Omar Hayssam (63 de ani) a ieșit din închisoare! După ani întregi în spatele gratiilor, sirianul condamnat în mai multe dosare penale a primit, în cele din urmă, undă verde pentru libertate. Tribunalul Ilfov a luat astăzi decizia care schimbă radical situația și a dispus liberarea sa condiționată.
Nu este însă vorba despre o hotărâre luată din senin. În urmă cu doar câteva săptămâni, Judecătoria Sectorului 4 îi respinsese cererea. Hayssam a contestat decizia, iar cazul a ajuns în fața Tribunalului Ilfov. De această dată, răspunsul instanței a fost favorabil.
Omar Hayssam a ieșit din închisoare!
Magistrații au decis ca sirianul să fie pus imediat în libertate, cu o singură condiție: să nu existe o altă măsură de reținere sau arestare într-un alt dosar. Hotărârea este definitivă.
Instanța a desființat sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 și a admis cererea de liberare condiționată formulată de Omar Hayssam, unul dintre cele mai controversate personaje din România.
„Soluția pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală și art. 587 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul-condamnat Omar Hayssam (date) împotriva sentinţei penale nr. 2298 din data de 17.07.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Secţia penală, în dosarul nr. 17737/4/2026. Articolul continuă după reclamă 00:00 Desfiinţează sentinţa penală nr. 2298 din data de 17.07.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 17737/4/2026 şi, în rejudecare, în baza art. 587 alin. (1) C. pr. pen. raportat la art. 59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Omar Hayssam.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FFotoJet-2026-09-11T171719.405.jpg)
Omar Hayssam a ieșit din închisoare!
Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Omar Hayssam din executarea pedepsei de 24 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1873/04.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 5804/04.11.2015, şi punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.09.2026” se arată în decizia Tribunalului.
A fost condamnat la 24 de ani și 4 luni de închisoare
Numele lui Omar Hayssam a ajuns în centrul unora dintre cele mai răsunătoare dosare penale din România. Printre condamnările care i-au marcat definitiv parcursul se numără și cea primită în cazul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în 2005.
Pentru răpirea jurnaliștilor, sirianul a primit 20 de ani de închisoare. Lista condamnărilor nu s-a oprit însă aici. Hayssam a mai fost condamnat în dosarele „Volvo Truck”, „Foresta Nehoiu” și „Manhattan”, dar și pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Pedepsele au fost ulterior contopite, iar condamnarea rezultată a ajuns la 24 de ani și patru luni de închisoare.
Omar Hayssam a mai primit o șansă la libertate în 2006, într-un episod care avea să capete proporții uriașe. Sirianul a fost eliberat condiționat după ce a invocat probleme grave de sănătate și a susținut că suferea de cancer în fază terminală.
Numai că, după eliberare, Hayssam a dispărut din România. A urmat o perioadă de șapte ani în care autoritățile nu l-au mai avut în țară, până când sirianul a fost adus înapoi, în 2013, pentru a-și executa pedepsele. De atunci, Hayssam a încercat în repetate rânduri să obțină o nouă liberare înainte de termen.
Cea mai recentă încercare a venit în luna iulie, când Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de liberare condiționată. Apărarea a pus din nou pe masă problemele medicale ale sirianului. Avocatul lui Hayssam a cerut ca persoanele care îl escortau să fie scoase din sala de judecată, argumentând: „deoarece se creează o presiune socială asupra inculpatului, acesta fiind foarte bolnav”.
În aceeași perioadă, avocatul a declarat că sirianul „este într-o stare foarte precară”, fiind pe tratament „maximal neurologic” şi având nevoie de îngrijire în clinici din străinătate.
Judecătoria Sectorului 4 nu a fost convinsă. Instanța a arătat că Hayssam fusese sancționat disciplinar de trei ori în penitenciar, chiar dacă primise și 25 de recompense. Mai mult, judecătorul a considerat că, ținând cont de durata pedepsei și de termenul stabilit pentru executarea acesteia, 26 decembrie 2035, nu existau suficiente elemente care să demonstreze îndreptarea definitivă a condamnatului.
Hayssam nu s-a oprit aici și a contestat hotărârea. Iar la Tribunalul Ilfov situația s-a întors complet în favoarea lui. Magistrații au desființat decizia Judecătoriei Sectorului 4 și au admis cererea de liberare condiționată. Cu alte cuvinte, după 13 ani de detenție, Omar Hayssam a primit undă verde pentru ieșirea din Penitenciarul Jilava.
VEZI ȘI: Omar Hayssam, teroristul nr. 1 al României, la un pas să fie eliberat condiționat. Decizia de ultimă oră a magistraților, după numeroase contestații
Omar Hayssam, în stare tot mai gravă! Ce se întâmplă după gratii cu cel mai cunoscut terorist al României