La doar câteva săptămâni după intervenția estetică, Iulia Albu vorbește în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre recuperare și rezultatul de care se declară extrem de încântată. Vedeta mărturisește că nu și-a dorit niciodată să își schimbe trăsăturile, ci doar să obțină un rezultat discret și natural, iar acum este pe deplin mulțumită de felul în care arată. Deși intervenția ar putea fi considerată unul dintre cadourile pe care și le-a făcut cu ocazia zilei sale de naștere, Iulia spune că cea mai mare bucurie a fost să îi aibă alături pe oamenii dragi. Timpul petrecut împreună și momentele frumoase împărtășite cu aceștia au însemnat, pentru ea, cel mai prețios dar.
La începutul lunii iulie, Iulia Albu a ales să apeleze la un deep plane facelift, una dintre cele mai complexe și moderne tehnici de lifting facial. Vedeta a împărtășit cu urmăritorii săi atât momente din timpul intervenției, cât și etapele recuperării, dezvăluind că a urmat un protocol personalizat, care a inclus perfuzii și tratament de specialitate. Deși au existat două zile mai dificile, evoluția a fost una foarte bună. Chiar și în perioada de recuperare, Iulia nu a renunțat la una dintre marile sale pasiuni: mișcarea. Sportul face parte din stilul ei de viață, o ajută să se relaxeze și să își mențină echilibrul, însă a fost reluat treptat, conform recomandărilor medicale. Totodată, alimentația sănătoasă a avut un rol esențial în procesul de vindecare, contribuind la recuperarea rapidă și la rezultatul de care vedeta se declară acum foarte mulțumită.
Și finalul lunii iulie a avut o încărcătură aparte pentru criticul de modă. Iulia Albu și-a sărbătorit ziua de naștere într-un cadru restrâns, alegând să lase în plan secund cadourile și să se bucure de ceea ce contează cel mai mult pentru ea: prezența celor dragi. Alături i-au fost fiica sa, Mikaela, și partenerul de viață, Mike.

CANCAN: La puțin timp după intervenția estetică, cum te simți și cum decurge recuperarea? A fost mai dificil decât te așteptai?
Iulia Albu: Îți spun sincer că, deși a trecut mai puțin de o lună de la intervenție, fața mea arată extraordinar, iar în prezent nu mai am niciun fel de restricții. Este foarte important să alegi procedurile potrivite, la momentul potrivit, și, mai ales, chirurgul potrivit. După cum bine știi, eu nu mi-am dorit niciodată să-mi schimb trăsăturile. Din punctul meu de vedere, în România există un singur chirurg care poate obține un astfel de rezultat. De aceea, pentru absolut tot ce ține de fața mea și nu numai, am ales să merg pe mâna unui medic super calificat.
CANCAN: Tocmai ți-ai sărbătorit ziua de naștere. Care a fost cel mai frumos cadou sau cea mai mare bucurie din acest an?
Iulia Albu: Nu sunt o persoană care pune mare preț pe lucrurile materiale, deși mă bucur atunci când primesc obiecte deosebite. Cel mai frumos cadou pentru mine este să fiu în preajma oamenilor pe care îi iubesc și îi prețuiesc.
CANCAN: Ai investit mult suflet în noua ta casă. Simți că ai ajuns în locul pe care îl poți numi cu adevărat „acasă”?
Iulia Albu: Da. Casa cu două fete este, cu adevărat, casa pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Este o plăcere și un privilegiu să o readucem la viață și la gloria ei de odinioară. Facem totul cu responsabilitate și cu o atenție deosebită la fiecare detaliu. Pereții acestei case poartă acum și o parte din noi, pentru că am investit nu doar suflet, ci și multă muncă fizică în acest proiect. Am râs, am plâns, am trăit fiecare etapă.
CANCAN: Acum că renovările sunt în mare parte gata, mai ai vreun colț al casei pe care visezi să-l transformi?
Iulia Albu: Pot să spun că sunt câteva colțuri pe care le-am lăsat intenționat neterminate. Un astfel de proiect nu trebuie grăbit. În plus, îmi place să las mereu o ușă deschisă pentru viitor și să mă las surprinsă de ceea ce urmează.
CANCAN: Cum arată vara ta? Reușești să îți iei câteva zile de vacanță sau preferi să rămâi în România?
Iulia Albu: Vacanțele noastre sunt, de cele mai multe ori, în România. Prefer să vizitez locuri dragi și să retrăiesc amintiri din copilărie.
CANCAN: Dacă pleci în concediu, alegi o destinație unde să te relaxezi complet sau una în care să descoperi modă, arhitectură și cultură?
Iulia Albu: Voi alege întotdeauna un loc care să mă facă să simt că trăiesc.
CANCAN: Ce îți dorești cel mai mult pentru perioada următoare, atât profesional, cât și personal?
Iulia Albu: Am atât de multe motive pentru care să fiu recunoscătoare, încât nu ar fi drept să îmi doresc mai mult.
NU RATA: Iulia Albu, din nou pe micile ecrane: „Sunt pusă într-o situație de disconfort total”