Nu e roz, nu e sângerie, dar este deosebită prin configurațiile pe care le are. Luna nouă în Vărsător din 29 iulie 2026 reprezintă un moment de expansiune și de creștere personală, îndemnându-ne la la conștientizare și la trezire spirituală. Astrologa Sanda Ionescu avertizează că în această zi nu se fac ritualuri – decât dacă vrem să lucrăm în energie negativă. Este o fază Lunară nefastă, care amplifică stările emoționale.
Mesajul Lunei noi din 29 iulie 2026 este simplu: claritate, conștientizare, dezvoltare personală și iubire de sine. Astrologa Sanda Ionescu ne amintește că în această zi are loc un apogeu astrol benefic pentru a renunța la tiparele toxice vechi, pentru împământare și pentru a ne revendica libertatea personală și autenticitatea. Toate acestea sunt posibile cu o singură condiție: claritate mentală, focul profund și ignorarea distragerilor.
„Azi avem o Lună Plină chiar deosebită. Și nu, nu e roz, sângerie sau alte simptome fantasmagorice, care în astrologia reală, nu există. Este deosebită prin configurațiile pe care le face.
Este în conjuncție cu Pluto în opoziție cu Kazimi Jupiterian, adică aici avem atât Soarele, cat și pe Jupiter care primește toate darurile Regelui. Face trigon cu dispozitorul secundar, Uranus și încă nu s-a întâlnit cu dispozitorul tradițional Saturn, se vor “vedea” ceva mai tarziu, după ce probabil vom accepta ca suntem în schimbare și soluția este doar înainte, spre viitor.
Ultimele doua saptamani am vazut ca toată planeta este provocată. Natural sau nu. Este dezbinată. Pentru ca așa a fost educat, ca să nu spun dresat, omul. Dezbinarea noastră, câștigul lor.”, a declarat Sanda Ionescu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
De asemenea, pentru cei care sunt distrași de „zgomotul de fundal” din viețile lor, Luna nouă din 29 iulie 2026 poate fi simțită ca o lipsă de orientare sau ca pe o profundă instabilitate. În această direcție, eforturile de a redirecționa energia sau de a o gestiona prin ritualuri pot scăpa complet de sub control.
Aceeași teorie se aplică și în cazul ritualurilor pentru abundență, prosperitate, iubire sau vindecare. Această fază lunară amplifică stările emoționale, rezultatul final putând să devină complet diferit de intenția lansată în Univers.
Acesta Luna Plină ne îndeamnă să fim mai uniți. În colectivitate, în unitate, suntem mai puternici. După cum observăm are configurații sociale și Transpersonale. Singura planetă personală, este Soarele, care ține de identitate.
Cu Pluto lângă Lună, vedem și aici ca puterea stă în uniune, în transformare. În trigon cu Uranus ne îndeamnă către trezirea geniului natal, însă Saturn ( principalul dispozitor), ne îndeamnă la muncă, perseverență, maturitate. Mai pe scurt, meritocrație.
În opoziție cu Kazimi Jupiterian, ne spune ca putem lua daruri, nu multe, ci foarte multe din energia abundenta Universală. Omul cu adevărat înțelept, bogat spiritual ( și nu mă refer la siropuri spirituale), cel care manifestă viața, pune mâna și face, nu se victimizează și găsește sub pretextul lenei tot felul de scuze, este omul de care are nevoie Lumea Nouă. În care deja am intrat. Ne îndeamnă la conștientizare, la trezire, la a vedea adevărul.
Pe Luna Plină, nu se fac ritualuri, decât dacă vrem să lucrăm în energie negativă. Este o fază Lunară nefastă, care amplifică stările emoționale. Stările benefice sunt stările Lunare care se crează înainte de Fazele Lunare principale. Pe ele lucrează un astrolog care cunoștea detaliat cele 8 faze. Daca vrei o lume mai buna, începe cu tine!
Lasa privitul în altă curte, lasă invidia și presupusa stare ca ai cucerit lumea făcând lucruri mici. Lumea nu o cucerești nici dacă faci lucruri mari, pentru ca nu starea de egocentrism ( Kazimi Jupiterian), te face mare, ci starea de smerenie( Luna in Varsator). Admira și vei fi admirat! Nu de lume neapărat, dar de Divin sigur!”, ne-a mai spus Sanda Ionescu.
Zodia care își schimbă destinul. Universul le pregătește o surpriză acestor nativi!
Patru zodii cu risc mare de infidelitate. Semnele care le pot da de gol