Ne-am făcut praf cheful de viață cu propriul deget! Ce spune Dr. Cezar despre scroll și goana după dopamină

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Telefonul în mână, un videoclip de câteva secunde, încă unul, o melodie schimbată înainte să ajungă la refren, o notificare, un nou gust, o nouă aromă și iar telefonul. Dr. Cezar pune pe masă una dintre marile probleme ale vieții moderne: ne-am obișnuit atât de mult cu stimularea permanentă, încât lucrurile simple riscă să nu ne mai ofere aceeași satisfacție. Medicul vorbește despre dopamină, izolare, lipsa mișcării și dispariția treptată a bucuriei din activitățile obișnuite. Ideea sa centrală este simplă: poate că uneori nu ne lipsește cheful de viață pentru că nu avem suficiente lucruri care să ne bucure, ci pentru că nu mai lăsăm aproape niciun moment în care creierul să nu primească un stimul nou. Cercetările despre utilizarea problematică a rețelelor sociale susțin existența unei legături între recompensele digitale și circuitele cerebrale ale recompensei, deși afirmațiile despre „prăjirea” sistemului hormonal trebuie înțelese ca o formulare colocvială, nu ca un diagnostic medical.

De ce nu mai avem chef de viață?

Dr. Cezar pornește de la o întrebare pe care probabil tot mai mulți oameni și-o pun: de ce, deși avem acces la mai mult divertisment, mai multă informație și mai multe posibilități decât generațiile din trecut, ajungem uneori să simțim că nu mai avem chef de nimic?

În explicația sa, medicul pune accent pe lucrurile care ne oferă satisfacție în viața reală: mișcarea, relațiile sociale, prietenii, aprecierea celorlalți, sentimentul că avem un scop și că facem parte din ceva.

„De ce nu mai avem chef de viață? Dacă avem endorfine, dacă avem viață socială, dacă avem prieteni, dacă avem vorbe de bine, binecuvântare, avem fericire. Avem scop în viață, avem entuziasm, avem chef de a trăi.”

Problema apare, spune el, atunci când multe dintre aceste componente dispar. Oamenii se mișcă mai puțin, petrec mai mult timp singuri, relațiile directe se răresc, iar o parte din timpul liber se mută pe ecrane.

„Oamenii deja nu mai au chef. Oamenii sunt într-o depresie mascată, pentru că astea sunt scăzute. Oameni izolați, oameni care nu fac mișcare, care nu au parte de binecuvântare. Și atunci avem depresiune, vale, apatie.”

Aici merită făcută o precizare: expresia „depresie mascată” nu trebuie folosită pentru a diagnostica automat oamenii care petrec mult timp pe telefon sau se simt apatici. Depresia este o afecțiune complexă, iar lipsa chefului poate avea numeroase cauze. Există însă studii care găsesc asocieri între utilizarea problematică a rețelelor sociale și simptome de depresie, anxietate și stres.

Când rămâne telefonul cea mai simplă sursă de recompensă

În lipsa satisfacțiilor obținute prin mișcare, relații, activități sau atingerea unor obiective, recompensa cea mai simplă se află la câțiva centimetri distanță: telefonul.

Nu presupune aproape niciun efort. Un deget și ai următorul videoclip. Încă o mișcare și apare altul. Dacă nu-ți place în prima secundă, pleci. Creierul știe că imediat poate veni ceva mai interesant.

Dr. Cezar descrie tocmai această goană după următoarea recompensă:

„Și apelăm la singura care mai rămâne, sursa de fericire, care este dopamina. Avem gust, avem arome, noua aromă, noul chips, noua băutură, tot e nou.”

Dopamina nu este însă pur și simplu „hormonul fericirii”. Ea are un rol important în motivație, anticiparea recompensei și învățarea prin recompensă. În cazul rețelelor sociale, cercetările arată că recompense precum like-urile și alte forme de validare socială implică regiuni cerebrale asociate recompensei.

Scroll, următorul clip, următorul stimul

Poate cel mai bun exemplu este scroll-ul infinit. Nu trebuie să alegem măcar ce vrem să vedem. Următorul stimul vine singur. Un clip amuzant. O tragedie. O pisică. O vedetă. O rețetă. Un scandal. O vacanță în Maldive. Altă pisică. Totul într-un minut.

Dr. Cezar atrage atenția că inclusiv divertismentul modern este construit din secvențe tot mai rapide:

„Emisiuni la TV, toate sunt tăiate la 3-4 secunde, să modifice sistemul dopaminergic.”

Există într-adevăr o problemă studiată în cazul platformelor care folosesc scroll infinit: următoarea recompensă apare imprevizibil, iar această formă de recompensă intermitentă poate încuraja continuarea comportamentului. Utilizatorul trebuie să ia el însuși decizia de a opri fluxul, deoarece platforma nu mai oferă un punct natural de final.

Nici melodia nu mai avem răbdare să o ascultăm până la capăt

Medicul mută apoi discuția de la telefon către un gest aparent banal: ascultarea muzicii.

Înainte puneai o melodie și o ascultai. Acum, dacă primele secunde nu ne prind, putem trece imediat la următoarea. Și la următoarea. Și la următoarea.

„Muzica de la radio, mai și schimbăm de un canal pe altul. Mai ascultăm muzica, mai ascultăm o melodie până la capăt? Ai ascultat?”

Exemplul poate fi extins aproape peste tot. Filmul trebuie să ne prindă imediat. Videoclipul trebuie să livreze ceva în primele secunde. Mâncarea trebuie să aibă o aromă nouă. Telefonul trebuie verificat când apare o pauză de câteva zeci de secunde.

Și astfel dispare, treptat, plictiseala. Numai că odată cu plictiseala poate dispărea și spațiul în care pur și simplu stăm cu propriile gânduri.

Lucrurile simple încep să pară prea puțin

Aceasta este ideea cea mai interesantă din mesajul medicului: dacă fiecare moment este umplut cu ceva, normalitatea poate începe să pară plictisitoare.

O plimbare fără telefon nu produce zece surprize într-un minut. O conversație are pauze. O carte nu îți schimbă subiectul după trei secunde. Un apus nu trimite notificări.

„Poate pentru că ne-am obișnuit să căutăm permanent următorul stimul. Scrollăm. Schimbăm videoclipul. Schimbăm melodia. Căutăm următorul gust, următoarea aromă, următoarea experiență. Totul trebuie să fie nou, rapid și interesant. Și, încet-încet, lucrurile simple încep să ni se pară insuficiente.”

Cercetările din neuroimagistică sugerează că utilizarea problematică a rețelelor sociale implică mecanisme asociate recompensei și controlului comportamental, dar oamenii de știință avertizează că dovezile actuale nu permit concluzia simplistă că social media „strică” creierul sau că produce aceleași modificări la toată lumea.

O plimbare fără telefon a devenit aproape un experiment

Dr. Cezar propune implicit și un test foarte simplu. Cât de confortabil ne mai simțim făcând ceva fără un al doilea stimul în paralel?

„O plimbare fără telefon. O conversație fără să verifici notificările. O melodie ascultată până la capăt. O masă savurată fără să te uiți la un ecran. O perioadă de liniște.”

Sunt activități absolut banale. Tocmai de aceea exemplul funcționează. Nu ni se cere o săptămână într-o mănăstire fără internet, ci să observăm dacă mai putem mânca, merge sau vorbi cu cineva fără să căutăm permanent următoarea doză de noutate.

Poate că nu ne lipsește motivația

De aici, Dr. Cezar întoarce problema pe dos. Uneori încercăm să reparăm lipsa de chef adăugând și mai multe lucruri: încă o activitate, încă un serial, încă o ieșire, încă un produs, încă o aplicație.

Dar poate că problema este tocmai cantitatea de stimulare.

„Poate că nu ne lipsește mereu motivația, ci suntem pur și simplu prea obișnuiți să fim stimulați.”

Când orice secundă liberă este ocupată, rămâne tot mai puțin spațiu pentru introspecție.

„Atunci când fiecare moment liber este umplut cu ceva, nu mai avem timp să ne auzim propriile gânduri, să ne observăm emoțiile sau să ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat.”

Uneori trebuie să scoți ceva din viață, nu să mai adaugi

Finalul mesajului schimbă și perspectiva asupra dezvoltării personale. Suntem obișnuiți să credem că trebuie permanent să adăugăm ceva pentru a deveni mai bine: obiceiuri, obiective, cursuri, experiențe, rutine.

Dr. Cezar propune exact contrariul.

„Uneori, dezvoltarea personală nu înseamnă să adaugi ceva nou în viața ta. Înseamnă să ai curajul să faci puțin loc. Mai puțin zgomot. Mai puțină grabă. Mai puțină nevoie de stimulare.”

Și poate că tocmai în acel spațiu aparent gol reapar lucrurile care nu vin cu notificări, algoritmi sau recompense instantanee.

„Și poate, din liniștea aceea, începe să se întoarcă și cheful de viață.”

Iar întrebarea cu care medicul își încheie mesajul este probabil și cel mai bun test:

„Tu când ai stat ultima dată o oră întreagă fără telefon, fără televizor și fără să cauți următorul lucru care să-ți distragă atenția?”

Pentru foarte mulți dintre noi, partea cea mai interesantă s-ar putea să nu fie răspunsul, ci cât de greu este să ne amintim.

CITEȘTE ȘI:  Doctor Cezar explică de ce nu toată lumea trebuie să doarmă opt ore legate. Somnul nostru ar putea fi mai „modern” decât credem

Îți sare muștarul din orice prostie? Doctorul Cezar dezvăluie șmecheria simplă care te poate calma pe loc