A murit actorul Florin Predună! A jucat peste 180 de roluri

A murit actorul Florin Predună! A jucat peste 180 de roluri

Actorul Florin Predună a murit noaptea trecută! Era un nume sonor al teatrului din Bârlad, jucând, de altfel, peste 180 de roluri de toate felurile, de la drame la comedii și nu numai.

CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN LUMEA MUZICII. VERA LYNN, UNA DINTRE CELE MAI APRECIATE CÂNTĂREȚE, A MURIT ÎNCONJURATĂ DE MEMBRII FAMILIEI

Florin Predună a jucat pe scena din Bârlad nu mai puțin de 25 de ani. Noaptea trecută s-a retras definitiv: și de pe scenă, și din viață! Sa dus la Ceruri, spre marele regret al oamenilor care i-au gustat talentul de actor pe scenă, scrie vremeanoua.ro. Se spune că a fost actorul care a circulat cel mai mult pe scenele teatrelor din România, era extrem de variat, neliniștit chiar, și a oferit atâta satisfacție oamenior care iubesc teatrul.

Cine a fost actorul Florin Predună, mort noaptea trecută

Actorul Florin Predună, care a murit noaptea trecută, a absolvit Liceul Comercial din Craiova, apoi a urmat cursurile conservatorului particular din Galați. Debutul pe scenă avea să și-l facă tot la Galați, la Teatrul Dramatic. Se întâmpla în anul 1955, când a interpretat rolul lui Nick, în piesa „Hanul de la răscruce”, de H. Lovinescu.

NU RATA: DOLIU ÎN LUMEA MUZICALĂ! A MURIT YOHAN, UN ARTIST K-POP DE NUMAI 28 DE ANI

A urmat pentru Florin Predună o călătorie lungă prin țară, urcând pe scenele a nu mia puțin de opt teatre. Scurte perioade s-a angajat acolo, 2-3 luni la Turda, Reșița, Botoșani, Tg. Mureș și nu numai. Abia în 1974 avea să se stabiliească la Bârlad, unde a continuat să joace încă 25 de ani. Noaptea trecută Florin Predună a murit!

A murit actorul Florin Predună! A jucat peste 180 de roluri

Actorul Florin Predună, care a murit noaptea trecută, după ce a jucat în întreaga sa carieră nu mai puțin de 180 de roluri în 45 de ani, are câteva piese care nu vor fi uitate repede de cei care l-au îndrăgit. Iată câteva roluri pe care le-a interpretat, spun mulți, magistral: Hans, din Ferma Dougaard, de M. A. Nexö; Nicolae, din Mama, de D.R. Popescu; Pan Rodișevschi, din Logodnicii Sucevei, de N. Fl. Ionescu; Pețitorul, din Puterea întunericului, de N. V. Tolstoi.

AFLĂ ȘI: IMAGINI ȘOCANTE DE LA ACCIDENTUL DIN VRANCEA! ȘOFERII AU MURIT, 11 OAMENI, LA SPITAL! A FOST ACTIVAT PLANUL ROȘU VIDEO

Au curs și altele, cum ar fi Pastia, din Șoimii, de Petru Vinilă; Tudor Lipșa, din Fiicele, de S. Drăgușanu; Bunatesta, din Bolnava prefăcută, de C. Goldoni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia