A murit fiul fostului mare baschetbalist Mihai Corui! Victor a fost călcat de tren

A murit fiul fostului mare baschetbalist Mihai Corui! Victor a fost călcat de tren

Victor Corui (21 de ani), fiul lui Mihai Corui, fost mare baschetbalist român, coleg de generație cu uriașul Ghiță Mureșan, a murit în urma unui accident de tren la Londra, în Anglia.

Accidentul a avut loc pe 12 septembrie, în gara de pe Liverpool Street din Londra, a anunțat zidezi.ro. Jurnaliștii de la mylondonnews.co.uk au scris că „paramedicii n-au putut să-i salveze viața”.

Mihai era student la Ruskin University, cânta rap în Marea Britanie, cu numele de scenă Louie Vic, și scosese un prim material discografic, Soul Vision. Mihai Corui (50 de ani), ”Gentlemanul” acestui sport, a făcut parte din naționala de juniori a României de baschet care a obținut locul 5 la Mondialul de la Edmonton, din 1991.

Din acel lot au făcut parte Ghiță Mureșan, Marcel Țenter (care și el și-a pierdut fiul în acest an în urma unui accident!), Elemer Tordai (decedat de cancer), Constantin Pălîi (decedat de cancer) sau Toni Alexe (decedat într-un accident auto). S-a spus că aceea a fost cea mai mare generație din baschetul românesc de după Revoluție, dar și cea mai urmărită de ghinion.

Mihai Corui a antrenat ani la rând formația BC Târgu Mureș, iar în ultimii ani s-a ocupat de școala de baschet BC Together, de la Mediaș, și și-a descoperit vocația de scriitor de proză scurtă și de poezie. Mihai Corui, o poezie dedicată fiului său, în 2011.

“Când ma uit la tine, privesc cu iubire universul larg ce se lăţeşte în oceane de înţelepciune ce-şi scaldă valul în ţărm de joacă. Îţi las o lume spiralată Ce se înşurubează dinspre nimic spre ceva, urmărind compasul majestuos al speranţei O lume ce o vei clădi tu singur din praf de diamant creativ stropit cu mortar – încredere. Fiule bun și drag! Mă daruiesc pe mine însumi, Ţie”. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute