A fost identificat angajatul Glovo fără mâini care a impresionat o țară întreagă! Florin Buricea are o poveste de viață terifiantă

Publicat: 26/01/2020 | 14:46

S-a aflat identitatea angajatului fără mâini de la Glovo, care a fost surprins zilele trecute pe o bicicletă în traficul infernal din București. Bărbatul se numește Florin Buricea, este căsătorit și are o fetiță superbă, iar povestea lui de viață este una terifiantă.

Citește și: Ce a făcut Loredana Chivu după ce l-a văzut pe angajatul Glovo fără mâini livrând mâncare în București

Florin Buricea, angajatul Glovo fără mâini, are o poveste de viață extrem de emoționantă

În vârstă de 34 de ani, Florin Buricea este angajat la Glovo și livrează mâncare peste tot în București, deși, el nu are mâini. El și le-a pierdut în urma unui accident îngrozitor, care s-a petrecut în urmă cu mai bine de două decenii. Mama lui a povestit că într-una dintre zilele în care a ieșit să joace fotbal, mingea a aterizat într-un post de transformare a curentului electric, iar prietenii săi l-au obligat să meargă să o ia. El a refuzat, însă, în cele din urmă, a intrat în locul interzis și s-a electrocutat. Medicii nu au putut să îi salveze mâinile și i le-au amputat.

“Juca fotbal în curtea blocului și copiii au dat mingea într-un post de transformare a curentului electric. Băieții mai mari l-au obligat să intre ca să scoată mingea. El nu a vrut, dar nu a avut încotro. Înăuntru s-a electrocutat și și-a pierdut ambele mâini! Florin e ambițios și niciodată n-a avut nevoie de atenție specială”, a povestit mama lui Florin Buricea în cadrul unui interviu mai vechi oferit pentru jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor.

Angajatul Glovo fără mâini este unul dintre suporterii echipei Dinamo și a fost descoperit de cei de la Gazeta Sporturilor în 2004, când avea vârsta de 19 ani. Acesta fugea de furia bastoanelor jandarmilor la un meci de Cupa României între Dacia Unirea Brăila și Dinamo (0-2).

“N-am înțeles ce au avut cu noi. A fost pur și simplu o învălmășeală de oameni și bastoane de cauciuc!”, spunea atunci Florin Buricea.

Florin Buricea, delegatul lui Dinamo din Liga 4

Florin Buricea a lucrat ani de zile la magazinul oficial al clubului din Ștefan cel Mare, iar anul trecut el a primit o funcție în cadrul echipei de fotbal deținută de Nicolae Badea în Liga 4, CS Dinamo.

“Florin este delegatul echipei din Liga 4, CS Dinamo. Se ocupă de tot ce înseamnă pregătirea unui meci. Face foaia de joc cu cei care evoluează, participă la ședințele tehnice cu arbitrii și alte oficialități. Stă pe bancă în timpul jocurilor și ține legătura cu arbitrul de rezervă la schimbări. A lucrat și la magazinul oficial pe care-l deținea domnul Badea la stadion, dar de ceva vreme s-a închis din cauza unor probleme juridice. Badea a avut mereu grijă de Florin și l-a ajutat cu tot ce-a avut nevoie. Un băiat care a trecut prin multe încercări și care a fost mereu acolo când a fost nevoie de el”, spun cei din cadrul CS Dinamo, relatează libertatea.ro.

Acum, pe lângă salariul mic pe care-l primește de la echipa de fotbal, Florin Buricea face tot ce poate pentru a duce un ban în plus acasă. Și-a cumpărat bicicletă și a decis să lucreze ca livrator la o firmă de mâncare. Printre vedetele care au distribuit pozele cu el se numără și Mihai Bendeac, care a transmis un mesaj tranșant și a spus că își dorește să-l cunoască personal.

“Sper să fiu lângă Dinamo până voi muri! Vorbesc și acum cu Bratu, cu Danciu, cu Marius Niculae, cu Florentin Petre, cu Kiriță”, a mărturisit tânărul.

Florin Buricea va împlini 35 de ani pe 29 martie.

Citește și...