Pere Romeu, antrenorul echipei feminine FC Barcelona, a fost desemnat cel mai bun antrenor din fotbalul feminin mondial la gala Balonului de Aur 2026, organizată la Londra. Tehnicianul spaniol, în vârstă de 32 de ani, a primit prestigiosul trofeu Johan Cruyff după un sezon remarcabil pe banca formației catalane, pe care a condus-o către câștigarea Ligii Campionilor și a tuturor competițiilor interne.
Succesul său are și o conexiune mai puțin cunoscută cu fotbalul românesc. Cu șase ani înainte de a ajunge în elita fotbalului feminin european, Pere Romeu a făcut parte din staff-ul tehnic al Viitorului Constanța, club fondat și patronat de Gheorghe Hagi.
De la Viitorul Constanța la trofeul Johan Cruyff
Deși astăzi este asociat cu dominația Barcelonei în fotbalul feminin, Pere Romeu a trecut și prin campionatul României. În vara anului 2020, acesta a fost adus la Viitorul Constanța ca antrenor secund în staff-ul spaniolului Rubén de la Barrera, instalat pe banca tehnică după retragerea lui Gheorghe Hagi din funcția de antrenor principal.
La începutul lunii august 2020, clubul de la malul mării a prezentat noua echipă tehnică formată din Rubén de la Barrera, Francisco Ruiz Beltrán, Pere Romeu Sunyer și Iván Peñaranda Llaurado. Experiența lor în România a fost însă una de scurtă durată.
După 12 etape de campionat, în care Viitorul a înregistrat patru victorii, patru remize și patru înfrângeri, conducerea clubului a decis schimbarea antrenorului principal. Rubén de la Barrera a fost demis în noiembrie 2020, iar pe banca tehnică a fost instalat Mircea Rednic.
Ascensiunea rapidă în cadrul Barcelonei
După despărțirea de formația constănțeană, Pere Romeu s-a întors în Spania și a făcut pasul către una dintre cele mai importante structuri din fotbalul feminin european. În 2021, a intrat în staff-ul echipei feminine a Barcelonei, unde a lucrat ca antrenor secund al lui Jonatan Giráldez.
Timp de trei sezoane, spaniolul a fost implicat în pregătirea tactică și analiza adversarilor, contribuind la performanțele unei echipe care a dominat atât întrecerile interne, cât și competițiile continentale.
În 2024, conducerea clubului catalan a decis să îi ofere funcția de antrenor principal. Primul sezon la comandă s-a încheiat cu trei trofee interne câștigate, însă Barcelona a ratat trofeul Ligii Campionilor după finala pierdută în fața lui Arsenal.
Sezonul perfect care i-a adus recunoașterea mondială
Campania 2025-2026 avea să confirme însă potențialul tehnicianului spaniol. Sub comanda sa, Barcelona a câștigat Liga Campionilor, campionatul, Cupa Spaniei și Supercupa Spaniei, reușind una dintre cele mai dominante stagiuni din istoria recentă a fotbalului feminin.
Momentul de referință al sezonului a fost finala Ligii Campionilor disputată la Oslo, unde Barcelona a învins categoric Olympique Lyon, scor 4-0, cucerind pentru a patra oară trofeul continental.
Rezultatele excelente au fost răsplătite și de conducerea clubului, care i-a prelungit contractul până în vara anului 2028. În primele două sezoane ca antrenor principal, echipa catalană a reușit să câștige opt dintre cele nouă trofee puse în joc.
Distincția primită la gala Balonului de Aur 2026 reprezintă cel mai important succes individual al carierei lui Pere Romeu.
Tehnicianul spaniol s-a impus în fața unor nume importante ale antrenoratului feminin, precum Jonatan Giráldez, Andrée Jeglertz, Nils Nielsen și Elena Sadiku, confirmând ascensiunea spectaculoasă care a început, pentru o scurtă perioadă, și pe terenurile din România.
CITEŞTE ŞI: Regele golurilor, răsplătit! Harry Kane a cucerit primul Balon de Aur din carieră
O nouă lovitură pentru fotbalul românesc! Eugeniu Goicea, fostul președinte de la Petrolul, a murit

:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fprofimedia-1146830802-1.jpg)