Andreea BLD este urmărită astăzi de peste 1,2 milioane de oameni, iar viața ei din online pare la ani-lumină de un episod mai puțin știut din trecut. Numele real al influenceriței, Andreea Pătlăgică, apare ca parte vătămată într-un dosar DIICOT în care procurorii vorbesc despre trafic de persoane, proxenetism și metoda „loverboy”. CANCAN.RO a consultat actele judiciare care scot la iveală o poveste șocantă!
Astăzi are sute de mii de urmăritori, apariții spectaculoase pe TikTok și un business construit în jurul numelui BLD. Înainte ca Andreea Pătlăgică să devină Andreea BLD pentru publicul din online, numele ei apare însă într-un dosar penal greu, aflat de ani buni pe masa Tribunalului Galați.
Nu ca inculpată, ci în postura de parte vătămată. Iar rechizitoriul DIICOT descrie un mecanism în care s-ar fi folosit „metoda loverboy”, exploatarea, presiunea psihică și bani despre care procurorii susțin că ajungeau aproape integral la cei acuzați că formau gruparea.

Dosarul îi are printre inculpați pe Ali Cristi Ionel, cunoscut drept „Cristi Spaidăr”, Ali Valentin, zis „Vali Spaidăr”, Ali Marian Viorel, Reta Șerban și Georgiana Denisa Ghinea.
CANCAN.RO a consultat documentele prin care procurorii susțin că grupul infracțional ar fi fost constituit în scopul comiterii unor infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori, și ar fi funcționat aproximativ doi ani.
În lista publică a părților din dosar, PĂTLĂGICĂ ANDREEA figurează ca parte vătămată, alături de alte femei.
Documentele mai noi sunt anonimizate, însă păstrează aceeași structură a persoanelor vătămate. În citativul întocmit pentru termenul din ianuarie 2026 apar patru persoane vătămate, numerotate de la 13 la 16, asistate prin avocat din oficiu.
Important: Andreea BLD nu este acuzată în acest dosar de nicio infracțiune. Ea apare în proces doar în calitate de victimă.
Rechizitoriul, așa cum este redat în încheierea Tribunalului, descrie în detaliu metoda despre care procurorii spun că ar fi fost folosită pentru racolarea mai multor victime adulte.
În cazul lui Cristi ”Spaidăr”, DIICOT susține că acesta ar fi recrutat direct mai multe femei „prin inducere în eroare”, fiind menționată explicit „metoda loverboy”.
Potrivit acuzației, după racolare, victimele ar fi fost „transportate, transferate, adăpostite, primite, supravegheate și controlate”, iar procurorii vorbesc despre profitarea de vulnerabilitatea acestora, „constrângere fizică și psihică”, „șantaj emoțional” și limitarea libertății lor de mișcare și de decizie.
Și aici apare unul dintre cele mai dure pasaje ale rechizitoriului: procurorii susțin că victimele ar fi fost aduse chiar într-o „stare de aservire”, iar unul dintre inculpați și-ar fi însușit „totalitatea sumelor de bani” obținute de acestea.
Potrivit DIICOT, mecanismul nu s-ar fi limitat la relația dintre un bărbat și o victimă. Vali Spaidăr este acuzat că ar fi acordat sprijin material și moral la racolarea mai multor femei și că ulterior ar fi participat, în diferite forme, la transportarea, adăpostirea, supravegherea și controlarea acestora. Și în cazul lui, procurorii invocă exploatarea sexuală și însușirea banilor proveniți din prostituție.
Acuzații asemănătoare apar și în dreptul lui Ali Marian Viorel. DIICOT susține că acesta ar fi ajutat direct la recrutarea victimelor, oferind sprijin material și moral, iar ulterior ar fi participat la transportarea, transferarea, adăpostirea și controlarea lor.
Reta Șerban și Georgiana Denisa Ghinea sunt, la rândul lor, trimise în judecată pentru acuzații care includ constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, complicitate la tentativă de trafic de minori și proxenetism.
În mai multe dintre acuzațiile de proxenetism, procurorii vorbesc despre obținerea de foloase de pe urma prostituției practicate „pe teritoriul României sau Spaniei”. Pentru una dintre femei este menționată chiar explicit practicarea prostituției în Spania, în perioada dintre primăvara și toamna anului 2018.

În acuzațiile privind victimele traficului de persoane, documentul arată că exploatarea ar fi avut loc în diferite localități și locații din două țări.
Dosarul a ajuns în instanță în 2020, însă judecata nu este încheiată. În decembrie 2025, Tribunalul analiza încă posibilitatea continuării cercetării judecătorești și a dispus reluarea procesului față de patru dintre inculpați.
Unul dintre inculpați fusese între timp condamnat într-un alt dosar la doi ani și patru luni pentru înșelăciune, s-ar fi sustras executării pedepsei și a fost ulterior localizat și arestat în Spania. Situația lui a complicat procesul din cauza așa-numitului „principiu al specialității” aplicabil predării în baza mandatului european de arestare.
La termenul din decembrie 2025, chiar reprezentantul Ministerului Public arăta că dosarul este deja foarte vechi și amintea că, dincolo de drepturile inculpaților, există și persoane civile și vătămate ale căror drepturi trebuie avute în vedere.
Pentru Andreea BLD, documentele scot astfel la lumină un capitol complet diferit de imaginea pe care publicul o vede astăzi pe TikTok.
Toate faptele prezentate mai sus reprezintă acuzațiile formulate de procurori și redate în documentele instanței.
NU RATA: Emre e istorie! Andreea BLD se mărită cu Adam, după ce a fost acuzată de infidelitate