John Hogue, cunoscut drept „Nostradamus al Americii”, vine cu noi previziuni importante. Acesta a vorbit despre anul 2028 și a lansat o serie de avertismente cu privire la evoluția situației internaționale. Potrivit previziunilor sale, în următoarea perioadă ar putea izbucni un război care ar dura aproape trei decenii.
În contextul actual, în care au loc mai multe războaie și proteste în întreaga lume, John Hogue spune că ar putea urma evenimente dramatice până la finalul anului 2028. „Nostradamus al Americii” avertizează cu privire la un posibil atac nuclear sau chiar un război care ar putea dura până la trei decenii, adică aproape 27 de ani. Totodată, acesta avertizează omenirea referitor la așa-numitul „Al Treilea Antihrist”. Previziunile sale nu se opresc aici. John vorbește și despre o posibilă criză economică în Statele Unite ale Americii.
Previziunile lui „Nostradamus al Americii” pentru 2028
Potrivit lui John Hogue , anul 2028 nu va fi unul ușor. Acesta ar putea fi marcat de un conflict nuclear sau de un război cu o durată estimată la aproximativ 27 de ani
Conform acestuia, riscurile ar crește dacă rezervele de arme convenționale ale Occidentului, în special cele ale Statelor Unite, s-ar epuiza. De asemenea, „Nostradamus al Americii” face referire și la o figură enigmaticănumită „Mabus”, asociată în unele interpretări cu așa-numitul „Al Treilea Antihrist”.
„Avertizez de multă vreme asupra acestui pericol. Dacă rezervele de arme convenționale ale Occidentului, în special cele ale Statelor Unite, ar ajunge să fie epuizate, ar rămâne disponibile importantele arsenale nucleare tactice și strategice, inclusiv cele capabile să lovească la distanțe intercontinentale. Al Treilea Antihrist va fi în curând nimicit, iar războiul său va dura 27 de ani”, a spus John Hogue , conform The Sun.
Ce spune despre un posibil război
Consecințele unui război ar depăși câmpurile de luptă, după cum spune John. Acesta spune că se așteaptă la distrugerea unor infrastructuri energetice esențiale, inclusiv a rețelelor de distribuție, a conductelor de petrol și a instalațiilor de gaze din Orientul Mijlociu. Scenariul dramatic nu se oprește aici și asta pentru că bărbatul a făcut precizări și cu privire la o posibilă criză economică în Statele Unite.
În acest caz, prețurile carburanților ar putea crește considerabil, iar inflația ar pune o presiune uriașă asupra populației. Cu toate acestea, el spune că avertizările sale nu ar trebui privite ca niște temeri, ci ca un apel la responsabilitate. De asemenea, John Hogue speră ca oamenii să înțeleagă pericolele și să existe soluții diplomatice.