A crezut că are în faţa ochilor un monstru când a mers în spatele casei. Şi-a dat rapid seama cu ce are de-a face şi a făcut poze: „Avea peste doi metri…”

Publicat: 17/10/2017 | 11:45

Un tânăr a mers în vizită la bunica lui, iar când a ajuns în spatele casei bătrânei a înlemnit, în clipa în care s-a întâlnit cu o creatură bizară. Iniţial el a crezut că nu vede bine şi s-a speriat, dar şi-a scos telefonul pentru a face câteva poze, pentru că nimeni nu l-ar fi crezut altfel, dacă ar fi povestit doar cele întâmplate.

Tânărul bărbat pe nume Jackson, din oraşul Perth din Australia, a relatat că toate i s-au întâmplat într-o dimineaţă. Se afla la casa bunicii sale, acolo unde şi-a petrecut jumătate din copilărie. Entuziasmat la început, acesta a mers să se plimbe prin zona pe care o cunoştea foarte bine, în apropiere de care se afla şi un râu. Cum obişnuia să se scalde în respectiva apă de când era copil, el şi-a imaginat că poate să reia tradiţia.

Însă când s-a apropiat de apă, a îngheţat pentru o clipa. Asta deoarece Jackson şi-a dat seama că nu e singur şi şi-a scos telefonul mobil pentru a face câteva poze. În faţa ochilor el avea un cangur de mari dimensiuni, de peste doi metri şi care cântărea peste 100 de kilograme. Mai mult, animalul arăta foarte înfricoşător, asta deoarece tânărul a mărturisit că „părea că merge des la sală, avea un trup plin de muşchi”.

„Eram împreună cu câinele meu când am văzut cangurul. Pur şi simplu stătea în apă şi se relaxa. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Iniţial am văzut cum mă priveşte şi m-am speriat. I-am făcut câteva poze, dar s-a ridicat şi a venit încet spre mine, aşa că am fugit”, a mai spus Jackson, potrivit news.com.au.

Fotografiile au devenit rapid virale în momentul în care Jackson le-a făcut publice pe contul său de Twitter, iar când a mers a doua oară să verifice alături de câţiva prieteni dacă animalul e în acelaşi loc în care l-a lăsat, acesta părea şi mai ameninţător.
 

Citește și...