„N-am mai putut avea un copil”. Sacrificiul suprem pe care l-a făcut Violeta Beclea Szekely pentru a obține performanță în atletism

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Violeta Beclea-Szekely ne vorbește despre relația cu eșecul pentru că „înfrângerea vine când nici nu te aștepți și este publică”. Ne spune că nicio înfrângere nu trebuie privită că o catastrofă și își recunoaște, cu umor și în exclusivitate pentru CANCAN.RO, ‘marele’ defect pe care-l are. Celebra vicecampioană mondială vorbește, cu sinceritate, despre cel mai mare regret personal și recunoaște că timpul a trecut în defavoarea ei.

Violeta Beclea-Szekely nu și-a ales o viață ușoară. Cel mai bun, dar și cel mai rău moment din cariera ei, în mod paradoxal, coincid. Abia după 26 de ani celebra sportivă a putut privi momentul care i-a adus faima, dar și eșecul. În 1981 a câștigat primii bani din care și-a luat prima pereche de blugi și recunoaște că nu celebritatea o bucură ci cu totul altceva. Celebra atletă își amintește cum a concurat în 2001 la Edmonton, simțind că nu mai are nicio șansă și dezvăluie detalii din viața personală, unde se pregătește să sărbătorească 34 de ani de căsnicie.

CANCAN.RO: Ce crezi că are, în plus, un sportiv față de un om obișnuit?

Violetă Beclea-Szekely: Un sportiv are, în plus, obișnuința de a face ceea ce trebuie făcut și în zilele în care nimic nu îl ajută: nici vremea, nici forma sportivă, nici starea de spirit sau de sănătate. Are și o altă relație cu eșecul. În sport, înfrângerea vine când nici nu te aștepți și este publică. Nu ai cum să o negociezi și nici să te ascunzi de ea. Înveți astfel, de foarte devreme, că a pierde nu este o catastrofă, ci un semn care îți arată unde mai ai de lucru. Și o iei de la capăt.

Vezi galeria foto
6 poze

Pe plan profesional, un sportiv știe să lucreze cu un obiectiv aflat departe în timp. Când te pregăteșți patru ani pentru o cursă de patru minute, înveți să împarți drumul în etape și să accepți că rezultatul nu vine imediat. De aceea cred că mulți sportivi se descurcă bine și după retragere pentru că disciplina, răbdarea și capacitatea de a o lua de la capăt funcționează la fel de bine în orice domeniu.

Sfatul unui campion european: „Adevărata putere nu înseamnă să nu simți”

CANCAN.RO: Un campion trebuie să-și păstreze calmul, să nu-și arate trăirile. Ți se mai întâmplă să te enervezi?

Violeta Beclea-Szekely: Bineînțeles că mă mai enervez, sunt om și, pe deasupra, sunt și Berbec! Diferența este că sportul m-a învățat să-mi controlez reacțiile și să nu iau decizii importante la nervi. Cred că un campion nu trebuie să-și ascundă trăirile, ci să învețe să nu se lase dominat de ele. Adevărata putere nu înseamnă să nu simți, ci să-ți păstrezi calmul și luciditatea atunci când presiunea este foarte mare.

CANCAN.RO: Sincer, care este cea mai mare calitate a ta? Dar cel mai neobișnuit defect?

Violetă Beclea-Szekely: Cea mai mare calitate a mea este puterea de a mă ridica după fiecare moment greu. Tot ceea ce nu reușește să mă doboare mă face mai puternică. Cel mai simpatic defect al meu este că, în familie, obișnuiesc să dau sfaturi chiar și atunci când nu mi se cer. Din dorința de a-i proteja pe cei dragi, uneori încerc să le organizez puțin și viața.

CANCAN.RO: Cum te-ai descrie, mai mult încăpățânată sau mai mult relaxată?

Violeta Beclea-Szekely: Sunt mai degrabă încăpățânată. Fiind Berbec, probabil că nici nu aș putea fi altfel! Dar îmi place să cred că este o încăpățânare constructivă, care m-a ajutat să nu renunț atunci când mi-a fost greu și să merg până la capăt cu lucrurile în care cred. În sport, această trăsătură a fost unul dintre punctele mele forte. Fără perseverență și fără o anumită doză de încăpățânare, nu cred că aș fi reușit să depășesc toate obstacolele întâlnite. Am și momente în care sunt relaxată, bineînțeles, dar atunci când îmi stabilesc un obiectiv devin foarte hotărâtă și nimic nu mă abate de la drumul meu.

CANCAN.RO: Cum era Violeta Beclea-Szekely la 14 ani și cum e azi? Ai vreun regret?

Violeta Beclea-Szekely: La 14 ani eram o fată simplă de la țară, ambițioasă și foarte serioasă, cu un vis mare, chiar dacă nu știam încă până unde mă va duce sportul. Nu aveam condițiile pe care le au mulți dintre sportivii de astăzi, dar aveam o dorință extraordinară de a reuși. Atletismul m-a învățat devreme că nimic important nu se obține fără muncă, răbdare și sacrificii. Astăzi sunt, în esență, aceeași persoană, dar cu multă experiență și cu o altă perspectivă asupra succesului. La 14 ani credeam că performanța înseamnă, înainte de toate, să câștigi. Acum știu că adevărata performanță înseamnă și să rămâi un om echilibrat, să îi respecți pe cei din jur și să transmiți mai departe ceea ce ai învățat. Sunt poate mai atentă la oameni, dar am rămas la fel de exigentă.

Din punct de vedere profesional, nu am regrete. Am ajuns vicecampioană olimpică, multiplă vicecampioană mondială și campioană europeană, iar acele momente, în care am fost aplaudată pe unele dintre cele mai mari stadioane ale lumii reprezentând România, rămân printre cele mai frumoase din viața mea. După încheierea carierei am rămas aproape de sport: 21 de ani în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ca director de marketing, perioadă în care am însoțit echipele olimpice ale României la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară. De această dată am fost în spatele cortinei, printre oamenii care muncesc pentru că sportivii să aibă sprijinul și condițiile de care au nevoie. Am cunoscut, așadar, ambele laturi ale marii performanțe: emoția sportivului din centrul arenei și responsabilitatea omului din culise. Am învățat că în spatele fiecărui rezultat important nu stă doar talentul unui sportiv, ci munca unei echipe întregi. Eu am venit din atletism, soțul meu din judo, iar asta nu a fost niciodată o problemă, ba dimpotrivă. Principiile marii performanțe sunt aceleași indiferent de sport: disciplină, constanță și respect. Asta încerc să le transmit astăzi copiilor de la ACS Motiuashi.

Marele regret: „Mi-ar fi plăcut să mai am un al doilea sau chiar un al treilea copil”

CANCAN.RO: Dar personal? Există ceva ce n-ai reușit să ‘bifezi’ până astăzi?

Violetă Beclea-Szekely: Da, există un lucru pe care nu am reușit să îl „bifez”, dacă putem spune așa. Mi-ar fi plăcut să mai am un al doilea sau chiar un al treilea copil. Nu pot spune că viața nu mi-a oferit această șansă, ci mai degrabă eu am trăit permanent contra cronometru, urmărind obiectiv după obiectiv. Mai întâi în sportul de performanță, apoi în activitatea profesională, am fost mereu concentrată asupra următoarei provocări, iar timpul a trecut în defavoarea mea. Este o dorință pe care nu am reușit să o împlinesc pentru că momentul a trecut pe lângă mine, dar sunt profund recunoscătoare pentru fiica mea și pentru familia pe care o am.

Prețul succesului n-a fost ușor: „Cel mai greu de plătit a fost timpul petrecut departe de familie”

CANCAN.RO: A existat un preț al succesului pe care ai fost nevoita să-l plătești?

Violeta Beclea-Szekely: Da, a existat, iar cel mai greu de plătit a fost timpul petrecut departe de familie. Sportul de performanță înseamnă cantonamente, deplasări și competiții, iar calendarul sportiv nu ține cont de sărbători sau de momentele importante din viața personală. Au fost ani în care Crăciunul și Revelionul m-au găsit în cantonament, departe de cei dragi, și zile de naștere pe care le-am aflat doar dintr-un telefon. Acesta a fost, pentru mine, adevăratul preț al succesului, nu efortul fizic, nu oboseala, nu antrenamentele grele.

