După ani întregi de dispute cu o clinică estetică, Loredana Chivu se confruntă acum cu o nouă etapă în instanță. În documentul emis de executorul judecătoresc, la data de 6 noiembrie 2026, indică un debit restant de peste 312.000 de euro, la care se adaugă și o sumă de peste 27.000 de lei. Contactată de CANCAN.RO, fosta asistentă TV a oferit o primă reacție în exclusivitate și a explicat de ce consideră că nu ar avea nimic de plătit.
Totul a început în anul 2019 după ce Loredana Chivu a decis să apeleze la o intervenție estetică pentru mărirea posteriorului. Numai că procedura nu a avut rezultatul pe care și-l dorea. Vedeta a povestit că au apărut complicații serioase, iar de aici a început o perioadă extrem de grea pentru ea. A ajuns să treacă prin alte 14 intervenții chirurgicale în încercarea de a repara problemele apărute în urma primei operații. (VEZI AICI)
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Floredana-chivu-2.jpg)
Loredana Chivu, în centrul unui nou scandal juridic/ sursa foto: social media
Loredana Chivu: „Mi se pare o aberație să-ți ceară cineva o sumă atât de mare, tu fiind victima!”
Loredana a vorbit public despre experiența prin care a trecut și a încercat să își caute dreptatea în instanță. Doar că lucrurile s-au complicat și mai mult după ce reprezentanții clinicii au dat-o în judecată, acuzând-o că le-ar fi afectat imaginea și că nu ar fi respectat anumite obligații contractuale. Așa s-a ajuns la un proces care durează de mai mulți ani și care a adus-o acum pe fosta asistentă Tv în situația de a se confrunta cu o executare silită de peste 300.000 de euro.
Potrivit încheierii emise de executorul judecătoresc, debitul restant al Loredanei Chivu a fost stabilit la 312.023,67 euro, la care se adaugă 27.057,96 lei. Documentul, datat 6 noiembrie 2026, face trimitere la două hotărâri judecătorești: sentința civilă pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în decembrie 2024 și decizia Curții de Apel Ploiești din aprilie 2026.
În același act sunt evidențiate și alte sume care intră în calculul creanței. Este vorba despre 7.643,84 euro, reprezentând dobândă aferentă debitului de 250.000 de euro, precum și despre un prejudiciu de 100.000 de euro, invocat pentru nerespectarea obligației de confidențialitate și a obligației de renunțare la dreptul de acțiune împotriva clinicii.
Executorul precizează că încheierea este executorie de drept, însă persoana vizată are posibilitatea de a formula contestație la executare în termen de 15 zile de la comunicarea documentului, la Judecătoria Buftea. Cu alte cuvinte, procedura nu se oprește aici, iar Loredana Chivu poate contesta măsurile dispuse.
Contactată de CANCAN.RO, Loredana Chivu a oferit o primă reacție în exclusivitate după apariția documentului în care este menționată suma de peste 312.000 de euro.
„Procesul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție și mai departe o să hotărască legea. Nu aș avea ce să plătesc, din punctul meu de vedere, pentru că nu am vorbit despre nimeni, nimic public. Și mi se pare o aberație să-ți ceară cineva, tu fiind victima, o sumă atât de mare de bani. Dar asta rămâne să hotărască legea, nu eu. Mai multe detalii nu vreau să dau, pentru că nu vreau să vorbesc foarte mult despre subiect, pentru că ne judecăm și, momentan, o să fiu rezervată”, a declarat Loredana Chivu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.