Concurent de la Casa Iubirii, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Radu a dispărut fără urmă: ”Suntem disperați!”

Sora lui Radu de la Casa Iubirii trece prin momente grele! Sora sa, Aura Nițu, în vârstă de 16 ani, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. A trecut deja mai bine de 72 de ore de când tânăra este dată dispărută, iar fratele său este disperat să o găsească. Tânărul apelează la ajutorul oamenilor prin intermediul rețelelor de socializare.

În vârstă de 16 ani, Aura Nițu e de negăsit de trei zile. Fratele său, Radu, a ajuns în pragul disperării. Concurentul de la Casa Iubirii i-a rugat pe toți cei care îl urmăresc să-l ajute să o caute pe surioara sa. Tânărul a declarat că a anunțat autoritățile competente, însă nu s-a aflat absolut nimic despre ea. Orice informație suplimentară despre Aura Nițu este de ajutor.
Potrivit informațiilor, tânăra a plecat de acasă acum trei zile. Mai exact, Aura a mers în parc, dar nu s-a mai întors.  Din acel moment, familia sa nu a mai avut nicio veste despre ea.

CITEȘTE ȘI: Ei sunt câștigătorii primului sezon al reality show-ului „Casa iubirii”! Cu ce premiu pleacă acasă

Sora lui Radu de la Casa Iubirii a dispărut de trei zile / foto: Instagram

Sora lui Radu de la Casa Iubirii este de negăsit

În momentul dispariției, Aura Nițu purta o bluză neagră și o pereche de blugi albaștri.

„De mai bine de 48 de ore Aura Nițu (16 ani) a dispărut de acasă, iar de atunci este de negăsit! Au fost anunțate autoritățile competente și s-au luat măsuri legale până acum însă orice informație pe care o aveți, ne poate fi de folos! În ziua dispariției era îmbrăcată cu o bluză neagră și o pereche de blugi albaștri.

Culoarea ochilor: albaștri

Înalțime: 1,69.

Suntem disperați! A ieșit în parc, iar de atunci nu s-a mai întors acasă. Orice informație în legătură cu ea ne este de mare folos!”, a mărturisit Radu pe rețelele de socializare.

În cazul în care cineva are informații despre această dispariție, este rugat să apeleze la numărul unic de urgență 112.

VEZI ȘI: Despărțire-șoc! Maria și George de la „Casa Iubirii” și-au spus „Adio!”. Care a fost motivul separării

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, revoltată de gecile purtate de bărbații din România: „Nu mai purtați saci de gunoi!”
Click.ro
Adina Buzatu, revoltată de gecile purtate de bărbații din România: „Nu mai purtați saci de gunoi!”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Go4Games
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Nicușor Dan a dat afară de la conferința de presă un jurnalist controversat și i-a interzis accesul pe tot mandatul său de președinte: „Față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus să nu mai veniți la Cotroceni. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu”. Culmea, jurnalistul a făcut campanie pro-Nicușor și a fost la inaugurarea mandatului
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă