Trei persoane au murit în timpul ediției din acest an a festivalului Burning Man, desfășurat în deșertul Black Rock din Nevada. Două dintre victime au murit în interiorul Black Rock City, iar cea de-a treia în timp ce era transportată către un spital. Bilanțul este unul neobișnuit de mare pentru celebrul eveniment, care înregistrează în medie aproximativ un deces pe an.
Burning Man 2026 s-a încheiat pe 7 septembrie, după o săptămână în care zeci de mii de oameni s-au adunat în deșertul Nevada pentru evenimentul devenit celebru pentru instalațiile sale artistice uriașe și comunitatea temporară construită în Black Rock City, scrie The Guardian.
Ediția aniversară, care a marcat 40 de ani de la începuturile Burning Man, a fost însă umbrită de moartea a trei participanți.
Șeriful comitatului Pershing, Jerry Allen, a declarat că numărul deceselor este neobișnuit de ridicat în comparație cu anii precedenți.
„Deși avem în medie un deces pe an la festival, anul acesta am avut până acum două în perimetrul festivalului și am primit informații despre o a treia persoană care a murit în timp ce era transportată către un spital din Reno”, a declarat acesta.
Prima victimă a fost găsită pe o stradă din Black Rock City
Primul dintre cele trei decese s-a produs pe 3 septembrie. Sampson Tshombe, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit pe o stradă din interiorul Black Rock City.
Echipele medicale au încercat să-l resusciteze timp de mai multe minute, după care bărbatul a fost transportat la Rampart, spitalul temporar amenajat în cadrul Burning Man. Un medic a constatat ulterior decesul.
Anchetatorii nu au identificat semne care să indice că bărbatul ar fi fost victima unei infracțiuni. Întrucât autoritățile nu dispuneau de informații despre istoricul său medical, trupul a fost transportat la biroul medicului legist din comitatul Washoe pentru autopsie și teste toxicologice.
O zi mai târziu, pe 4 septembrie, a murit Armando Ramirez, în vârstă de 51 de ani, din Truckee, California. Acesta fusese preluat de la Burning Man pentru a fi transportat la un spital din Reno, însă a murit în ambulanță.
Și în cazul său, cauza și circumstanțele exacte ale morții urmează să fie stabilite după finalizarea examinărilor medico-legale. Autoritățile au precizat că nici în acest caz nu există suspiciuni privind o faptă criminală.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fburning-man-11.jpg)
Sursa: Captură YouTube
Un alt participant a fost găsit mort în rulota sa
Cel de-al treilea bărbat, Craig Mann, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit mort pe 5 septembrie, în jurul orei 15:00.
Mann se afla într-o rulotă pe care o împărțea cu partenera sa. Ancheta preliminară nu a identificat semne care să indice o faptă criminală.
Și trupul acestuia a fost trimis pentru autopsie și teste toxicologice. Rezultatele investigațiilor în cazurile lui Mann și Tshombe ar putea dura între șase și opt săptămâni. Cauzele celor trei decese nu au fost stabilite deocamdată.
Numărul participanților tineri la Burning Man a scăzut
Bilanțul neobișnuit vine într-un moment în care s-a schimbat și profilul participanților la Burning Man.
The Guardian notează că publicul festivalului a îmbătrânit în ultimul deceniu. În 2014, aproximativ 30% dintre participanți aveau între 20 și 29 de ani, în timp ce în 2025 această categorie mai reprezenta aproximativ 10%. În același timp, a crescut ponderea participanților cu vârste între 40 și 59 de ani.
Festivalul atrage în ultimii ani aproximativ 70.000 de persoane și se desfășoară în condițiile dificile din deșertul Black Rock. Burning Man a început în 1986, când un grup restrâns a incendiat o efigie din lemn pe Baker Beach, în San Francisco, iar ulterior evenimentul s-a mutat în Nevada și a devenit unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de contracultură din lume.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fburning-man-2.jpg)
Sursa: Instagram
Decesele din acest an vin după un alt caz grav petrecut la Burning Man în 2025. Vadim Kruglov, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort în timpul festivalului de anul trecut, iar cazul a fost tratat drept omucidere. Moartea sa a reprezentat primul omor cunoscut din istoria de aproape patru decenii a Burning Man. Ancheta nu a fost încă soluționată.
În 2024, o femeie în vârstă de 39 de ani murise la numai câteva ore după deschiderea festivalului, iar în 2023 un alt participant fusese găsit fără reacție în timpul evenimentului.
Organizatorii Burning Man au transmis condoleanțe familiilor și apropiaților participanților care au murit anul acesta și au precizat că siguranța și bunăstarea celor prezenți la festival reprezintă o prioritate.
CITEȘTE ȘI:
Giorgos Mazonakis a murit. Artistul grec avea 54 de ani
Surpriză! Prințul Harry nu ar mai fi vorbit cu Regele Charles de la revenirea în Marea Britanie