A fost la doar trei minute de moarte

• Știri
A fost la doar trei minute de moarte

DRAMA. In accidentul aviatic de la pe aeroportul Barajas au murit 153 de persoane, iar alte 19 au fost ranite, patru dintre ele foarte grav Miracol. Un spaniol si iubita lui au supravietuit ca prin minune tragediei aviatice de la Madrid pentru ca au intarziat la imbarcare Spaniolul Hector (medalion) era unul dintre pasagerii care urmau sa calatoreasca cu aeronava Spanair care s-a prabusit, la scurt timp dupa decolare, pe aeroportul Barajas din Madrid. A scapat cu viata pentru ca, impreuna cu iubita lui, Hector a intarziat trei minute la imbarcarea in avion. „Cand am ajuns la aeroport, ni s-a spus ca nu ne mai putem imbarca pentru ca am ajuns prea tarziu si avionul se pregatea de decolare. Desi am insistat, a fost imposibil sa ne mai imbarcam. Cand am vazut ce s-a intamplat am ramas fara cuvinte, iar iubita mea de-abia daca s-a mai putut opri din plans. Am avut zile de la Dumnezeu”, a spus emotionat Hector. Spania a inregistrat cea mai grava catastrofa aeriana din ultimii 25 de ani, miercuri, dupa ce aeronava companiei Spanair a fost implicata in accidentul de pe aeroportul din Madrid, care s-a soldat cu moartea a 153 de persoane si ranirea altor 19, dintre care patru sunt in stare grava. „In prezent, 19 persoane primesc ingrijiri in spitalele din Madrid. Patru se afla in stare foarte grava, sase in stare grava, opt sunt sub observatie, in stare favorabila, iar una este ranita usor”, a declarat o purtatoare de cuvant a directiei regionale pentru sanatate. Ambasada Romaniei in Spania nu a primit, pana in prezent, nicio informare ca printre victimele accidentului s-ar afla si cetateni romani, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanti ai misiunii diplomatice romanesti in Spania. „Pana in prezent, nu avem nicio informare ca printre victimele accidentului de la Madrid s-ar afla romani”, au precizat reprezentantii ambasadei. (D.A.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Click.ro
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta