Iubitul Valentinei, arestat în lipsă! Tribunalul Vâlcea a emis mandat pe numele lui Vlad Bălțățeanu, principalul suspect

Iubitul Valentinei, arestat în lipsă! Tribunalul Vâlcea a emis mandat pe numele lui Vlad Bălțățeanu, principalul suspect
Sursa foto Colaj CANCAN

Ancheta în cazul Valentinei, tânăra al cărei trup a fost găsit ascuns într-o valiză care plutea pe râul Olt, intră într-o nouă etapă! Bărbatul cu care victima ar fi avut o relație a ajuns în centrul dosarului, iar Tribunalul Vâlcea a decis să fie arestat preventiv, chiar dacă acesta nu se află în mâinile polițiștilor.

Decizia instanței a fost luată în seara de 23 septembrie, iar măsura îl vizează pe bărbatul în vârstă de 30 de ani cercetat pentru omor. Anchetatorii îl caută în continuare, în timp ce încearcă să pună cap la cap toate piesele unei povești care a început cu descoperirea macabră din apele Oltului.

Iubitul Valentinei, arestat în lipsă

Trupul tinerei din Filiași a fost găsit într-o valiză care plutea pe râul Olt, iar ancheta a scos rapid la iveală indicii care au schimbat radical direcția cazului.

Bărbatul de 30 de ani, despre care anchetatorii spun că este principalul suspect, nu a fost găsit până în acest moment. Tocmai pentru că nu se află în custodia autorităților, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă în lipsă.

Valentina și iubitul ei, Vlad

Valentina și iubitul ei, Vlad. Sursa foto Social media

Ce au descoperit polițiștii la percheziții

În timpul percheziției făcute la locuința suspectului, polițiștii au găsit pe salteaua din camera folosită de acesta și de victimă mai multe pete roșiatice. Primele observații indică faptul că acestea ar putea fi urme de sânge.

Probele au fost ridicate în condiții speciale și urmează să fie analizate. Abia rezultatele de laborator vor putea arăta cu exactitate ce este substanța și de unde provine.

”Mandatul a fost pus în executare de către organele de cercetare penală din cadrul IPJ Vâlcea, în baza delegării dispuse de procuror. Cu ocazia desfăşurării activităţii, pe o saltea de dormit, aflată în camera folosită de suspect şi victima, au fost identificate multiple pete dinamice de substanţă brun roşcată, ce pare a fi sânge.

Probe ale acestor urme au fost recoltate în mediu steril în vederea stabilirii ulterioare a naturii şi provenienţei acestora”, au transmis, miercuri seară, anchetatorii, potrivit Știripesurse.

Cazul devine și mai grav după informațiile obținute în urma examinării trupului victimei.

Pe corpul Valentinei au fost identificate leziuni traumatice, iar printre acestea se numără lovituri la nivelul capului și cinci coaste rupte, potrivit informațiilor din anchetă. Primele date indică astfel o moarte violentă, iar procurorii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat înainte ca trupul tinerei să ajungă în valiză și, ulterior, în apele râului Olt.

Polițiștii îl caută pe iubitul tinerei

Bărbatul care a ajuns în centrul anchetei este căutat de oamenii legii, după ce nu a fost găsit pe teritoriul României. Potrivit unui posibil complice reținut în cadrul zilei de miercuri, care l-ar fi ajutat pe Vlad, suspectul principal a părăsit țara în grabă. Autoritățile au reușit să afle, ulterior, că se află în Ungaria.

Faptul că Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă reprezintă o nouă etapă în dosar. Însă stabilirea vinovăției nu se face prin simpla emitere a mandatului, ci va depinde de probele administrate de anchetatori și de ceea ce va rezulta pe parcursul procedurilor judiciare.

În acest moment, polițiștii încearcă să afle cu exactitate unde se află suspectul și să reconstruiască traseul Valentinei înainte de moarte. Iar dacă petele găsite pe saltea se confirmă ca fiind sânge și analizele vor putea stabili cui îi aparțin, ancheta ar putea primi o nouă piesă importantă.

Deocamdată, însă, întrebările sunt mult mai multe decât răspunsurile: cum a murit Valentina, cine a pus trupul într-o valiză și cum a ajuns aceasta să plutească pe râul Olt?

VEZI ȘI: Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. „Până la 12 şi ceva a cântat muzica”

Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!