Lili Sandu e „polițista bună”. Vedeta Pro Tv nu a mai ascuns adevărul: „E mai mult decât mi-aș fi dorit”

Lili Sandu ne povestește totul despre fiu ei, Thomas Jay și dezvăluie ce este, cu adevarat, greu, dar si simplu de când a devenit mamă. Recunoaște că cel mai dificil a fost să înțeleagă că „nu poți trăi viața copilului tău în locul lui” și că, de cele mai multe ori, încearcă să fie „polițistul bun” în familie. Mamă de băiat, ne spune cum reușește să „supraviețuiască”, zilnic, provocărilor lui Thomas și aflăm, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că „trebuie să lași jos toate armurile, toate strategiile” atunci când iubeșți cu adevărat.

Cea mai grea lecție pe care a învățat-o a fost că nu poate controla totul și a înțeles, cu timpul, că „puterea nu înseamnă să nu-ți mai fie frică”. Amintindu-și de primele roluri din telenovele, Lili Sandu recunoaște că „aveam senzația că trăiesc ceva uriaș”. Consideră că nu este o „victima” a celebrității și rememorează cele mai grele perioade din viața ei. Recunoaște, cu sinceritate, că frumusețea i-a fost și atu, dar și povară și vorbește despre momentul când și-a dat seama că trebuie să-și țină viața personală, intimitatea, departe de ochii lumii.

Lili Sandu, ma mamă înțeleaptă: „Nu poți trăi viața copilului tău în locul lui”

CANCAN.RO: O mămică fericită. Thomas Jay este tot ce ți-ai dorit. Când pare totul super greu? Dar cel mai ușor?

Lili Sandu: Da. Thomas Jay este tot ce mi-am dorit și, poate mai mult decât atât, este suflețelul care m-a schimbat cel mai mult. Maternitatea m-a învățat să iubesc într-un fel pe care nu îl cunoșteam înainte și să mă descopăr pe mine, dintr-o altă perspectivă.

Pare greu atunci când sunt obosită, când am multe lucruri de făcut și simt că nu mai am timp pentru mine sau când el trece printr-o perioadă mai dificilă și nu reușesc din prima să înțeleg ce se întâmplă cu el. Dar, în același timp, am învățat că aproape nimic nu rămâne greu pentru totdeauna.

Cel mai greu este si atunci când îl văd trecând prin ceva și nu pot să-i iau eu greul. Cred că asta este una dintre lecțiile cele mai dificile pentru un părinte: să înțelegi că nu poți trăi viața copilului tău în locul lui.

Cel mai ușor? Să-l iubesc. Asta vine fără niciun efort (râde, n.red.)

CANCAN.RO: Ești mămica relaxată sau mămica panicată? Politistul bun sau… mai puțin bun?

Lili Sandu: Cred că sunt un mix destul de sănătos între cele două (râde, n.red.) Am și momente în care sunt foarte relaxată și spun „lasă copilul să descopere”, dar am și momente în care îmi pornește instant radarul de mamă.

Încerc să nu cresc un copil speriat de greșeli. Prefer să învețe, să încerce, să cadă și să se ridice. Dar, în același timp, vreau să știe că există limite și consecințe.

Încerc să fiu mai degrabă „polițistul bun”, dar cred că orice mamă are și momentele ei de „acum chiar trebuie să mă asculți!”. Important pentru mine este să existe limite, dar și foarte multă iubire, dialog și libertatea lui de a fi el.

CANCAN.RO: Mamele de băieți sunt, după părerea mea, adevărate eroine. Cum reziști, zi de zi, provocărilor fiului tău?

Lili Sandu: Cu multă iubire, cu umor și cu răbdare. Și recunosc că uneori mai trebuie să-mi și amintesc să respir (râde, n.red.). Thomas este foarte curios, foarte energic și are personalitatea lui foarte puternică. Nu vreau să-l cresc să fie un copil „cuminte” doar pentru că așa este mai ușor pentru adulți. Vreau să fie un copil care pune întrebări, care are curaj să spună ce simte și care știe că poate veni la noi indiferent de ce i se întâmplă.

CANCAN.RO: Care sunt primele 3 cuvinte care-ți vin în minte atunci când îl privești pe soțul tău?

Lili Sandu: Siguranță. Iubire. Acasă.

Lili Sandu ne spune secretul: „Când iubești cu adevărat, trebuie să lași jos toate armurile, toate strategiile”

CANCAN.RO: Care este cel mai nebunesc, neconvențional lucru pe care l-ai făcut pentru iubire?

Lili Sandu: Cred că cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut pentru iubire a fost să mă las pur și simplu dusă de ea. Pentru mine, asta a fost întotdeauna partea cea mai complicată.

Lili Sandu interviu

Lili Sandu, mereu pasionată de mișcare

Când iubești cu adevărat, trebuie să lași jos toate armurile, toate strategiile, toate „eu nu voi face niciodată asta”. Și cred că uneori iubirea te face să faci lucruri pe care nu le-ai fi făcut niciodată dacă ai fi stat prea mult să le analizezi.

CANCAN.RO: Există vreun lucru pe care nu l-ai ierta niciodată jumătății tale? Ceva peste care nu ai putea să treci?

Lili Sandu: Cred că fiecare om are limitele lui. Pentru mine, lipsa respectului, minciuna repetată și trădarea sunt lucruri foarte greu de reparat. Eu cred mult în iertare, dar iertarea nu înseamnă întotdeauna că trebuie să continui aceeași relație în aceeași formă. Uneori poți ierta și, în același timp, să alegi să te protejezi.

Lili Sandu, cea mai importanta lectie: „Nu pot controla totul”

CANCAN.RO: Viața ți-a dat multe lecții. Care a fost cea mai grea?

Lili Sandu: Probabil să înțeleg că nu pot controla totul. Am avut perioade în care am vrut să am răspunsuri pentru orice, să anticipez, să mă protejez de dezamăgiri. Cu timpul am înțeles că viața nu funcționează așa. Unele lucruri pur și simplu se întâmplă, iar ceea ce poți controla este felul în care alegi să mergi mai departe.

CANCAN.RO: Au trecut mulți ani, cu frici, cu nesiguranță uneori. Acum te consideri o femeie puternică?

Lili Sandu: Da. Dar am înțeles că puterea nu înseamnă să nu-ți mai fie frică. Pentru mine, o femeie puternică este cea care poate să spună „mi-e frică”, „nu știu”, „am nevoie de ajutor” și totuși merge mai departe. Am avut multe nesiguranțe și încă mai am uneori. Diferența este că astăzi nu le mai las să-mi spună cine sunt.

CANCAN.RO: Ca om de televiziune, cât de mult ți-a luat să insufli oamenilor credibilitate? Pentru că în spatele glumelor și a presupusei relaxări este o muncă foarte grea.

Lili Sandu: Foarte mult. Și cred că este o muncă care nu se termină niciodată. La început eram foarte preocupată să demonstrez că merit să fiu acolo. Cu timpul am înțeles că oamenii simt foarte repede când ești autentic și când încerci să pari ceva ce nu ești.

Televiziunea înseamnă foarte multă muncă înainte să se aprindă luminile: documentare, repetiții, emoții, zile lungi, adaptare permanentă. Iar faptul că pe ecran pare totul natural este, de multe ori, rezultatul unei munci foarte bine făcute.

Expriența telenovelelor: „Aveam senzația că trăiesc ceva uriaș”

CANCAN.RO: Primele roluri în telenovele. Îți aduci aminte experiența de atunci, o întâmplare de neuitat de la filmări?

Lili Sandu: Îmi amintesc foarte bine emoția de atunci. Eram foarte tânără și aveam senzația că trăiesc ceva uriaș. Cred că una dintre cele mai frumoase amintiri este tocmai energia aceea de început: faptul că învățam totul din mers, că eram înconjurată de oameni de la care aveam atât de multe de învățat și că fiecare zi pe platou era o aventură.

Privind acum în urmă, mi-ar plăcea să mă întorc pentru o zi la fata aceea și să-i spun: „Bucură-te mai mult. Nu te grăbi să demonstrezi nimic. Ești exact unde trebuie să fii.”

CANCAN.RO: Erai tânără, un copil, la început de drum. Câți ani ți-a luat până ți-ai dat seama că „nu tot ce zboară se mănâncă”?

Lili Sandu: Cred că am învățat lecția asta în etape (râde, n.red.). Când ești foarte tânăr, ai tendința să crezi oamenii și să vezi partea frumoasă din aproape orice. Apoi viața îți mai arată și cealaltă parte și începi să fii mai atent. Nu regret naivitatea de atunci. Cred că m-a ajutat să rămân un om care vede binele în ceilalți. Doar că astăzi am și filtrele pe care atunci nu le aveam.

Lili Sandu despre copil

Lili Sandu, una dintre cele mai apreciate vedete din România

CANCAN.RO: A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a „urcat” la cap?

Lili Sandu: Cred că am avut momente în care m-am bucurat foarte mult de atenție și de lucrurile frumoase care vin odată cu meseria asta. Dar nu cred că celebritatea mi s-a urcat vreodată la cap. Poate și pentru că viața reală îți reamintește foarte repede cine ești. Acasă nu sunt „Lili Sandu, vedeta”. Sunt pur și simplu Lili. Mamă, parteneră, femeie, om care are zile bune și zile mai puțin bune.

CANCAN.RO: Când ai trăit cel mai greu moment din viața ta?

Lili Sandu: Au fost mai multe momente grele și nu cred că unul singur mă definește. Cred că cele mai grele au fost perioadele în care am simțit că pierd controlul asupra lucrurilor importante pentru mine. Momentele în care frica devine mai puternică decât tine.

Dar am învățat ceva important: uneori nu trebuie să fii puternică în fiecare minut. Uneori trebuie doar să treci prin ziua respectivă. Și apoi prin următoarea. Și tot asa…

Lili Sandu este sinceră: „Frumusețea îți poate deschide anumite uși, dar nu te poate ține înăuntru”

CANCAN.RO: Consideri că frumusețea ta a reprezentat întotdeauna un atu? Sau uneori te-a încurcat?

Lili Sandu: A fost și atu, și provocare. Frumusețea îți poate deschide anumite uși, dar nu te poate ține înăuntru. Pentru asta ai nevoie de muncă, disciplină, talent și, mai ales, de capacitatea de a evolua. Și cred că există și prejudecata că, dacă ești o femeie frumoasă, lucrurile ți-au fost automat ușoare. Nu sunt de acord cu asta. Fiecare om are luptele lui, doar că nu toate se văd.

CANCAN.RO: Frumoasă, talentată, un bun profesionist. Cum rezolvi prejudecățile oamenilor din jur? Că există, sunt sigură.

Lili Sandu: Nu încerc să le rezolv pe toate (râde, n.red.). Am învățat că nu poți controla ce proiectează oamenii asupra ta. Poți controla doar ceea ce faci tu. Dacă cineva mă judecă înainte să mă cunoască, nu pot să-i schimb percepția cu forța. Dar pot să-mi văd de drumul meu, să-mi fac meseria cât pot de bine și să rămân un om decent.

CANCAN.RO: Mereu în vizorul presei. A fost greu, la început, să accepți că ai devenit persoană publică?

Lili Sandu: Da. Pentru că la început nu înțelegi cu adevărat ce înseamnă. Crezi că oamenii te cunosc pentru că te văd la televizor, dar, de fapt, ei cunosc o parte din tine. Și uneori e greu să vezi că se fac presupuneri despre viața ta, despre alegerile tale sau despre omul care ești. Cu timpul am învățat să păstrez anumite lucruri doar pentru mine. Nu din dorința de a ascunde, ci pentru că am înțeles că intimitatea este foarte prețioasă.

CANCAN.RO: Ce te face să râzi cu adevărat? Dar să plângi?

Lili Sandu: Mă face să râd Thomas. Foarte simplu. Are un umor al lui și uneori spune niște lucruri care mă fac să râd cu lacrimi. Mă emoționează oamenii și poveștile lor. Gesturile mici, iubirea dintre oameni, momentele în care cineva face un bine fără să aștepte nimic.

Și, da, plâng mult mai ușor de când sunt mamă. Cred că maternitatea mi-a deschis foarte mult partea asta emoțională.

CANCAN.RO: Cum ai reușit să te menții, de atâția ani, într-o lume care este în continuă schimbare? Ce trebuie să ai, în plus, ca să reziști?

Lili Sandu:Să nu te oprești din învățat. Cred că televiziunea, ca orice industrie, se schimbă permanent. Publicul se schimbă, platformele se schimbă, oamenii se schimbă. Dacă rămâi blocat în ceea ce a funcționat acum zece ani, la un moment dat nu mai funcționează. Trebuie să fii curios, să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău și să ai curajul să te reinventezi. Dar, în același timp, cred că trebuie să știi cine ești. Poți să te schimbi fără să te pierzi.

CANCAN.RO: Pe lângă Lili Sandu din lumina reflectoarelor ești ți o Lili Sandu pasionată de nutriție și un mod de viață sănătos.

Lili Sandu: Peste câteva luni voi deschide alături Silviu un loc în care ne dorim ca cei care ne calcă pragul să fie purtați într-o lume frumoasă a wellness-ului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cine a câștigat Asia Express 2026. Ce echipă pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de euro
Click.ro
Cine a câștigat Asia Express 2026. Ce echipă pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de euro
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
CTP îl torpilează pe Nicușor Dan după ce i-a interzis lui Ovidiu Vanghele accesul la Cotroceni: „A coborât sub orice critică” / „Nu, majestate, Palatul Cotroceni aparține statului român”
Gandul.ro
CTP îl torpilează pe Nicușor Dan după ce i-a interzis lui Ovidiu Vanghele accesul la Cotroceni: „A coborât sub orice critică” / „Nu, majestate, Palatul Cotroceni aparține statului român”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi