Vezi ce poate face o femeie cu o pusca de vanatoare! Multi vanatori vor fi gelosi cand vor vedea ce trofee a doborat Anca!

“Pasiunea pentru natura, cu siguranta, vine de la bunicul meu, care a fost padurar. El ma lua in toate vacantele scolare. Vanatoarea am descoperit-o mult mai tarziu, in anul 2006, cand am insotit un grup de vanatori in Scotia, unde am avut ocazia sa trag cu arma pentru prima oara. Primul vanat doborat a fost fazanul, in Scotia, iar ca vanat mare – facocerul in Republica Centrafricana. Botezul femeii vanator nu este cu nimic deosebit decat cel al barbatilor, cel putin in cazul meu, nasii nu m-au iertat. Depinde si de tara unde esti „botezat” ,caci daca in Romania si Germania te „mangaie” varga pentru a nu-ti uita juramantul, in Scotia, Luxemburg si unele tari din Africa esti murdarit pe fata cu sangele animalului doborat sau trebuie sa mananci o bucatica de ficat crud”, ne-a povestit tanara “vanatorita”.

Ca orice vanator care se respecta, Anca are acasa o colectie impresionanta de arme. Majoritatea pustilor sunt carabine, ea fiind “topita” dupa vanatul mare. In inima ei vor ramane mereu expeditiile de pe continentul negru, unde si-a facut prieteni pe viata.

“Odata cu mutarea mea in Luxemburg, colectia mea de arme a ajuns la 16 si ar fi dificil sa vorbesc despre fiecare in parte. Aproape inimii mele imi raman insa un Krieghoff calibrul 375 H&H, un Blaser calibru 300, WinMag, un Marlin lever-action calibru 30-30 si un dublu-express Liege vechi, pe care l-am achizitionat anul acesta de ziua mea. Toate sunt carabine, deci puteti concluziona ca prefer vanatul mare. Africa a fost si va ramane pentru totdeauna destinatia mea de vanatoare preferata datorita frumusetii peisajelor, varietatii faunei si nu in ultimul rand puritatii sufletesti a oamenilor de acolo. Desi se inatampla rar ca personalul de culoare sa fie comunicativ cu clientii, eu mi-am facut prieteni adevarati, sper eu, pe viata”, ne-a povestit tanara.

Vanatul preferat este fara dar si poate bivolul. Nu orice expeditie merge brici, iar surprizele nu sunt deloc placate sau binevenite. Anca ne-a povestit cum a trebuit sa vaneze in blugi, deoarece a avut ghinionul de a-si pierde bagajele.
“Intre 2006 si 2012 am mers in safari cel putin o data pe an in RCA, Namibia si Zimbabwe si am vanat majoritatea speciilor de antilopa, zebra, girafa, hipopotam si bivol (cel din urma fiind si vanatul meu preferat).

Bivolul si hipopotamul au fost de departe cele mai grele trofee obtinute din cauza conditiilor foarte dificile . In 2009 cand am vanat aceste doua animale am avut ghinionul sa-mi pierd bagajele in escala din Africa de Sud catre Zimbabwe si a trebuit sa vanez echipata in jeansii negri pe care-i mai aveam. Subliniez negri, pentru a va imagina cum e sa mergi opt ore imbracata in negru la temperaturile africane. Toata carnea animalelor vanate in Africa este donata localnicilor care nu au drept de a vana. Alte vanatori de neuitat sunt cele din Argentina de anul acesta, in Macedonia la lup si muflon, Scotia la cerb si vanat mic, dar si in Franta unde am onoarea de a organiza in fiecare an, in ianuarie, o partida de vanatoare pe domeniul regal de la Fontainebleau. Calatoresc mai tot timpul datorita agentiei Sylva Rum, pe care o conduc din 2007”, ne-a mai explicat “vanatorita”.

Ea nu este de parere ca vanatoarea este o pasiune dedicata strict barbatilor, iar femeile au toate atuu-rile pentru a reusi sa se impuna.
“Contrar gandirii comune, vanatoarea nu este un sport sau mai bine zis o pasiune exclusiv barbateasca. In ultimii ani, chiar si in tara noastra, numarul femeilor vanator s-a marit considerabil. Poate prima oara am fost privita cu neincredere de catre colegi dar nu am simtit acest lucru si consider ca niciodata nu am avut un tratament special”, ne-a mai spus Anca.
Vanatoarea este o pasiune periculoasa, dar totodata haioasa. Amintirile dobandite la o partida de vanatoare, fac deliciul noptilor friguroase de iarna. “Vanatorita” ne-a povestit cum si-a asezat “patul” pe un musuroi de furnici in Africa sau cum a incurcat sticla de apa cu cea de palinca.

“Intamplari haioase am o sumedenie, ca orice alt vanator. Cu siguranta orice persoana care vaneaza ar spune ca poate scrie cel putin o carte. Chestia e ca nu prea ne place sa povestim intamplarile haioase despre persoana noastra. Mi-am fracturat piciorul anul trecut, cand pe la ora 23.00,coborand pe scara foisorului am auzit un zgomot ciudat in spatele meu si am fost sigura ca ma ataca braconierii. Am alunecat pe scara inghetata si am cazut aproape in fata unui mistret. La o goana mi s-a blocat arma cand aveam mistretii la cinci metri de mine. In Africa m-am trezit intr-o dimineata cu capul plin de furnici, caci imi pusesem perna pe cuibul lor, tot acolo am trezit toata tabara, urland in miez de noapte pentru ca m-am speriat de o broscuta. La o vanatoare de urs in Romania, dupa impuscatura si datorita adrenalinei , am cerut de baut si mi s-a dat o sticla de apa plata care, dupa ce am luat cateva guri sanatoase s-a dovedit a fi palinca. Nu am mai putut respira cateva minute! Sunt prea multe de povestit si o poveste vanatoreasca dureaza cat o noapte de iarna…”, ne-a mai povestit tanara.

Fiica ei ii calca pe urme, ea fiind mana ei dreapta cand Anca merge la vanat mic. Deocamdata fiica ei se afla la stadiul de incarcator, iar mama ei spera ca ii va duce pasiunea mai departe.

“Vanatoarea pentru mine inseamna mai mult decat pasiune, este modul meu de viata, mod prin care mi-am cunoscut familia mea de suflet avand in vedere ca toti prietenii mei cei mai buni sunt mentorii mei, persoane care niciodata nu m-au judecat si care imi sunt aproape neconditionat. Nu-mi mai pot imagina viata fara aerul proaspat al padurii, emotia vederii vanatului dorit, placuta moleseala seara la culcare dupa o zi de mers prin nisip in Africa, dar nu in ultimul rand fara chefurile si veselia vanatorilor. Din pacate doar un vanator intelege toate astea.

Tare mi-as dori ca macar daca nu sunteti de acord cu vanatoarea, macar sa nu mai atacati vanatorii… In ultimii ani fiica mea in varsta de 10 ani ma insoteste aproape peste tot. Este foarte incantata de tot ceea ce inseamna vanatoare, de la pregatire dimineata si pana la evisceratul animalelor. Este omul meu de baza, mai ales la vanatoarea de vanat mic unde imi da cartuse noi si le aduna pe cele trase. Deocamdata inca mai e la stadiul de „loader” (nr. incarcator). Nu stiu daca imi va duce pasiunea mai departe dar fiecare clipa petrecuta alaturi de ea va fi una speciala si vanatoarea ne-a intarit legatura noastra”, ne-a mai povestit Anca. (A.S.)(Sursa foto arhiva personala)