deciziei.