Această femeie a fost mustrată de o însoțitoare de zbor din cauza îmbrăcămintei. Ce purta, de fapt

Această femeie a fost mustrată de o însoțitoare de zbor din cauza îmbrăcămintei. Ce purta, de fapt
De ce o pasageră a fost mustrată de o însoțitoare de zbor

Maggi Thorne este o tânără care a trăit o experiență bizară la bordul unui avion. O însoțitoare de zbor a intrat în dialog cu pasagera, imediat ce aceasta s-a așezat pe scaunul din aeronavă. Discuția a pendulat în jurul ținutei pe care călătoarea o purta. Și-a împărtățit experiența pe rețelele de socializare. Iată mai jos, în articol, detaliile.

O tânără pe nume Maggi Thorne a trăit o experiență neașteptată la bordul unei aeronave. Tânăra și-a achiziționat bilet și, apoi, s-a prezentat la timp în aeroport. Odată urcată la bordul avionului, tânăra avea să trăiască o situație bizară. Mai cu seamă, la scurt timp după ce s-a așezat pe locul din avion indicat în tichetul de călătorie, o însoțitoare de zbor a abordat-o. Dialogul dintre cele două a pendulat în jurul ținutei vestimentare pe care călătoarea o purta la momentul respectiv.

Vezi și TÂNĂRA DIN IMAGINE ŞI-A LĂSAT BEBELUŞUL LA ECONOMY, CA SĂ ZBOARE SINGURĂ, LA BUSINESS CLASS: „SUNT ÎNGROZITOARE?”

O însoțitoare de zbor i-a spus pasagerei să se acopere, pentru că ar fi avut o „ținută indecentă”

Nedumerită de abordarea însoțitoarei de zbor, Maggi Thorne a cerut mai multe explicații. Angajata companiei aeriene i-a explicat faptul că ținuta vestimentară pe care o purta pasagera ar fi fost încadrată ca fiind „necorespunzătoare” în regulamentul intern. Maggi a urcat într-o aeronavă ce aparține companiei aeriene Southwest Airlines. A purtat o pereche de colanți de jogging și o bustieră. Pentru că însoțitoarea de zbor a considerat că este o ținută indecentă, nefiind acceptată de compania aeriană, i-a cerut lui Maggi să se acopere. Pe rețelele de socializare, tânăra a explicat

„A venit și m-a întrebat despre ținuta mea și a spus că o consideră prea revelatoare și nepotrivită pentru compania aeriană. A fost incredibil de jenant. Purtam o bustieră și o pereche de colanți cu talie înaltă. Zborul nr. 1039. Chiar se întâmplă așa ceva în ziua de azi? Pasagerii din jurul meu au rămas uimiți, atunci când ea (n.r. însoțitoarea de zbor) m-a făcut de râs”, a spus ea pe platforma X (fosta Twitter).

Maggi participase de 7 ori la „American Ninja Warrior”. Pentru publicația Insider, tânăra a susținut că ținuta pe care o purtase nu o considerase nepotrivită. Tânăra a mai precizat faptul că nu știa că Southwest Airlines ar avea un regulament referitor la ținutele vestimentare pe care călătorii ar trebui să le poarte sau nu.

„Nu sunt o persoană conflictuală, dar ceea ce s-a întâmplat nu este în regulă și cineva ar trebui să spună ceva despre asta”, a spus ea pentru Insider.

Citește și O FAMILIE DE ROMÂNI A CÂȘTIGAT ÎN INSTANȚĂ PROCESUL CU WIZZ AIR, DUPĂ CE VACANȚA LE-A FOST DISTRUSĂ. CÂȚI BANI AU PRIMIT

Sursă foto: Pixabay, X

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”