Nicușor Dan a publicat miercuri, 5 august, declarația de avere a partenerei sale, Mirabela Grădinaru. Președintele a precizat că a decis să publice declarația de avere „în spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații”. Ce bunuri deține Mirabela Grădinaru?
Nicușor Dan a făcut publică declarația de avere a partenerei sale în contextul amendamentului la legea ANI, depus de AUR, care prevede că soții, soțiile sau partenerii demnitarilor trebuie să depună declarații de avere și de interese care să fie publicate de către Agenție.
„În spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații, am decis împreună cu Mirabela să publicăm declarațiile sale de avere și de interese. Documentele sunt disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Cele două documente, declarația de avere și de interese, au fost completate pe 4 august și sunt publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Potrivit declarației de avere, Mirabela Grădinaru deține patru terenuri intravilane, trei terenuri extravilane și o vie. Cu excepția unui teren cumpărat în 2021 în localitatea ilfoveană Moara Vlăsiei, toate celelalte proprietăți ale Primei Doamne sunt în județul Vaslui, în satul Zăpodeni, moștenite de la bunici. Cele opt terenuri în care se face referire au în total o suprafață de 39.000 metri pătrați.
De asemenea, în anul 2025, Mirabela Grădinaru a devenit proprietara a două case. Una este situată în orașul Vaslui, iar cea de-a doua în satul Zăpodeni. Ambele sunt moștenire de la bunici. Partenera lui Nicușor Dan a declarat și două mașini vechi – un Renault Clio din 2016 și un OpelVectra din 1992. În declarație sunt precizate și două conturi bancare, însă valoarea activelor este zero.
Potrivit declarației de avere, singurul venit personal al Mirabelei Grădinaru este salariul de 158.360 lei încasat în decursul ultimului an, ca angajată a Automobile Dacia SA. Mai mult, aceasta deține acțiuni în valoare de 4.000 de euro la Renault, prin programul de acționariat dedicat angajaților.
În declarație se mai precizează și că Mirabela Grădinaru a împrumutat, în nume personal, cu suma de 116.563,42 lei Asociația SOS Orașul, un ONG cu sediul în Cluj-Napoca, al cărei președinte este. Aceasta mai are și două credite scadente în 2026, de 1.760 lei și de 50.000 de lei.
Declarația de avere a Mirabelei Grădinaru se poate accesa integral AICI, iar cea de interese AICI.
CITEȘTE ȘI: