Piedone a postat un mesaj în ziua în care fiul său a împlinit 37 de ani, dar un detaliu a atras atenția fanilor. Avem imaginea

Cristian Popescu Piedone

Cristian Popescu Piedone s-a pus pe scris de ziua fiului său și nu s-a jucat deloc! Fostul primar al Sectorului 5 i-a pregătit lui Vlad o urare lungă cât o zi de post, cu amintiri din copilărie, declarații de iubire și chiar câteva regrete de tată. Numai că, atunci când mesajul a ajuns pe Facebook, atenția n-a rămas doar la cuvintele lui Piedone. Un detaliu neașteptat a schimbat rapid povestea!

Vlad Piedone, actualul edil al Sectorului 5, a împlinit 37 de ani, iar tatăl său a vrut să marcheze momentul așa cum știe el: cu un mesaj public, lung și plin de emoție. Piedone și-a amintit de anii în care Vlad și Ana erau copii, de perioada în care el era mai mereu plecat cu treaba și de rolul pe care l-a avut soția lui în creșterea celor doi.

Și, ca să fie tacâmul complet, Piedone i-a transmis lui Vlad și cât de mândru este de omul în care s-a transformat. Practic, a ieșit o adevărată scrisoare de suflet, pusă la vedere pentru toată lumea. Doar că aici apare partea care i-a dat planul peste cap.

Piedone, prins cu AI-ul?!

Mesajul a fost făcut cu ajutorul inteligenței artificiale, iar pe Facebook a apărut și mențiunea „AI info”. Așa că urarea care trebuia să smulgă emoții a ajuns să atragă atenția din cu totul alt motiv.

„Vlad „La mulți ani, Vlad! 37 de ani… Și, uite, oricât ai crește, oricâte responsabilități ai duce pe umeri, oricâți oameni te-ar privi astăzi ca pe un bărbat în toată firea ce ești, pentru mine rămâi tot băiatul meu. Dar ești și bărbatul la care mă uit și mă recunosc. Poate în încăpățânare. Poate în felul în care strângi din dinți și mergi înainte. Poate în dragostea asta nebună pentru familie. Te privesc și-mi vin în minte anii în care tu și Ana erați mici. Eu alergam. Alergam după muncă, după probleme, după oameni, după toate luptele despre care atunci credeam că nu pot aștepta până mâine. Și acasă rămânea mama voastră. Iulia.

Mesajul lui Piedone de pe Facebook

Mesajul lui Piedone de pe Facebook

Mama ta a făcut atunci ceea ce numai o mamă adevărată știe să facă: a ținut casa, v-a crescut, v-a certat, v-a șters lacrimile, v-a așezat la masă, v-a așteptat, v-a ascultat și a avut grijă ca, indiferent cât zgomot era afară, voi doi să aveți liniște înăuntru. Eu eram mai mult plecat. Ea era acolo. Și trebuie să-i spun asta astăzi, de ziua ta: mult din omul care ești i se datorează și mamei tale.

Că, dacă rămâneați numai pe mâna mea, tu și Ana… Dumnezeu cu mila! Dar am avut noroc. Am avut-o pe EA! Și am avut cetatea noastră. Tu ai crescut, Vlad. Ai început să alegi singur. Ai greșit singur. Ai învățat singur. Ți-ai ales drumul, ți-ai făcut familia ta, ai devenit soț și apoi tată. Și aici viața mi-a făcut unul dintre cele mai frumoase daruri. Copilul pe care îl țineam eu de mână a ajuns să țină de mână propriii lui copii. Astăzi știi și tu ce înseamnă să fii tată. Știi frica aceea pe care nu ți-o poate explica nimeni înainte. Cea mai frumoasă frică de pe pământ. Frica pentru copiii tăi. Să fie bine. Să fie sănătoși. Să nu-i doară nimic.

Cristian Popescu Piedone și fiul lui

Cristian Popescu Piedone și fiul lui

Să fii acolo când au nevoie de tine. Și poate că, de când ai devenit tată, mă înțelegi și pe mine puțin mai bine. Dacă am fost prea aspru, iartă-mă! Dacă am lipsit când trebuia să fiu acolo, iartă-mă! Dacă uneori te-am împins mai tare decât trebuia, iartă-mă. Am vrut doar să fii pregătit pentru lumea de dincolo de cetatea noastră. O lume diferită. Dar asta ai aflat singur de mult. Ți-ai luat viața în propriile mâini și ți-ai făcut drumul tău. Și poate aici este cea mai mare mândrie a mea. Că ești fiul meu! Cu familia ta. Cu copiii tăi.

Cu alegerile tale. Cu binele și greul tău. Îți mulțumesc, Vlad, pentru fiecare clipă în care m-ai făcut să simt ce înseamnă să fii tată. Îți mulțumesc pentru fiecare bucurie. Pentru fiecare grijă. Pentru fiecare îmbrățișare. Pentru fiecare zi în care m-ai făcut mândru că sunt tatăl tău. Și sunt mândru de tine mai mult decât reușesc eu să spun. Mama ta este mândră de tine. Ana este lângă tine. Familia ta este lângă tine. Cetatea noastră este întreagă. Și cu tine la timonă, băiatul meu, știu că va rămâne așa. La 37 de ani ești tot băiatul meu. Dar ești și bărbatul la care mă uit și mă recunosc. Te iubesc, Vlad. Să fii sănătos, să-ți ții familia aproape și să nu uiți niciodată cine ești și de unde vii. La mulți ani, băiatul meu! Tata”, a scris pe Piedone pe Facebook.

Ce înseamnă când apare „AI Content” pe Facebook

Pe Facebook, eticheta „AI info” apare atunci când Meta consideră că un anumit conținut a fost creat sau modificat cu ajutorul inteligenței artificiale. Practic, platforma încearcă să le spună utilizatorilor că în realizarea materialului a fost folosit un instrument AI.

Cum își dă seama Facebook? Unele programe de inteligență artificială lasă anumite informații tehnice în materialele create, iar sistemele Meta pot identifica aceste semnale. Eticheta poate apărea și dacă persoana care publică materialul spune că a folosit AI.

Important este că „AI info” nu înseamnă automat că tot ce apare într-o postare a fost făcut de un robot. Poate fi vorba despre un material creat cu AI, dar și despre unul care a fost doar modificat cu ajutorul acestei tehnologii.

Scopul etichetei este ca oamenii să știe când se uită la un conținut în care inteligența artificială a avut un rol. Meta încearcă astfel să ofere mai multă transparență și să-i ajute pe utilizatori să facă diferența între conținutul realizat de oameni și cel în care a fost folosit AI.

VEZI ȘI: Cristian Popescu Piedone va fi judecat în dosarul ANPC. Decizia este definitivă

Piedone, căzătură de TOP în direct! Momentul a ajuns viral: „Opa! Să moară Gibilan”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Da, zvonurile sunt adevărate!” Tom Cruise, cu cămașa desfăcută și blugi strâmți, în primul interviu din ultimii 10 ani
Click.ro
„Da, zvonurile sunt adevărate!” Tom Cruise, cu cămașa desfăcută și blugi strâmți, în primul interviu din ultimii 10 ani
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cum s-a făcut mobilizarea pentru protestul violent din Piața Victoriei. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje
Digi24
Cum s-a făcut mobilizarea pentru protestul violent din Piața Victoriei. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Șase persoane au fost reținute după protestele din Piața Victoriei care au degenerat și au ajuns la violențe – Surse
Gandul.ro
Șase persoane au fost reținute după protestele din Piața Victoriei care au degenerat și au ajuns la violențe – Surse
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani