Povestea pe care nimeni n-a ştiut-o până acum despre DAN CONDREA. ”Îl ura de moarte!”

• Știri
Povestea pe care nimeni n-a ştiut-o până acum despre DAN CONDREA. ”Îl ura de moarte!”

Nici apropiaţii lor nu ştiau însă că Dan Condrea s-a căsătorit cu Laura în iulie 1999, mariaj din care a rezultat o fetiţă în vârstă de 10 ani. Căsnicia celor doi a rezistat până în 2009, atunci când au divorţat din cauza neînţelegerilor majore. Cei doi erau fondatori ai Hexi Pharma, societatea fiind înfinţată în 2003, însă, pe parcursul anilor, lucrurile s-au schimbat. Dan şi Laura au început să se certe din mai multe motive, printre acestea numărându-se şi afacerea în care erau amândoi.

Condrea se plângea că nu se mai poate înţelege cu mama copilului său, că aceasta refuza să participe la Adunarea Generală a Acţionarilor, motiv pentru care a dizolvat societatea şi a înfinţat una nouă, fără ea. ”Spunea adesea că Laura îl urăşte de moarte. Ei se despărţiseră, dar… Niciunul dintre ei nu a putut să treacă peste divorţ. Era altceva între ei decât spuneau. Dan refuza de câte ori era întrebat să vorbească în clar ce anume se întâmplase. Cu toate acestea, Laura nu l-ar fi vrut mort!”, ne-a mărturisit o persoană apropiată lui Dan Condrea. Pe de altă parte, potrivit lui Cătălin Tolontan, fosta soţie l-a acuzat că a bătut-o şi că i-ar fi furat firma. Magistraţii au pronunţat divorţul, însă, după despărţirea oficială, cei doi au continuat să se judece pentru custodia copilului.

Între timp, afaceristul şi-a refăcut viaţa alături de Uliana, cu care are şi un copil. La finalul procesului, fetiţa i-a fost încredinţată tatălui, iar mamei i-a fost stabilit un program de vizitare. Instanţa a decis că Laura poate să vadă copilul două weekend-uri pe lună şi în vacanţele şcolare. Totodată, ea a fost obligată şi la plata unei pensii alimentare de (atenţie!) 3.000 de euro pe lună. Laura nu a fost însă mulţumită de ceea ce au stabilit judecătorii, aşa că a atacat decizia la instanţa superioară. Joi, era programat primul termen al apelului la Tribunalul Bucureşti, iar patronul Hexi Pharma şi fosta lui soţie urmau să se întâlnească în instanţă. Lucru care nu se va mai întâmpla, având în vedere că bărbatul a decedat.

Se aşteaptă rezultatele necropsiei

Dan Condrea îşi refăcuse viaţa alături de Uliana
Dan Condrea îşi refăcuse viaţa alături de Uliana

Accidentul în urma căruia a murit Dan Condrea a fost anunţat duminică seara, la numărul 112, acesta având loc pe un drum judeţean din Ilfov, între Buftea şi Corbeanca. În autoturism s-au descoperit actele patronului Hexi Pharma, firma implicată în scandalul dezinfectanţilor folosiţi în spitale. Procurorii Parchetului instanţei supreme au preluat, luni, de la Parchetul Judecătoriei Buftea, dosarul privind accidentul rutier.

„În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat pentru cercetări. Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Corbeanca către Buftea, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto„, se arată într-un comunicat al Parchetului General. În afara analizelor anatomo-patologice şi toxicologice, anchetatorii au solicitat ca legiştii să facă şi o analiză ADN, în condiţiile în care trupul bărbatului este desfigurat în urma accidentului şi această examinare va putea să stabilească cu certitidine dacă este Dan Condrea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan
Gandul.ro
Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!