BANC | Vecina bună de alături bate la ușa lui Bulă

BANC | Vecina bună de alături bate la ușa lui Bulă

Ziua bună se cunoaște de dimineață, așa că trebuie începută cu zâmbetul pe buze. Iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să te amuze copios. Protagoniștii de astăzi sunt Bulă și vecina lui. El se gândește la ceva mai mult, iar ea are alte planuri. Deznodământul este hilar.

Vecina bună de alături bate la ușa lui Bulă. El deschide și ea zice:

— Auzi, abia am ajuns acasă și am chef să mă distrez, să mă îmbăt și să fac dragoste toată noaptea. Tu ești ocupat diseară?

— Nuu, nuuu!

— Atunci îmi ții și mie câinele?

Doamna, chirurgul estetician și șurubul

O doamnă merge la un chirurg estetician pentru un facelift. După consult, doctorul îi spune:

– Avem o nouă procedură. Vă voi monta un mic șurub în vârful capului. De fiecare dată când apare un rid, strângeți șurubul și ridul va dispărea.

– Exact asta îmi doream – zise femeia fericită. Sunt de acord. Să-i dăm drumul!

După șase luni, femeia revine însă în biroul doctorului.

– Cum merge noua procedură, întreabă doctorul.

– E groaznic, zise femeia. Am niște pungi imense sub ochi!

Doctorul o studiază din cap până în picioare și spune:

– Doamnă, acestea nu sunt pungi, sunt sânii dvs… Și dacă nu lăsați șurubul acela în pace, în curând o să aveți și barbă!

Alte bancuri amuzante

Bulă intră într-un bar şi se aşează la masă.

– Chelner, 10 whisky!

Le bea pe toate.

– Chelner, 9 whisky, te rog!

Le dă pe gât şi pe astea.

– Chelner, mai adu-mi încă 8 whisky!

Le consumă şi pe astea şi tot aşa cu 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 whisky. După ce le termină pe toate, Bulă îi zice chelnerului:

– Să ştii că în urma acestui experiment am făcut o constatare foarte interesantă.

– Păi care este această constatare?

– Uite, nu ştiu cum se face, dar am observat asta: cu cât beau mai puţin, cu atât mă îmbăt mai tare.

 

CITEȘTE ȘI:

BANC | „Ei, ce avem noi aici? Tu ești un cățeluș cuminte?”

BANCUL ZILEI | „Diii, Murgule! Dii, Florică! Dii, Surule!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!