Răsturnare de situatie! Printul PAUL, ”consemnat” în tară de Revelion

• Știri
Răsturnare de situatie! Printul PAUL, ”consemnat” în tară de Revelion

Judecătorii ÎCCJ au admis, marţi, contestaţia procurorilor DNA Braşov cu privire la decizia din data de 19 decembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, care a decis înlăturarea obligaţiei de a părăsi limita teritorială a României doar cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află dosarul pentru Prinţul Paul şi omul de afaceri Remus Truică. Faţă de cei doi inculpaţi în dosarul „Ferma Băneasa” se menţine măsura controlului judiciar cu toate obligaţiile impuse, inclusiv obligaţia de a nu părăsi ţara.

Aceleaşi măsuri se menţin şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar, Dan Cătălin Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Nela Păvăloiu, Niculae Dima, Niculae Jecu, Valentin Delcea şi Theodor Chiriac.

Decizia instanţei supreme este definitivă, arată Mediafax.

Procurorii DNA au extins ancheta în ceea ce îi priveşte pe Paul Philippe al României şi omul de afaceri RemusTruică privind retrocedarea Fermei Băneasa, având suspiciuni în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafeţe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.

„Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenţiona să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului infracţional pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor”, arătau procurorii într-un comunicat de presă. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!