O femeie în vârstă de 37 de ani, de origine ugandeză, a născut până acum 38 de copii, dintre care patru seturi de tripleţi şi trei seturi de cvadrupleţi şi gemeni, potrivit presei internaţionale.
Pe nume Mariam Nabatanzi, originară din satul Kabimbiri, care e situat la aproximativ 50 de kilometri de capitala Kampala, tânăra a făcut cei 37 de copii cu acelaşi bărbat, cu care a fost obligată să se căsătorească la o vârstă fragedă şi din partea căruia a povestit că a primit nenumărate abuzuri. Totodată, copiii au vârste cuprinse între patru luni şi 23 de ani, iar până acum Mariam a suferit numeroase drame din partea soţului ei.
„Am fost torturată de nenumărate ori de către soţul meu. Mă bate de fiecare dată când încerc să discut cu el. Copiii nici măcar nu îl cunosc, de fiecare dată ajunge beat acasă şi nu le asigura acestora traiul de pe o zi pe alta“, a povestit femeia, care recent a ajuns în atenţia autorităţilor ugandeze. Politicienii din district au mobilizat fonduri guvernamentale pentru a-i oferi lui Nabatanzi seminţe de porumb pentru a le planta.