Mihai Trăistariu, tun financiar pe timp de vară! A încasat aproape 100.000 de euro în câteva luni: „Trebuie refăcut tot”

95.000 de euro. Cam așa arată, financiar, vara lui Mihai Trăistariu. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, artistul ne-a mărturisit cum a fost acest sezon estival pentru el, atât din punct de vedere muzical, cât și din perspectiva businessului cu apartamentele pe care le deține la malul mării.

Toamna se numără bobocii, dar pentru Mihai Trăistariu se numără banii! Artistul a bifat un adevărat record în această vară, cu peste 144 de concerte susținute pe litoral. În paralel, proprietățile sale au fost ocupate aproape fără întrerupere de turiști. Pe 19 septembrie, a spus „stop” sezonului estival și a tras linie după o vară în care munca nu i-a lipsit.

„Pe 18 septembrie am încheiat sezonul estival. Am avut apartamentele full!”

Din suma încasată, aproximativ 60.000 de euro provin din concerte, în timp ce alți 35.000 de euro au venit din turism, după achitarea taxelor, comisioanelor și TVA-ului. Acum, însă, urmează investițiile. Trăistariu se pregătește să își renoveze și să își reamenajeze apartamentele, lucrări pentru care estimează un buget de aproximativ 3.000 de euro. Și dacă financiar bilanțul este unul bun, vara și-a pus amprenta și asupra artistului. După lunile în care a avut un program extrem de încărcat, oboseala a început să se resimtă. Trăistariu recunoaște că, în perioada următoare, trebuie să reducă ritmul și să își acorde mai mult timp pentru odihnă.

Mihai Trăistariu (sursă - instagram.com/mihai.traistariu.2024)

35.000 de euro din imobiliare! Atât a câștigat Mihai Trăistariu în această vară din apartamentele de la malul mării.

CANCAN: Cum a fost vara asta pentru tine, atât din punct de vedere financiar, cât și muzical?

Mihai Trăistariu: Am încheiat și cu turiștii. Eu am opt apartamente la malul mării. Într-unul locuiesc, iar pe celelalte șapte le închiriez turiștilor. A fost o vară plină. La fel, mă ocup foarte cum se cade și cum trebuie de închirierea lor. De la 1 ianuarie postez: „Hai la mare! Cine vrea o cazare…” Nu știu ce. Eu le dau aproape integral, 99% sunt date. Doar dacă îmi abandonează cineva sau îmi dă o țeapă în mijlocul verii, că nu mai vine trei zile. Dar, în rest, am full, n-am loc. De pe o zi pe alta, imediat pleacă unii, vin alții. Așa am avut până pe 18 septembrie inclusiv, când mi-au plecat ultimii turiști. Deci am avut o vară arhiplină. Am câștigat și de acolo 35.000 de euro. Atâta fac eu într-o vară din turism, după ce plătesc taxe, comisioane, tot ce mai am, TVA și așa. Dar e bine. Deci mi-a mers bine și cu turismul. Acum renovăm. Asta facem toamna. Luăm totul la puricat, pentru că au mai dat cu pumnul în frigider, au mai… nu știu ce au mai făcut acolo, o canapea s-a mai zgâriat, mai vin cu câte o pisică, mai nu știu ce. Trebuie renovat, spălat tot: draperii, perdele, perne. Trebuie tot, tot, tot refăcut. Trebuie văruit. Deci toamna noi renovăm puțin. Bag niște bani înapoi, dar nu mulți. Zic, un 2.000-3.000 de euro pentru toate, ca să le punem la punct, să le pregătim pentru anul viitor. Dar mi-a mers bine și pe partea asta.

Mihai Trăistariu a încheiat sezonul estival cu un adevărat record: 144 de spectacole susținute pe litoral într-o singură vară. Artistul spune că a câștigat aproximativ 60.000 de euro din concerte, însă ritmul intens a fost extrem de obositor. Acum, după încheierea sezonului, resimte din plin oboseala și spune că a ajuns să doarmă chiar și 15 ore.

NU RATA: Probleme pentru Mihai Trăistariu după ce a ținut post negru cu apă: „Eram aproape de starea de leșin”

CITEȘTE ȘI: Cât plătești pentru o noapte în garsonierele lui Mihai Trăistariu. Tariful pentru septembrie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”