CANCAN.RO: Când ai fost cea mai fericită, profesional vorbind? Dar cea mai dezamagită?

Violeta Beclea-Szekely: Profesional, am trăit două momente de fericire greu de comparat. Primul a fost atunci când am urcat pe podiumul olimpic, visul suprem al oricărui sportiv. În acel moment simți că toată munca, toate sacrificiile și toate renunțările din anii de pregătire au avut un rost. Al doilea a fost sezonul 2001, când am câștigat toate cele șapte etape ale circuitului Golden League la 1.500 de metri, precum și Finala IAAF Grand Prix. A fost un sezon aproape perfect, în urma căruia am intrat în lupta pentru titlul de cea mai bună atletă a anului, în clasamentul Federației Internaționale de Atletism. Să mă aflu între cele mai valoroase sportive ale lumii a fost o confirmare uriașă a nivelului la care ajunsesem.

În mod paradoxal, cea mai mare fericire și cea mai mare dezamăgire sunt legate de același moment: finala olimpică de la Sydney. Am cucerit medalia de argint, dar am pierdut aurul la numai cinci sutimi de secundă. Am fost atât de aproape de titlul olimpic, încât multă vreme nu am putut accepta să revăd acea cursă. Abia anul acesta, după 26 de ani, am reușit să o privesc din nou. A fost nevoie de tot acest timp ca să mă împac pe deplin cu acel moment și să văd nu doar titlul pierdut, ci și performanța extraordinară pe care o realizasem. Astăzi privesc acea medalie cu mândrie, dar atunci cele cinci sutimi de secundă au fost cea mai mare dezamăgire a carierei mele.

CANCAN.RO: De câte ori a trebuit să alergi, dar poate erai bolnavă, nu te simțeai bine sau în familie se întâmplase ceva grav?

Violeta Beclea-Szekely: Îmi amintesc în mod special finala de 1.500 de metri de la Campionatele Mondiale de la Edmonton, din 2001. Am suferit o deshidratare și nu mă aflam deloc într-o stare fizică bună. În timpul cursei, aproape la fiecare sută de metri îmi spuneam în gând că voi abandona. Totuși, de fiecare dată am amânat acel moment. Un rol extraordinar l-a avut comunitatea românească din Canada, prezentă în număr mare pe stadion. Îi auzeam cum strigau, iar energia lor m-a făcut să continui. Simțeam că nu ar fi fost corect să abandonez în fața acelor oameni care veniseră pe stadion cu tricolorul și care credeau în noi, sportivii aflați acolo pentru a reprezenta România.

Violete Beclea Szekely regretă ratarea aurului la Jocurile Olimpice din Australia

În cele din urmă, nu am abandonat și am reușit să închei cursa pe locul al doilea, devenind vicecampioană mondială. Pentru mine, acea medalie de argint a valorat enorm, pentru că a fost obținută într-un moment în care principala victorie nu a fost împotriva adversarelor, ci împotriva propriilor mele limite, impuse de starea de sănătate.

CANCAN.RO: Dacă ai avea ocazia să o iei de la început, să faci din nou performanță, există ceva ce ai schimba?

Violeta Beclea-Szekely:Nu aș schimba nimic din munca, perseverența și determinarea cu care am abordat totul, pentru că, modificând chiar și o singură alegere, mi-aș putea schimba întregul destin. Cred în soartă și în faptul că fiecare dintre noi primește, încă de la naștere, un drum pe care trebuie să îl parcurgă. Drumul meu nu a fost ușor, dar chiar și experiențele dureroase m-au învățat ceva și m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi. Dacă aș lua-o de la capăt, l-aș parcurge la fel, cu aceeași muncă și aceeași încredere în mine și în ceea ce pot face. Singurul lucru pe care l-aș face altfel ar fi să fiu mai atentă la oamenii din jurul meu. Poate că astăzi înțeleg mult mai bine anumite momente, însă fiecare dintre ele a făcut parte din destinul meu.

CANCAN.RO: Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

Violeta Beclea-Szekely: Da, îmi amintesc foarte bine. Primii mei bani i-am câștigat în anul 1981 și proveneau, de fapt, din diurna primită pentru o deplasare sportivă. Pentru mine, la vremea aceea, însemnau foarte mult. Mi-am cumpărat o pereche de blugi, iar din banii rămași am luat câteva mici suveniruri pentru părinții și frații mei. Am vrut ca bucuria primilor bani câștigați de mine să o împart cu familia mea.

Violeta Beclea-Szekely recunoaște:„Nu celebritatea mă bucură”

CANCAN.RO: Esti una dintre sportivele emblematice are Romaniei. Te-ai simtit, vreodată, celebră?

Violeta Beclea-Szekely: Nu cred că m-am simțit vreodată celebră și nici nu m-am privit în acest fel. Am fost întotdeauna concentrată asupra muncii mele, nu asupra notorietății. Mi se întâmplă însă și astăzi să fiu recunoscută pe stradă, în magazine sau în alte locuri publice. Oamenii mă opresc, și îmi spun ce au simțit atunci când m-au văzut concurând pentru România. Este un sentiment foarte frumos și emoționant, mai ales când îmi dau seama că performanțele mele au rămas, chiar și după atâția ani, în memoria lor afectivă. Nu celebritatea mă bucură, ci faptul că oamenii își amintesc cu drag de mine și de momentele în care am reprezentat România.

CANCAN.RO: Te rog sa-mi spui ce planuri ai  pentru toamna si iarna aceasta.

Violeta Beclea-Szekely: În această toamnă și în această iarnă îmi doresc să continui dezvoltarea proiectului ACS Motiuashi, dedicat copiilor care se pregătesc alături de noi. Vrem să atragem cât mai mulți copii către sport și să le oferim un mediu în care să învețe disciplina, respectul și încrederea în propriile forțe. Avem în pregătire noi competiții și proiecte prin care să dezvoltăm frumos această comunitate construită în jurul clubului. În plan personal, ne pregătim să sărbătorim 34 de ani de căsnicie, un moment foarte important pentru noi, pe care îl vom petrece în familie. Îmi doresc o perioadă cu liniște, sănătate și cât mai multe momente frumoase alături de cei dragi.

CANCAN.RO: Cui se adresează Clubul Motiuashi? Cum v-a venit ideea?

Violeta Beclea-Szekely: Asociația Clubul Sportiv Motiuashi este proiectul nostru de suflet, construit din dorința de a le oferi copiilor un loc în care să facă judo într-un mediu sănătos, sigur și bazat pe valori. Ne adresăm tuturor vârstelor, de la copii de 5–6 ani până la adolescenți și adulți, cu grupe de inițiere, dar și de performanță. Ideea a venit firesc, din experiența noastră de-o viață în sport. Soțul meu, Adrian, are centură neagră 5 Dan, este multiplu campion național și balcanic la judo și fost component al lotului olimpic, iar eu am fost vicecampioană olimpică, multiplă vicecampioană mondială și campioană europeană la atletism.

Amândoi știm cât de important este sportul în formarea unui copil. Dincolo de rezultate și medalii, judo îl învață să fie disciplinat, să respecte reguli, să aibă încredere în el, să muncească și să nu renunțe în fața dificultăților. Ne-am dorit mai mult decât un club sportiv: am vrut o comunitate formată din copiii pe care îi antrenăm și din părinții lor. Pentru noi, educația și caracterul contează la fel de mult ca performanța. De aceea spunem mereu că respectul este prima lecție și că fair-play-ul trebuie să fie înainte de toate. În prezent, la ACS Motiuashi se antrenează aproximativ 60 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel, iar din februarie 2023 avem propria sală. Participăm la competiții și organizăm anual Turneul Internațional „Motiuashi”, o competiție care a crescut constant: ediția din 2026 a reunit aproximativ 800 de sportivi, cu 100 mai mulți decât anul trecut. Cea mai mare satisfacție a noastră nu este medalia, ci momentul în care vedem un copil devenind mai curajos, mai disciplinat și mai încrezător. Aceasta este, de fapt, misiunea ACS Motiuashi: să contribuie, prin judo, la formarea unor oameni puternici, pregătiți pentru viață.

Citește și: Gabi Szabo a facut-o „urata”, iar acum iese la atac cu ce are mai frumos: fata ei! Cum arata fiica Violetei Szekely!

Si-a dedicat viata sportului, dar satisfactiile au fost pe masura! O mare atleta din Romania si-a deschis sufletul…