A devenit ritual pentru Mihai Morar! Ce face prezentatorul la ora 5 dimineața

A devenit ritual pentru Mihai Morar! Ce face prezentatorul la ora 5 dimineața

Mihai Morar are grijă ca ochii din cap de silueta lui! Iar pentru că are un program încărcat, cu înatoriri majore atât profesionale, cât și familiare, prezentatorul este nevoit să încalece pe-o șa chiar de la primele ore ale dimineții. Ce face el în fiecare zi la ora 5?

Mihai Morar se trezește dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, și se pune pe alergat. Cinci este ora la care începe cursa, care se lungește pentru cel puțin jumătate de oră. Astfel, prezentatorul se menține cu tonus pentru toată ziua, iar pentru el zilele chiar sunt pline. De asemenea, vedeta a mărturisit că face sport de trei ori pe săptămână, cu ajutorul unui instructor specialist, lucrând toate grupele de mușchi. „Merg la sala de trei-patru ori pe saptamana si fac exercitii pentru grupele de muschi. Nu vreau sa mai slabesc pentru ca am ajuns sa am mai putine kilograme decat aveam la 18 ani”, a declarat Mihai Morar. (CITEȘTE ȘI: MIHAI MORAR, ACCIDENT RUŞINOS LA NUNTĂ LA CARE A FOST NAŞ: ”CE MI S-A ÎNTÎMPLAT MIE ASEARĂ…”)

A devenit ritual pentru Mihai Morar! Ce face prezentatorul la ora 5 dimineața

Mihai Morar a dezvăluit adevărul despre modul în care a reuşit să scape de 15 kg într-un singur an. Vedeta TV a precizat că nu a slăbit şi că nici nu a ţinut diete minune.”În seara asta vorbesc prima oară despre ultimele 12 luni, în care mi-am schimbat viaţa. Nu sunt bolnav, nu am ţinut diete minune, nu m-am înfometat, nu mi-am pus viaţa sau sănătatea în pericol. E, pur şi simplu, noua mea viaţă. Cu sau fără 15 kilograme în minus. E mai puţin important. Ceea ce contează e că mă simt din ce în ce mai „Eu”. „Pe exterior”, dar mai ales „pe interior””, le-a spus Mihai Morar prietenilor lui virtuali.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia