Aparițiile tot mai dese ale lui Aris Eram și Ramona Olaru la evenimente mondene au alimentat numeroase speculații despre o posibilă relație. Prezent la un eveniment recent, fiul Andreei Esca a lămurit situația și a vorbit deschis despre legătura pe care o are cu colega sa.
Aris Eram susține că între el și Ramona Olaru nu există o relație amoroasă, ci o prietenie pe care o consideră specială. Tânărul prezentator a explicat că vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” este una dintre cele mai apropiate persoane din viața lui și cea care îl susține atunci când participă la evenimentele din lumea mondenă.
Aris Eram: „Este singura femeie cu care am putut să leg o prietenie”
Prezenți împreună la un eveniment monden, Aris Eram și Ramona Olaru au atras din nou atenția. Întrebat despre relația pe care o are cu colega sa, tânărul a respins zvonurile privind o posibilă poveste de dragoste și a explicat că între ei există doar o relație de prietenie.
„Cred că am trecut de etapa cu speculațiile. Eu tot timpul sunt cu Ramona, este singura femeie cu care am putut să leg o prietenie și doar atât. De fiecare dată când merg la evenimente de genul, ea este suportul meu emoțional. Vorbim despre ce ni se mai întâmplă în viețile noastre, avem o prietenie frumoasă și doar atât. Mi se pare foarte greu să ai o prietenie cu o fată. Nu prea cred în prietenia dintre un bărbat și o fată. Până la urmă, dacă îți place de fata aceea, de ce nu încerci ceva mai mult? Nu știu cum s-a legat cu Ramona. E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”, a declarat Aris Eram pentru Spynews.ro.
Merg împreună la sală și la saună
Relația dintre cei doi depășește cadrul profesional, după cum a mărturisit Aris Eram. Conform Click!, acesta a dezvăluit că petrec timp împreună și în afara emisiunii, iar Ramona Olaru este una dintre persoanele în care are cea mai mare încredere când vine vorba despre viața sentimentală.
„Avem o prietenie foarte frumoasă și sănătoasă, mergem la sală împreună, la saună, dar suntem colegi de muncă și acolo s-a oprit. Oricum, Ramona are altă viață față de mine. Eu sunt tânăr, ea deja a trecut prin etapele mele. Normal că e pe undeva un adevăr. Dacă cumva se întâmplă să fiu într-o relație, la început, Ramona o să fie printre primele persoane care vor afla, pentru că ea a trecut prin viață și cunoaște foarte bine și își dă seama foarte rapid dacă e o fată ok sau nu”, a mai spus el.
Ce spune Ramona Olaru despre apropierea de Aris
La rândul ei, Ramona Olaru a comentat relația de prietenie pe care o are cu tânărul prezentator și a mărturisit că nu ezită să îi ofere sfaturi atunci când consideră necesar.
„Eu îi zic lui Aris direct ce am de zis. Tot ce prinde, să nu scape”, a glumit vedeta.
Ramona a precizat și că Aris traversează o perioadă bună pe plan personal și că nu suferă din dragoste în prezent.
„Momentan e bine. N-a căzut în prăpastia aia, nu suferă pentru nimeni. E foarte bine”, a declarat aceasta.
Ramona Olaru, despre viața ei sentimentală
În cadrul aceleiași discuții, Ramona Olaru a făcut câteva declarații și despre situația sa amoroasă. Vedeta a mărturisit că nu are o relație oficială în acest moment, însă continuă să cunoască oameni noi și să iasă la întâlniri.
„Mă mai văd și eu cu câte un băiat, nu am un iubit oficial. Mă mai văd și eu cu un băiat, nu poți să zici că e iubit. Hai că mă văd, mă întâlnesc, mă cunosc. Îl declar iubit după o perioadă!”, a declarat Ramona pentru sursa citată.
CITEŞTE ŞI: Ce relație este între Aris Eram și Ramona Olaru, de fapt: ”De asta merge cu mine la evenimente”
Ramona Olaru, pe tocuri pe câmp! Unde se ducea vedeta: „Sunt de la fermă, ce ai”