Schimbările climatice asociate fenomenului El Niño ar putea deveni tot mai vizibile în lunile următoare. Specialiștii estimează că episodul actual se va apropia de intensitatea maximă spre sfârșitul anului, cu posibile consecințe asupra regimului de temperaturi și a cantităților de precipitații din mai multe zone ale globului.
Organizația Meteorologică Mondială, structură a ONU, avertizează că acest episod ar putea ajunge la niveluri foarte ridicate comparativ cu perioadele monitorizate anterior. Influența fenomenului s-ar putea extinde și în sezonul rece 2026-2027.
În cazul Europei, inclusiv al României, însă, lucrurile nu sunt atât de simple. El Niño nu permite stabilirea unei prognoze directe privind o iarnă neobișnuit de blândă sau, din contră, una caracterizată de temperaturi foarte scăzute și ninsori consistente.
Ce se întâmplă cu El Niño în această iarnă
Specialiștii estimează că fenomenul climatic ar putea ajunge la cea mai puternică manifestare în luna decembrie. El Niño apare atunci când temperatura apelor de la suprafața Oceanului Pacific, în zona ecuatorială centrală și estică, crește peste valorile obișnuite.
Încălzirea unei asemenea întinderi de apă nu rămâne fără efecte. Energia suplimentară acumulată în ocean poate influența circulația atmosferică și poate schimba modul în care se distribuie temperaturile și precipitațiile în regiuni aflate la mii de kilometri distanță.
Datele monitorizate în ultimele luni indică o accentuare rapidă a fenomenului. În zona Niño 3.4, considerată unul dintre principalii indicatori pentru evaluarea El Niño, abaterea temperaturii oceanului față de media obișnuită a crescut de la aproximativ 1,6°C în luna iunie la 2,5°C în august.
Prognozele pentru intervalul octombrie-decembrie indică o evoluție și mai spectaculoasă. Potrivit estimărilor OMM, temperatura din această regiune ar putea ajunge, în medie, la o anomalie de circa 3,7°C, cu cea mai mare valoare înregistrată în decembrie. În cazul în care estimarea se confirmă, ar fi vorba despre un nivel fără precedent în seria de măsurători, peste recordul de 2,6°C consemnat în sezonul 2015-2016, unul dintre cele mai intense episoade El Niño observate până acum.
Cum ajunge El Niño să influențeze clima la mii de kilometri distanță
Influența fenomenului El Niño nu presupune că aerul fierbinte din Pacific se deplasează până în Europa. Mecanismul este mult mai complex. Temperaturile ridicate ale oceanului modifică transferul de energie dintre apă și atmosferă. Atfel, poate perturba circulația aerului și poate produce schimbări meteorologice în zone foarte îndepărtate.
„Oceanul din care își trage această căldură este cel mai cald pe care l-am observat vreodată. Pur și simplu, există mai multă căldură gata să fie eliberată”, a explicat secretara generală a OMM, Celeste Saulo.
Efectele nu sunt aceleași peste tot. În timp ce unele regiuni pot traversa perioade mai lungi fără precipitații, în altele pot apărea ploi mult mai abundente. Cele mai ușor de observat consecințe apar, de regulă, în apropierea zonelor tropicale. Pentru Europa, legătura este mai greu de anticipat, deoarece influența El Niño se suprapune peste numeroși alți factori care controlează evoluția vremii.

Fenomenul El Nino / Foto: Captură RTV
Cum s-ar putea resimți fenomenul El Niño pe continent
Impactul El Niño asupra Europei este mai greu de anticipat decât în alte regiuni ale lumii. Conform analizelor Met Office, atunci când fenomenul este puternic, partea de nord-vest a continentului poate avea, în ultima parte a toamnei și la începutul sezonului rece, condiții mai umede, mai agitate din punct de vedere atmosferic și temperaturi relativ ridicate.
Situația se poate modifica însă odată cu evoluția iernii. După ce El Niño își atinge intensitatea maximă, anumite configurații atmosferice pot favoriza și apariția unor intervale reci. Printre mecanismele care pot contribui la astfel de schimbări se află și interacțiunea fenomenului cu vortexul polar din stratosferă.
Totuși, specialiștii subliniază că El Niño nu poate fi folosit singur pentru a anticipa cum va arăta întreaga iarnă europeană. Evoluția vremii depinde de o combinație de factori, printre care circulația atmosferică deasupra Atlanticului, Oscilația Nord-Atlantică, comportamentul vortexului polar și temperatura oceanelor.
CITEȘTE ȘI: Avertisment privind Super El Niño. Fenomenul din Oceanul Pacific ar putea provoca schimbări climatice majore
Experții avertizează: un El Niño record poate aduce secetă, inundații și temperaturi extreme