Este doliu în fotbalul românesc! Dumitru Caraman, fostul jucător emblematic al echipei de fotbal Farul Constanța, cunoscut drept ”Titanul Farului”, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani.
Dumitru Caraman s-a născut pe 22 decembrie 1944 în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, și a făcut primii pași în fotbal la Stuful Tulcea, înainte de a ajunge în prima ligă și de a deveni un nume emblematic la echipa Farul Constanța.
Dumitru Caraman avea 81 de ani
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului fotbalist a fost depus la Biserica Sfântul Constantin și Elena din Constanța, unde cei care l-au apreciat sunt așteptați să-i aducă un ultim omagiu. Anunțul a fost făcut public marți, 6 octombrie, de către reprezentanții clubului constănțean.
„Familia Farul anunță cu regret decesul fostului jucător al echipei noastre, Dumitru Caraman. Născut la Mihail Kogălniceanu (Tulcea), la 22.12.1944, Dumitru Caraman a evoluat pentru Farul între 1965-1966 și apoi între 1970-1975, perioadă în care a îmbrăcat tricoul alb-albastru în peste 150 de de meciuri și a reușit 33 goluri.
Toți cei care doresc să-și ia rămas bun de la fostul atacant al Farului o pot face astăzi, începând cu ora 16.00, la Biserica Sfântul Constantin și Elena. Farul Constanța transmite condoleanțe familiei îndoliate. Nu te vom uita niciodată!”, se arată în mesjul transmis de echipa Farul Constanța.

Dumitru Caraman/ sursă foto: Facebook
Dumitru Caraman a evoluat la echipa Farul Constața între 1965-1966 și apoi între 1970-1975, perioadă în care a îmbrăcat tricoul alb-albastru în peste 150 de de meciuri și a reușit 33 goluri. După perioada petrecută la Farul, Dumitru Caraman a mai jucat la FC Brăila, iar ulterior a rămas în fenomen și a activat ca antrenor la mai multe echipe din județul Constanța.
Numele Caraman a continuat să fie prezent în fotbal și în generațiile următoare datorită fiului său: Costin Caraman. Acesta a fost atacant și a evoluat inclusiv pentru Farul Constanța, iar nepotul său, Dimitris, a ales postul de portar. În anul 2022, Dumitru Caraman a devenit cetățean de onoare al comunei Mihai Kogălniceanu, iar stadionul local a primit numele „Dumitru Caraman”.
Doliu în fotbalul românesc! Corneliu Costinescu, fost vicepreședinte al FRF, a murit
Bunicul lui George Țucudean a murit! Ce se va întâmpla cu imperiul de milioane de euro de la Arad